În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Crosul pentru viață în Capitală, la a 9-a ediție
În Parcul „Alexandru Ioan Cuza” din București a avut loc sâmbătă, 16 martie, cea de-a 9-a ediție a Crosului pentru viață. Competiția sportivă a fost organizată de Asociația „Studenți pentru viață” în colaborare cu „Pegas Triatlon Club”, cu susținerea voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale. Au fost strânși 6.500 de lei pentru beneficiarii centrelor de consiliere și sprijin ROUA.
Peste 450 de persoane pasionate de mișcare, care prețuiesc sănătatea, au alergat sâmbătă pe mai multe trasee pentru susținerea unei cauze caritabile.
De dimineață au luat startul participanții la crosul de 11 km și la crosul familiei de 3 km, iar de la amiază au alergat copiii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani, pe distanțe care au variat între 200 și 800 de metri.
„Crosul pentru viață” este un eveniment caritabil organizat în luna martie, ce culminează cu „Marșul pentru viață”, care se va desfășura în data de 30 martie sub genericul „Construim împreună pentru viață” în București și în alte câteva sute de localități din România și Republica Moldova.
„A fost un cros caritabil, care a avut ca scop strângerea de fonduri pentru centrele «ROUA». Pentru a face un lucru consecvent trebuie să înțelegem profund de ce îl facem. Oamenii care aleg să vină anual la acest cros înțeleg semnificația vieții, cât de important este să sprijine viața din momentul concepției până la finalul ei natural, și ei au un rol în această problematică, ceea ce este minunat. Voluntarii au ajutat la cronometrarea alergătorilor, la punctul de hidratare, la oferirea kiturilor celor care au venit să le ridice astăzi și nu în ziua precedentă crosului. Centrele «ROUA» ajută 500 de femei anual și credem că banii care se vor strânge în urma acestui cros vor ajuta o parte semnificativă de mame și copii”, a declarat pentru TRINITAS TV Teodora Diana Paul, președinta Asociației „Studenți pentru viață”.
În data de 30 martie se vor încheia activitățile cu „Marșul pentru viață” pe traseul Piața Universității - bulevardul Regina Elisabeta - bulevardul Schitu Măgureanu - Parcul Izvor.