Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Marin Mândrilă, un binefăcător al unor lăcașuri de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor și din alte zone, a primit vineri, 2 octombrie 2026, Ordinul „Credință și comuniune” din partea Preafericitului
Cu două zile înainte de proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit astăzi, 2
Cercul pastoral Ciorani și-a desfășurat lucrările la Parohia Bărăitaru, Protoieria Urlați, județul Prahova, în ziua de 1 octombrie. Evenimentul a cuprins și sfințirea capelei mortuare și binecuvântarea
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din Târgu Jiu, judeţul Gorj, a fost sfinţită joi, 1 octombrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. După sfinţire, ierarhul a
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
În fiecare an, începând cu 1991, la 1 octombrie, ca urmare a rezoluției 45/106 din anul 1990 a Organizației Națiunilor Unite, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Internațională a persoanelor vârstnice.
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Clubul Academicienilor al Academiei Române (AR) organizează, în 6 octombrie 2026, conferința „Quo Vadis, energia în era Inteligenței Artificiale”, susținută de conf. dr. Nelu Mihai, CEO și fondator al
MARQ - Museo Arqueológico Provincial de Alicante din Spania a găzduit, pe 26 septembrie 2026, festivitatea de premiere a instituțiilor muzeale europene care oferă noi forme de relație cu publicul - European
La Librăria „Orest Tafrali” din incinta Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a fost lansat, la începutul acestei săptămâni, un volum colectiv inedit, dedicat personalităților presei
La Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române (ICCV) are loc azi, 1 octombrie 2026, dezbaterea cu tema „Ziua Vârstnicului. Împreună pentru o îmbătrânire activă și demnă”, eveniment pr
În Aula Academiei Române va avea loc mâine, 1 octombrie 2026, începând cu ora 17:30, conferința intitulată „Aurul Mării Negre. De la staterii de tip Alexandru cel Mare la cei de tip Lysimach”, susținută de
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Sfântul Efrem Sirul era din Mesopotamia, născut la Nisibe, sirian de neam şi din părinţi creştini. A făcut şcoala la Nisibe, iar după ce perşii au ocupat cetatea, în anul 360, s-a mutat la Edesa, care era sub
Astăzi pomenim aducerea cinstitelor moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur de la Comana şi aşezarea lor în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol. Această faptă vrednică de laudă a fost săvârşită
Sfântul Xenofont s-a născut la Constantinopol şi a fost senator pe vremea împăratului Iustinian cel Mare (527-565). Era creştin evlavios şi s-a căsătorit cu Maria. Au avut doi fii, Ioan şi Arcadie. Pe aceşti
Sfântul Grigorie a trăit pe vremea împăraţilor Valens (364-378) şi Teodosie cel Mare (379- 395) şi s-a născut în cetatea Nazianz din Capadocia, în jurul anului 328. Părinţii lui, episcopul Grigorie cel
Sfântul Clement era din Ancira Galatiei şi s-a născut în jurul anului 280. A intrat la o vârstă fragedă în monahism şi de tânăr a fost hirotonit episcop. Arhieria lui a fost în timpul împăraţilor romani
Sfântul Timotei era ucenicul Sfântului Apostol Pavel şi a fost rânduit de acesta ca Episcop al Efesului. A murit ca mucenic, fiind ucis cu pietre în Efes. Tot astăzi facem pomenirea Sfântului Mucenic Anastasie,
Sfântul Maxim era din Constantinopol şi s-a născut pe la anul 580. De tânăr a fost rânduit într-o dregătorie împărătească, dar nu a rămas în aceasta multă vreme, pentru că împăratul Heraclie (610-641) a
Sfântul Cuvios Eftimie († 473) a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (379-395), ajungând până în zilele împăratului Leon I (457-474). Fiind de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim şi a rămas într-o
Cuviosul Macarie cel Mare (†390) s-a născut către anul 300, în nordul Egiptului, şi murindu-i soţia şi părinţii, a împărţit averile sale săracilor şi s-a făcut ucenicul unui monah bătrân, care vieţuia
Sfântul Atanasie a trăit pe vremea împăratului Constantin (306-337) şi sub ceilalţi împăraţi, până în vremea lui Valens (364-378). Era diacon când l-a însoţit pe episcopul său, Sfântul Alexandru al
În această zi pomenim aşezarea în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol a lanţului cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru în temniţă. Cinstim acest lanţ slăvind chipul minunat în care Hristos
Sfântul Cuvios Pavel era din Egipt, din Tebaida, şi a trăit pe vremea lui Deciu (249-251) şi Valerian (253-260). El învăţase carte elinească şi latinească, precum şi dreapta credinţă din Sfintele Scripturi.
Aceşti Cuvioşi Părinţi au fost călugări şi pustnici, vieţuind în Muntele Sinai şi în mănăstirea apropiată, Rait, în veacurile al IV-lea şi al V-lea. În două rânduri, venind cete de barbari, unii dinspr
Aceşti sfinţi erau de neam daco-roman, din cetatea Singidunum, şi au trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324). Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor, Ermil a fost prins şi fiind întrebat dacă este m
Sfânta Muceniţă Tatiana (†230) era din vechea Romă şi a trăit pe vremea împăratului Alexandru Sever (222-235). S-a născut din părinţi credincioşi, iar tatăl ei era consul. Sfânta Muceniţă Tatiana şi-a
Sfântul Cuvios Teodosie (†529) era din ţinutul Capadociei şi, dorind să-I urmeze lui Dumnezeu, a îmbrăţişat viaţa călugărească plecând la Ierusalim. În drum, s-a oprit în Antiohia, unde s-a întâlnit
Sfântul Mucenic Polieuct (†255) a trăit pe vremea împăraţilor Deciu (249-251) şi Valerian (253-260) şi era ostaş în Meletina Armeniei. Din poruncă împărătească, erau prinși toți creştinii şi siliți
Sfântul Cuvios Gheorghe (sec. VII), părăsindu-şi toate averile sale, a plecat la Ierusalim ca să se închine la Sfântul Mormânt al Mântuitorului Iisus Hristos şi, câştigând harul cel dintru acesta, s-a dus
A doua zi după Botezul Domnului, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au rânduit a se prăznui Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel care a slujit la taina Botezului
Pe când Ioan boteza în râul Iordan pe fiii lui Israel care-şi mărturiseau păcatele, a venit la el Iisus, din Galileea, fiind de 30 de ani. În acea vreme, Ioan spunea poporului: „Eu vă botez cu apă, dar vine
Sfântul Teopempt era episcop în zilele lui Diocleţian (284-305). Și, ridicând acest împărat păgân prigoană împotriva creştinilor, a dat poruncă aspră ca pretutindeni cei care mărturisesc pe Hristos să fie
Aceşti 70 de Apostoli au fost aleşi de Domnul şi trimişi câte doi, înaintea Sa, în toate cetăţile şi locurile unde avea să meargă El. În capitolul al 10-lea din Evanghelia sa, Sfântul Luca istoriseşte cum
Irod, văzând că a fost înşelat de magi, care s-au întors în ţara lor pe altă cale, s-a mâniat şi, cercetând cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua, a trimis ostaşi ca să omoare pe toţi pruncii di
După ce împăratul Maximian (304-311) i-a biruit pe etiopieni, a vrut să aducă jertfe de biruinţă idolilor. De aceea, a trimis pretutindeni scrisori, ca toţi să vină în Nicomidia, să se închine zeilor acolo.
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La originile ei medievale, universitatea era văzută ca un loc de concentrare și stimulare a întregii cunoașteri universale. Ea era concepută ca un loc al excelenței, al elitei și al ierarhiilor. Folosim oarecum
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


