Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Ap. şi Evanghelist Ioan Teologul; Sf. Cuv. Arsenie cel Mare
Trecerea la Domnul a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan se prăznuieşte în fiecare an pe 26 septembrie, zi în care s-a arătat pe larg şi viaţa sa sfântă. Astăzi cinstim numai pomenirea semnului minunat care avea loc în fiecare an, în ziua de 8 mai, la Efes, unde era mormântul sfântului. Precum pe toţi cei plăcuţi ai Săi Hristos i-a învrednicit de Împărăţia cerurilor şi veşnicelor bunătăţi, aşa şi locurile unde s-au nevoit şi au fost îngropaţi aceştia, Domnul Iisus Hristos le-a luminat cu minuni, arătându-le pline de daruri. În fiecare an, la 8 mai, cu puterea lui Hristos, din mormântul Sfântului Ioan ieşea o pulbere albă, ca un praf tămăduitor, pe care creştinii din acele locuri o numeau „mana”. Şi ungându-se cu acel praf, creştinii se tămăduiau de toate neputinţele şi patimile sufletelor şi trupurilor, slăvind pe Dumnezeu şi pe Ioan, Apostolul lui Hristos Iisus, Domnul nostru. Acest semn dăruit de Dumnezeu a avut loc multă vreme, până în anul în care Efesul a fost cotropit de necredincioşi şi până la nimicirea creştinilor din acele locuri. Biserica a rânduit în semn de mulţumire ca în ziua de 8 mai, precum şi în ziua de 26 septembrie să pomenească pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, ca prin rugăciunile lui să câştigăm şi noi tămăduire de bolile noastre sufleteşti şi trupeşti şi să ne învrednicim să fim plăcuţi de Hristos, Dumnezeul nostru.
