La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc miercuri, 10 decembrie 2025, o conferință susținută de profesorul american John P. Burgess, reputat teolog și profesor la
Cerc pedagogic al profesorilor de religie din Dolj
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a prezidat miercuri, 19 noiembrie, Cercul pedagogic al profesorilor de religie de la nivelul învățământului gimnazial din județul Dolj.
Evenimentul a avut loc la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova și a reunit cadre didactice din municipiul Craiova și din județul Dolj, marcând prima întâlnire metodică a anului școlar 2025-2026. Tema întâlnirii a fost „Pastorația familiei creștine - repere și aplicații educaționale”. Cercul pedagogic a fost deschis printr-un moment muzical susținut de corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul”, sub coordonarea arhid. lect. univ. dr. Victor Șapcă.
În cuvântul de deschidere, prof. Carmen Oprea, inspector de specialitate pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, a subliniat că „familia reprezintă primul spațiu de formare morală și spirituală a copilului, iar tot ceea ce construim noi la clasă se sprijină pe experiența trăită în mediul familial: respect, încredere, iubire, rugăciune și responsabilitate”.
În cuvântul de învăţătură, Părintele Mitropolit Irineu a vorbit despre tema aleasă pentru această întrunire: „Familia este locul în care omul se naște și în care, în primii ani ai vieții, descoperă dragostea, siguranța și identitatea. Copiii au o percepție concretă asupra familiei: este spațiul în care se întorc cu dor, cu afecțiune, în care se simt ocrotiți. La vârsta maturității, omul se desprinde firesc din familia în care a crescut și întemeiază o alta, ducând mai departe rânduiala dată de Dumnezeu”. Prof. Aida Ionescu, inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, a adresat un mesaj de apreciere cadrelor didactice, evidențiind rolul fundamental al colaborării dintre școală, familie și Biserică în educarea copiilor.
Pr. prof. dr. Adrian Lupu, consilier eparhial la Sectorul învățământ al Arhiepiscopiei Craiovei, a prezentat proiectele educaționale derulate în eparhie și i-a îndemnat pe profesorii de religie să cultive colaborarea dintre școală și Biserică în sprijinul formării duhovnicești a elevilor. În organizarea activității au avut un rol esențial trei instituții de învățământ preuniversitar din municipiul Craiova: Școala Gimnazială „Alexandru Macedonski”, reprezentată prin directorul Alexandru-Ștefan Liță; Școala Gimnazială „Anton Pann”, reprezentată prin directorul Adriana Toțîlcă; Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul”, reprezentat prin pr. dr. Lucian Dodenciu, director.
Responsabilii Cercului pedagogic, nivel gimnazial, au fost: prof. Loredana Nicolae (Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”), prof. Ramona Enculescu (Școala Gimnazială „Gheorghe Bibescu”), prof. dr. Mihaela Simona Iosif Ciurezu (Colegiul Național „Frații Buzești”).
Reperele teologice ale temei au fost prezentate de pr. prof. Florin Iliescu de la Școala Gimnazială „Anton Pann”, care a vorbit despre pastorația familiei creștine în contextul vieții ecleziale. Aplicabilitatea pedagogică a temei a fost ilustrată prin exemple de bună practică, iar prof. Carmen Oprea a prezentat noutățile transmise de Ministerul Educației și Cercetării.






.jpg)
