Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Afraate, înţeleptul Bisericii Siriene

Afraate, înţeleptul Bisericii Siriene

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 24 Ianuarie 2012

Hakkima Pharsaya, după numele sirian Afraate (280-345), a fost călugăr şi apoi episcop la Mănăstirea Marmattai, foarte aproape de oraşul iranian Mosul. În unele manuscrise este identificat cu numele de Iacob, fapt ce a făcut să fie confundat cu Iacob de Nisibe. Numele său este însoţit aproape întotdeauna de epitetul "înţeleptul persan", consemnat la jumătatea secolului al X-lea, în Lexiconul lui Bar Bahul. Datorită notorietăţii sale se numără, alături de Sfântul Efrem Sirul, în rândul celor mai reprezentativi Părinţi ai Bisericii Siriene, după unii teologi fiind chiar primul dintre ei. Ca scriitor a rămas memorabil pentru cele "23 de demonstraţii" ale sale, un buchet de scrisori elaborate în limba siriacă. Primele 10, compuse în 337, sunt adresate monahilor şi cuprind o relatare detaliată asupra apariţiei creştinismului. Următoarele 12 au fost scrise în 344 şi prezintă problema apăsătoare cu care s-a confruntat Biserica Siriană în timpul persecuţiei regelui Shapur II. Ultima demonstraţie (345) încadrează critica adusă de iudaism la adresa creştinismului. În această colecţie epistolară pot fi găsite, de asemenea, învăţături şi sfaturi cu referinţă practică: despre post, credinţă, dragoste, semnificaţia sărbătorii pascale, milostenie etc.

În accepţiunea părintelui sirian, Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat. El Se jertfeşte pentru a-l împăca pe om cu Dumnezeu Tatăl. "Sfântul Duh are atribute divine. Biserica este adunarea sfântă a credincioşilor… şi… după moarte, sufletul doarme până la înviere, fiind într-o stare de inconştienţă, neosebind binele de rău" (Remus Rus, Dicţionar enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu, Ed. Lidia, Bucureşti, 2003, p. 17). Evidenţa importanţei Sfântului Părinte pentru Biserica Siriană reiese din perspectiva deosebită pe care o oferă, prin scrierile sale, perioadei creştinismului primar şi mai ales textului scripturistic novotestamentar.