În Arhiepiscopia Bucureştilor funcţionează 11 cantine sociale ale parohiilor, 6 cantine sociale ale protoieriilor şi o bancă de alimente. Cantinele sociale ale protoieriilor 1. Cantina socială
Ecaterina, fiica părintelui Nicolae Dima, de la Biserica „Sfântul Nicolae”‑Dintr‑o Zi din Capitală, și a prezbiterei Cătălina Dima, a ieșit din comă, dar are în continuare nevoie de ajutorul
Proclamarea Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești este binevenită nu doar în a lămuri mai profund importanța muzicii în cult, ci și pentru a ne reaminti de câțiva făuritori de
Primele manifestări liturgice creștine au fost bazate pe tradiția iudaică a psalmilor și contribuția liturgică nouă adusă de imnurile creștine. În acest articol ne vom opri asupra unui pisc înalt al
Între poruncile pe care le rostește Mântuitorul Hristos la încheierea predicii de pe munte există una foarte concisă și clară: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați; căci cu judecata cu care judecați,
Căminul de bătrâni „Sf. Constantin şi Elena” din cartierul ieşean Bucium este în acest moment „acasă” pentru aproximativ 100 de bătrâni proveniţi din toate păturile sociale. De şase ani, cel care se