Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Documentar 7 ani de Unire şi reforme

7 ani de Unire şi reforme

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 23 Ianuarie 2012

An de an, ziua de 24 ianuarie devine prilej de a rememora un fragment important al istoriei românilor, cel al Unirii Principatelor. Înfăptuită din dorinţa unei clase politice ai cărei reprezentanţi fuseseră şcoliţi în universităţile Occidentului şi, deci, influenţaţi de ideile reformatoare ale epocii, Unirea de la 1859 rămâne inevitabil asociată, în mentalul colectiv, de numele colonelului Alexandru Ioan Cuza, primul domn ales al Principatelor Unite.

Ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 şi apoi şi domn al Ţării Româneşti, pe 24 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza devine astfel primul domn al statului ce va deveni la 1918 România Mare. Conştient de mandatul său şi sprijinit de oameni politici valoroşi, colonelul Alexandru Ioan Cuza a reuşit, în cei 7 ani de domnie, să reformeze radical noul stat, aşezându-l în cadre moderne. Reforma agrară, învăţământul primar obligatoriu, sistemul metric, reforma în justiţie (codul de procedură penală şi codul civil), organizarea armatei sunt doar câteva dintre cele mai importante reforme de care se leagă numele lui Cuza. Însă nu doar reformele au fost cele care au dat consistenţă anilor săi de domnie, ci şi uriaşul efort de a unifica nu numai sub aspect politic cele două Principate. Un demers dificil, dat fiind faptul că era vorba despre două sisteme legislative, administrative şi fiscale diferite, de două corpuri de armată complet diferite, pe care Alexandru Ioan Cuza a reuşit să le armonizeze, pentru ca apoi să le poată moderniza. Acestor dificultăţi li se adaugă şi ostilităţile prezentate făţiş de o parte a clasei politice a epocii, de marile familii boiereşti, rămase fără privilegii, dar şi situaţia complicată dată de poziţia unui stat nou, ce îşi făcea cu timiditate loc în familia celorlalte state ale Europei.

Cuza, un domn "nemuritor"

Sprijinit de colaboratori valoroşi - iar numele lui Mihail Kogălniceanu este strâns legat de reformele pe care Cuza le-a iniţiat -, primul domn al Principatelor a reuşit în doar şapte ani de domnie să pună bazele unui stat modern, care să se poată alinia pretenţiilor Europei. Reformele sale, ca şi dreapta măsură de care se bucura poporul ori de câte ori domnul cobora în mulţime, au făcut ca simbolul Cuza să înceapă să fie construit chiar din epocă. "Îi plăceau băile de mulţime, îi plăcea să coboare în mijlocul poporului şi poate de asta a şi fost atât de iubit. El nu era genul de lider care să fie văzut doar la ocazii speciale, înconjurat de o suită care să-l îndepărteze de oameni. Apoi, Cuza rămâne în mentalul colectiv asociat şi cu imaginea de militar. Iar uniforma imprimă un anumit respect. Or, această imagine de militar, de om serios, de cazon, de reformator au creat o imagine aproape legendară despre Alexandru Ioan Cuza", consideră lect. univ. dr. Ionuţ Nistor de la Facultatea de Istorie a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi.

În plus, aşa cum apreciază şi Aurica Ichim, directorul Muzeului Unirii din Iaşi, "în timpul domniei lui Cuza începem să avem propriile instituţii, propriile legi. Cuza fost un un domn deschis, un domn vesel, un domn-om. Toate acestea îl fac nemuritor".

Statul român modern, opera tandemului Cuza-Carol I

Regele Carol I, cel care a succedat domniei lui Cuza, s-a poziţionat cu multă dificultate faţă de acest personaj rămas în memoria colectivă ca o personalitate-simbol, tocmai pentru că el reprezenta un reper indiscutabil pentru români. "În 1911-1912, la Iaşi se construia statuia lui Cuza din Piaţa Unirii; era finalizat doar soclul. Carol I a venit în vizită, iar autorităţile locale, ştiind că regele nu se simte foarte bine în preajma unor simboluri cum era Cuza-Vodă, au acoperit acel soclu cu o tribună, pentru a nu-i stârni resentimente", explică istoricul Ionuţ Nistor.

Cu toate acestea, întreg setul de reforme începute de Cuza a fost preluat şi dus mai departe de Carol I. "Până la urmă nu putem înţelege modernizarea statului decât în acest tandem: Cuza - Carol I. Unul are meritul de a le fi început, celălalt de a le fi consolidat", a precizat Ionuţ Nistor.

Momentul Unirii de la 1859 , "recuperat" de istoriografia comunistă

După moartea lui Cuza, momentul 24 ianuarie, ca şi figura "domnului Unirii" au fost cu atât mai preţuite de români. În fiecare an, pentru a marca acest moment, se organizau evenimente publice, serbări şcolare, dar nu existau manifestări populare de amploarea naţională a celor de azi.

După 1945, momentul Unirii de la 1859, ca şi figurile importante ale epocii, printre care şi Cuza, au fost omise cu bună ştiinţă din cărţile de istorie. Istoricii care au studiat perioada susţin că acest lucru este perfect explicabil, în condiţiile în care Cuza căpătase un aer de legendă în mentalul colectiv. De aceea, timp de mai bine de zece ani despre aceste momente nu s-a scris, fiind un subiect sensibil de interpretat din punct de vedere ideologic şi politic. În plus, nu existau istorici care să poată scrie despre acel moment. "Vechea generaţie de istorici era fie urmărită sau chiar închisă, cazul Gheorghe Brătianu fiind poate cel mai relevant, iar alţi istorici nu trecuseră încă testele afilierii ideologice. Regimul nu avea încredere în vechea şcoală de istorie, care să mai scrie câte ceva despre momentele fondatoare ale statului şi ale naţiunii române, iar noua şcoală de istorie, care se forma, nu avea instrumentele necesare pentru a scrie despre astfel de evenimente; nu puteau scrie despre astfel de momente fără să ştie cum se raportează puterea politică la acestea", explică lect. univ. Ionuţ Nistor.

După retragerea armatelor sovietice de pe teritoriul României, în 1958, a început un minuţios proces de recuperare a valorilor şi a momentelor fondatoare din istorie, cum era şi cazul Unirii de la 1859, de care propaganda comunistă va încerca apoi să se servească.

Pe acest fond, în 1959, pe o perioadă de aproape două săptămâni ziarul "Scânteia" a publicat articole care au culminat în ziua de 24 ianuarie, când au fost prezentate chiar fragmente din documente ale Unirii, iar figurile mari, printre care Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, au fost readuse în discuţie.

"Aceştia au fost transformaţi în nişte revoluţionari "avant la lettre". Regimul a încercat să-şi caute în trecut originile şi Unirea de la 1859 a fost un prilej fantastic pentru comunişti de a-şi legitima puterea. Cuza a fost chiar valorizat excesiv. De ce? Sunt mai multe explicaţii. Trebuia găsit prototipul perfect al revoluţionarului român - iar Cuza s-a mulat perfect pe tiparul acesta - de care aparatul de propagandă avea nevoie pentru a încerca să-l identifice pe Nicolae Ceauşescu ca reformator de stat, de societate şi ca pe un revoluţionar. I s-a construit lui Cuza un soclu foarte înalt, dorindu-se a fi o ipostază din trecut a lui Ceauşescu. O a doua explicaţie a valorizării sale excesive în perioada comunistă constă şi în faptul că el trebuia pus într-o antiteză clară cu cei care i-au urmat la domnie, Carol I şi restul regilor, pentru că regimul comunist nu accepta ideea de monarhie", explică istoricul Ionuţ Nistor.

Cum a fost celebrat centenarul Unirii Principatelor

Anul 1959, în care se împlineau 100 de ani de la Unirea Principatelor, a constituit un moment prielnic pentru regimul comunist de a-şi revendica originile revoluţionare şi reformatoare şi de a se legitima în faţa poporului. Peste tot în ţară, potrivit presei vremii, au fost organizate serbări şcolare, simpozioane ştiinţifice, iar arhivele statului au pus la dispoziţia publicului documente ale Unirii. De asemenea, tot atunci a fost publicat primul volum de "Documente privind Unirea Principatelor", dintr-o serie coordonată de istoricul Andrei Oţetea.

"Totul era politizat, în sensul că documentele prezentate în presă sau în expoziţii încercau să sugereze contribuţia maselor la înfăptuirea actului Unirii şi cam toate veneau pe filiera aceasta - iniţiativa ţăranilor şi a muncitorilor şi implicarea lor activă în procesul unirii", explică lect. univ. Ionuţ Nistor, unul dintre istoricii care au studiat perioada.

La Iaşi, centenarul a fost sărbătorit timp de două săptămâni, autorităţile pregătind cu atenţie momentul. Astfel, Palatul Culturii a organizat expoziţia "Carte militantă pentru Unire", Teatrul Naţional a pus în scenă piesa "Povestea Unirii", şcolile din Iaşi au desfăşurat un concurs literar-istoric intitulat "Importanţa Unirii Ţărilor Române", Arhivele Statului au deschis o expoziţie formată din documente inedite, printre care şi procesul verbal al Şedinţei Divanului Ad-hoc din octombrie 1857, pe clădirile unde au locuit Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu şi într-una din încăperile sediului Societăţii Medicilor şi Naturaliştilor, unde Cuza a fost făcut candidat la domnie, au fost dezvelite câteva plăci comemorative, iar Filiala ieşeană a Academiei împreună cu Universitatea au organizat o sesiune festivă.

Muzeul Unirii din Iaşi, un martor al domniei lui Cuza

Unul dintre cele mai importante evenimente ale centenarului a fost, fără doar şi poate, inaugurarea Muzeului Unirii, în clădirea de pe strada Lăpuşneanu, care a constituit reşedinţa domnului Cuza. În această casă, cu o arhitectură deosebită, domnul ales al celor două principate a locuit, potrivit documentelor vremii, până la Sf. Dumitru 1865. De altfel, această casă adăpostise la etaj un muzeu închinat domnitorului Unirii încă din 16 octombrie 1938. "La acea dată a fost deschis la etajul clădirii un muzeu al Comisiunii Monumentelor, care s-a intitulat Muzeul "Cuza-Vodă", la eveniment fiind prezenţi Nicolae Iorga, A. C. Cuza. Primul director al muzeului a fost Rudolf Şuţu", a explicat Aurica Ichim, directorul Muzeului Unirii din Iaşi.

Astăzi, elegantul muzeu de pe strada Lăpuşneanu, fostă reşedinţă a domnitorului, oferă publicului vizitator posibilitatea de a se întoarce în timp şi de a retrăi, printre obiectele de epocă, atmosfera acelor vremuri. "Dacă la parter găsim obiecte care vorbesc despre marile reforme, la etaj sunt apartamentele familiei. Aici, în fiecare cameră găsim obiecte care au aparţinut familiei: mantia doamnei Elena Cuza, broderii, cărţi pe care aceasta le-a primit cu autograf, mobilier, în biroul lui Cuza - un telegraf, mapa cu cifru şi coroană, cărţi personale. În sufragerie sunt păstrate toate tacâmurile familiei, cu stema principatelor şi deviza "TOŢI ÎN UNU", care constituie piese de tezaur. De asemenea, în sala de relaxare a domnilor există tacul de biliard cu monograma principelui, piesă care provine de la primul muzeu înfiinţat în 1938. Toate aceste obiecte redau atmosfera reşedinţei celui mai mare domn al românilor", consideră Aurica Ichim.

Domnul Unirii odihneşte, alături de Vasile Lupu, la "Trei Ierarhi"

Îndepărtat de la domnie, după şapte ani de exil, Cuza a murit în hotelul "Europa" din Heidelberg, Germania, la 15 mai 1873. A fost adus în ţară şi înmormântat în biserica domnească de lângă Palatul său de la Ruginoasa. "Acum, mulţi susţin că acest lucru s-a întâmplat potrivit dorinţei sale testamentare. Însă, în testamentul pe care Cuza l-a lăsat nu există această dorinţă expresă, de a fi înmormântat la Ruginoasa. După cel de-al II-lea Război Mondial, osemintele sale au ajuns la Iaşi şi au fost depuse la "Trei Ierarhi", la iniţiativa unui nepot al lui Mihail Kogălniceanu. Acesta a purtat corespondenţă cu primarul de atunci al Iaşului, exprimându-şi dorinţa ca acolo să fie construit un Panteon, în care să fie înhumaţi Cuza şi Kogălniceanu. Deci, dacă oamenii vremii au considerat că osemintele lui Cuza trebuie aşezate la "Trei Ierarhi", alături de Vasile Lupu, cel care a adus definitiv capitala Moldovei la Iaşi, consider că acolo este locul lui Cuza", spune muzeograful Aurica Ichim.

Manifestări de excepţie marchează momentul 24 ianuarie

Ca în fiecare an, pe 24 ianuarie Iaşul găzduieşte manifestări de amploare pentru a marca momentul Unirii Principatelor şi pentru a evoca figurile importante ale epocii. Multe dintre aceste evenimente sunt găzduite chiar de Muzeul Unirii. Aici, astăzi are loc un simpozion intitulat "Iaşi - leagănul Unirii", în cadrul căruia conferenţiază cercetători şi profesori universitari specialişti pe această perioadă istorică. De asemenea, tot astăzi muzeul găzduieşte prezentarea unui album de stampe privind uniformele militare, realizate de Alexandru Asachi, fiul lui Gheorghe Asachi. "Am legat acest eveniment de o altă expoziţie extraordinară, intitulată "Naţiune şi onoare". În plus, Asociaţia "Tradiţia Militară" din Bucureşti va prezenta din nou, aşa cum o face de câţiva ani, garda la palat, va susţine câteva momente de schimb de gardă, raportul, purtând ţinuta epocii şi respectând ritualul original", a precizat directorul Muzeului Unirii Iaşi, Aurica Ichim.