Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Activități pentru copiii și tinerii din parohia buzoiană Alexandru Odobescu

Activități pentru copiii și tinerii din parohia buzoiană Alexandru Odobescu

Galerie foto (8) Galerie foto (8) Știri
Data: 28 August 2025

În perioada 21‑24 august 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Parohia Alexandru Odobescu din Protoieria Râmnicu Sărat, județul Buzău, a găzduit o tabără de vară memorabilă. Intitulată „La umbra casei Tale”, tabăra a reunit peste 50 de copii și tineri din parohie, oferindu‑le o experiență deosebită, atât spirituală, cât și educativă. Evenimentul a fost inițiat de preotul paroh Paul‑Cristian Avram și organizat cu sprijinul și implicarea voluntarilor de la Asociația „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi” din Iași.

Deschiderea oficială a avut loc joi, 21 august, prin săvârșirea Sfintei Liturghii și a unei slujbe de Te Deum, de către pr. Cristian Asănache, protopop al Protoieriei Râmnicu Sărat.

Programul zilnic al taberei a început la ora 9:00, cu rugăciunile de dimineață, și s‑a încheiat după ora 19:00, cu rugăciunile de seară, rostite împreună de voluntari și tineri. Prima zi a cuprins o serie activități menite să încurajeze cunoașterea și interacțiunea. Tinerii au luat parte la diverse ateliere tematice: atelier liturgic, dedicat aprofundării semnificației Sfintei Liturghii și înțelegerii importanței dragostei creștine; ateliere de creație, cu sesiuni de pictură pe sticlă și hârtie, prin care participanții și‑au pus în valoare creativitatea; atelier de comunicare și dezbateri, axat pe dezvoltarea abilităților de argumentare, prin abordarea unor teme precum eficiența în discuții și dilemele sociale; atelier de dezvoltare personală, centrat pe munca în echipă și pe rolul colaborării.

Pe lângă ateliere, nu au lipsit momentele de relaxare și voie bună. Printre cele mai apreciate activități s‑au numărat „Olimpiadele taberei” și o vânătoare de comori, fiecare copil primind o recompensă. Diminețile au debutat cu cântec și mișcare, iar seara de vineri, 22 august, a fost marcată de emoția aprinderii focului de tabără, moment care a adus și o surpriză plăcută: alăturarea unui grup de tineri voluntari din Iași, însoțiți de părintele Ioan Puiu, coordonator al Departamentului Misiune pentru Tineret din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor.

A treia zi a taberei a fost dedicată unui pelerinaj pedestru de la Jitia până la Mănăstirea Poiana Mărului. În timpul vizitei la mănăstire, tinerii au aflat mai multe despre viața Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului și despre râvna sa pentru rugăciune. Pe drumul de întoarcere, ei au fost îndrumați să rostească rugăciunea inimii, transformând pelerinajul într‑o experiență de profundă trăire spirituală.

„Tabăra s‑a încheiat duminică, 24 august, prin participarea unui număr mare de copii la Sfânta Liturghie, iar cei care s‑au spovedit au avut bucuria de a se împărtăși cu Sfintele Taine. La final, toți participanții au primit diplome de participare, voluntarii și organizatorii fiind răsplătiți cu diplome de mulțumire, în semn de recunoștință pentru efortul și dăruirea lor. Tabăra «La umbra casei Tale» a fost un prilej minunat de a cultiva credința, prietenia și spiritul de echipă, lăsând amintiri de neuitat în sufletele tuturor celor prezenți”, ne‑a transmis pr. paroh Paul‑Cristian Avram de la Parohia Alexandru Odobescu, Protoieria Râmnicu Sărat.

 

Citeşte mai multe despre:   tabara