La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc miercuri, 10 decembrie 2025, o conferință susținută de profesorul american John P. Burgess, reputat teolog și profesor la
Ambasadoarea Germaniei în vizită la Patriarhia Română
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în ziua de vineri, 12 decembrie 2025, în vizită de prezentare, la Reşedinţa Patriarhală, pe Excelenţa Sa doamna Angela Ganninger, ambasadoarea Germaniei la București. Excelența Sa a fost însoțită de către Theresa von Saldern, directorul Departamentului pentru chestiuni culturale din cadrul Ambasadei Germaniei la București.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a urat bun‑venit doamnei ambasadoare la Patriarhia Română și a apreciat vasta experiență diplomatică a Excelenței Sale. De asemenea, Preafericirea Sa a evidențiat relațiile de foarte bună cooperare dintre țara noastră și Germania și a subliniat dinamismul diasporei românești, mai ales prin prezența unui număr mare de studenți și medici români care activează în instituțiile de învățământ și în sistemul medical german.
Totodată, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit Excelenţei Sale pentru faptul că foarte mulți clerici și credincioși ortodocși români sunt bine primiți în Germania, dovadă fiind numărul mare de parohii ortodoxe românești pe teritoriul german. În același timp, Preafericirea Sa a amintit și faptul că între Biserica Ortodoxă Română și Biserica Evanghelică din Germania se desfășoară, la nivel oficial, un dialog teologic și practic, început cu aproximativ 45 de ani în urmă.
La rândul său, doamna ambasadoare Angela Ganninger și‑a exprimat recunoștința pentru primire și a accentuat rolul deosebit pe care Biserica Ortodoxă Română îl are în societatea românească. În plus, Excelența Sa a menționat faptul că, în Germania, au loc discuții în vederea introducerii cursurilor de limba română în școli pentru elevii români, astfel încât aceștia să beneficieze de o mai bună cunoaștere a limbii și culturii țării lor de origine.
În timpul întâlnirii, a mai fost abordată și tema conflictului armat din Ucraina, ambii interlocutori exprimându‑și speranța că războiul va fi încheiat curând și că o pace dreaptă, sigură și durabilă va fi restabilită.
În încheiere, Preafericitul Părinte Patriarh i‑a dorit succes doamnei ambasadoare la începutul misiunii sale diplomatice la București.
(Sectorul relaţii creștine, interreligioase şi comunităţi românești externe al Patriarhiei Române)






.jpg)
