Pe o străduţă liniştită din dealul Tătăraşilor din Iaşi, într-o odaie ţărănească, ridicată din vălătuci şi lipită cu lut, aşa cum se făceau casele în secolul al XIX-lea, stă „averea“ de-o viaţă a Aurorei Năforniţă, celebra pictoriţă ieşeană: oale de lut cucuteniene, vârtelniţa şi maşina de tors, costume populare tradiţionale din zona Vasluiului, străchini de lut şi linguri de lemn, ştergare şi lăicere vechi. Toate sunt adunate în cadrul singurului muzeu particular din Iaşi, ca zestre a pictoriţei lăsată posterităţii.
Muzeul „Aurora Năforniţă“ încearcă să reconstituie un interior de casă ţărănească din Moldova secolului XIX, cu tot ce era necesar ţăranului în traiul de zi cu zi. Obiectele expuse, vechi de circa 150 de ani, sunt aşezate, după sfatul unui muzeograf specialist în etnografie, într-o odaie ţărănească din curtea casei în care a locuit Aurora Năforniţă, „decanul de vârstă al picturii naive“, după cum o numeau criticii de artă. „Ideea mamei, de a înfiinţa acest muzeu, s-a concretizat în urmă cu 8 ani. De atunci încercăm să păstrăm cât mai bine ceea ce am reuşit să facem. Această încăpere este veche de 200 de ani şi este construită pe furci, cu vălătuci. Este îngropată direct în pământ, pentru ca iarna să fie cald şi vara răcoare», ne-a explicat dna Sanda Năforniţă, fiica Aurorei, pictoriţă la rândul ei.
În căsuţa pitică de la poartă, transformată în muzeu, spre aducere aminte, stau adunate la un loc crâmpeie din viaţa ţăranului de altădată. Sunt obiecte pe care Aurora Năforniţă le-a moştenit de la părinţi, altele pe care le-a colecţionat de-a lungul vieţii din zona natală, un sat din Vaslui, şi altele primite prin donaţii, de la cei care ar fi dorit ca o parte din universul copilăriei lor să nu fie uitat, să fie privit şi admirat şi de generaţiile care n-au cunoscut satul românesc autentic.
Într-un colţ răcoros, direct pe lutul ce ţine loc de pardoseală, la fel ca în tinda bunicilor de altădată, stau ulcioare şi oale de lut, de tip cucutenian. Lângă intrare, gata să-şi spună povestea, este aşezată o vârtelniţă veche de circa 150 de ani, din zona Berezeni-Vaslui, locul natal al Aurorei Năforniţă, alături de o maşină de tors, la fel de „bătrână“. Mai încolo, orânduite frumos, stau vechi obiecte de tuns, piese de la războiul de ţesut. Într-un colţ e aşezată laviţa, nelipsită din casa ţăranului român, iar alături, pe pereţi, stau frumos rânduite costume populare tradiţionale din zona Moldovei şi o litografie înfăţişându-l pe Alexandru Ioan Cuza, din vremea Unirii. „Încăperea este mică, aşa că restul atmosferei de casă ţărănească este completat de tablourile mamei, care a iubit cu patimă satul românesc, cu toate tradiţiile şi obiceiurile sale», a precizat Sanda Năforniţă.
Ultimul vis al Aurorei Năforniţă: un mini-muzeu al satului, chiar în curtea casei sale
Muzeul particular „Aurora Năforniţă“ poate fi vizitat în fiecare zi a săptămânii, cu excepţia celei de luni, fără bilet de intrare. „A fost dorinţa mamei să vadă cu ochii acest muzeu. Se trăgea din familia boierilor Ureche şi a considerat că trebuie să facem ceva care să rămână în urma noastră, astfel ca cei tineri să-şi aducă aminte de trecut», ne-a mai spus Sanda Năforniţă.
Iniţial, în urmă cu şapte ani, când în sfârşit dorinţa de a înfiinţa muzeul a fost pusă în practică, cele două pictoriţe, mamă şi fiică, au dorit să pună pe picioare un mini-muzeu al satului, chiar în spatele casei lor. „Am vrut să facem 3-4 căsuţe tip, chiar din vălătuci. Am fi vrut să cerem ajutorul unor primari din anumite zone ale Moldovei, ca oamenii din comunităţile pe care le reprezintă să construiască măcar câte o încăpere în stilul tradiţional al zonei din care provin. Astfel încât străinii care vin în oraş să vadă ceva specific Moldovei. Un lucru bun şi pentru Iaşi, până la urmă. Practic, era vorba de un interior de casă ţărănească, nu ceva foarte costisitor. Dar n-a fost posibil. Oricum, n-am renunţat la idee. Sper să se poată realiza cândva, deşi pentru aşa ceva nimeni nu dă bani“, a adăugat Sanda Năforniţă.
Povestea unui pictor naiv
Viaţa Aurorei Năforniţă n-a fost deloc uşoară. Din cauza originii boiereşti, a fost prigonită de guvernul comunist şi mutată în opt locuri din ţară până a reuşit să se stabilească la Iaşi, în dealul Tătăraşilor. Se trăgea dintr-un neam de boieri - cărturari, dar n-a reuşit să facă studii superioare, din cauza concepţiei acelor vremuri, conform căreia femeia trebuia să fie întreţinută de bărbat, să aibă grijă de casă şi de copii. A absolvit studii elementare, apoi a intrat la Liceul „Oltea-Doamna“ din Iaşi. După un an de liceu, părinţii au retras-o de la şcoală, s-a căsătorit şi şi-a urmat cursul vieţii. La 60 de ani, după o viaţă chinuită de comunişti, Aurora Năforniţă s-a apucat de pictat. A scos la iveală tot ceea ce sufletul său frumos păstrase cu atâta grijă timp de zeci de ani: scene din viaţa satului tradiţional, obiceiuri, scene din poveştile româneşti. A intrat, prin acurateţea şi frumuseţea tablourilor sale, în rândul celor mai de seamă pictori naivi din România. S-a stins din viaţă în 2006, lăsând în urma sa o vastă colecţie de picturi care încântă şi acum ochiul şi inima.
Tablourile cele mai dragi ale Aurorei Năforniţă fac parte din colecţia Creangă, o serie de 44 de lucrări realizate pe tematica „Amintirilor din copilărie“, la sugestia pictorului Sabin Bălaşa.
Ca o recunoaştere a talentului său, anul acesta, în aprilie, la Expoziţia Naţională de Artă Naivă „Saloanele Moldovei“, organizatorii au acordat pentru prima oară Marele Premiu „Aurora Năforniţă“.
A doua generaţie de pictori
Sanda, fiica Aurorei Năforniţă, a moştenit talentul mamei, gustul culorii şi amprenta lumii înconjurătoare pe retină. În ultimii ani s-a aplecat mai mult asupra icoanelor pe sticlă, prezentate în numeroase expoziţii din ţară, unele vernisate chiar de părintele Galeriu. „Pictura mea nu e riguroasă. Am un stil mai cald, un colorit mai cald. În momentul în care te uiţi la o icoană, vreau să-ţi facă plăcere să te rogi, să te umple de lumină şi căldură, cel puţin aşa consider eu“, ne explică pictoriţa.
Deşi fără studii de artă plastică, la fel ca şi mama sa, la 50 de ani Sanda Năforniţă s-a apucat de învăţat. Urmează, la zi, cursurile Universităţii de Artă, la Secţia Pedagogie, sperând astfel să-i fie recunoscut şi răsplătit talentul. „În Uniunea Europeană ai nevoie de talent, nu de diplomă. La noi e invers. În felul acesta sper să reuşesc să am şi o sursă sigură de venit, pentru că artiştii nu prea au cum să supravieţuiască în zilele noastre“, a mai spus Sanda Năforniţă. O mare parte dintre tablourile sale au fost donate către instituţii sau personalităţi importante. În urmă cu 12 ani, artista i-a dăruit patriarhului Teoctist o lucrare grafică. Un an mai târziu, pictoriţa a primit de la acesta o scrisoare de mulţumire, pe care o păstrează cu sfinţenie şi acum.
Prima expoziţie a Sandei Năforniţă a avut loc în 1988, la Iaşi. În prezent, ea are în palmares numeroase expoziţii organizate în Iaşi şi Bucureşti, lucrări expuse în Muzeul de Artă din Chişinău, Republica Moldova şi multe tablouri în colecţii particulare din Statele Unite, Mexic, Spania, Italia, Franţa, Polonia şi Suedia.
