Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Cinstirea Sfântului Antim Ivireanul la ctitoria sa din București

Cinstirea Sfântului Antim Ivireanul la ctitoria sa din București

Galerie foto (15) Galerie foto (15) Știri
Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 27 Septembrie 2025

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, a fost prăznuit sâmbătă, 27 septembrie, la mănăstirea din centrul Capitalei, al cărei ctitor și ocrotitor spiritual este. În mijlocul obștii monahale a Mănăstirii Antim și al credincioșilor adunați în rugăciunea de cinstire a marelui ierarh cărturar, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a poposit Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, care a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor numeros de slujitori.

Pentru a doua oară în luna septembrie, ctitoria din București a marelui ierarh martir a îmbrăcat haine de sărbătoare. După ce, la jumătatea lunii, mii de credincioși și-au îndreptat pașii spre așezământul monahal pentru a lua parte la proclamarea locală a canonizării unui sfânt contemporan, Cuviosul Mărturisitor Sofian de la Antim, de această dată, potrivit tradiției, creștinii din Capitală și din împrejurimi, i-au adus cinstire unui vechi casnic al lui Dumnezeu și rugător pentru neamul nostru, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.

Sărbătoarea hramului Mănăstirii Antim, Paraclis Patriarhal, a debutat în ajun, când a fost oficiată slujba Privegherii. În dimineața zilei de sâmbătă, Dumnezeiasca Liturghie a fost precedată de slujba Ceasurilor și de Acatistul Sfântului Antim Ivireanul. Din soborul de slujitori care s-au rugat alături de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan la Sfânta Liturghie au făcut parte: părintele protosinghel Vicențiu Oboroceanu, starețul așezământului monahal; arhimandritul Mihail Stanciu; arhimandritul Chiril Lovin; arhimandritul Antipa Burghelea, precum și alți clerici.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a evidențiat darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe sfântul Său: „La nu multe zile după o sărbătoare însemnată și o mare binecuvântare pentru obștea acestei mănăstiri, recunoașterea și proclamarea Părintelui Sofian ca rugător îna­intea lui Dumnezeu, mijlocitor, ocrotitor și, într-un cuvânt, sfânt al Bisericii noastre, aici, în inima Capitalei, iată că se arată astăzi din nou vreme de praznic și de mare sărbătoare prin cinsti­rea celui care a fost la începutul acestei mănăstiri, în urmă cu peste 300 de ani, Sfântul Ierarh Antim din Iviria sau Georgia, așa cum este cunoscută ea în ziua de astăzi. Sfântul Antim, născut într-o familie credincioasă, cu numele de Andrei, a cunoscut de mic încercările vieții acesteia pentru că, așa cum erau vremurile și lucrurile în timpul acela, a fost luat ostatic de către turci și dus departe de țara sa, de locurile sale natale, de părinți și de prieteni, și bineînțeles că nu i-a fost deloc ușor acolo. Dumnezeu, însă, Care așază în oameni daruri cu îmbelșugare, talanți pe care fiecare dintre noi îi are, indiferent de condițiile vitrege sau mai liniștite în care trăim, așezase și în Sfântul Antim atât de multe daruri, încât El a și rânduit ca acestea să fie observate la timp de Patriarhul Hrisant Nottara și, bineînțeles, să fie adus mai aproape de Biserică și, încetul cu încetul, să își regăsească firescul curs al vieții pe calea sfințeniei la care fiecare dintre noi este chemat”.

Ierarhul a vorbit, apoi, despre dragostea deo­sebită a Sfântului Antim pentru neamul nostru și pentru limba română pe care și-a însușit-o atât de bine, încât a rămas cunoscut drept unul dintre cei mai mari predicatori ai Bisericii noastre. 

„După ce probabil că a și fost călugărit și hirotonit la Constantinopol, a venit în părțile noastre, fiind adus de un alt mare sfânt al neamului românesc, un voievod înțelept, învățat și credincios, Constantin Brâncoveanu, care a făcut atât de multe lucruri nu doar pentru București, ci pentru multe alte locuri din Țara Românească, care și-a sfârșit, de asemenea, viața pentru credință împreună cu fiii săi și cu ginerele său, sfetnicul Ianache, în mod martiric, asemenea Sfântului Antim. Aflându-se încă în domnie și cu toate drepturile și grijile de conducător al oamenilor din Țara Românească, acesta a văzut darurile cele multe așezate de Dumnezeu în Sfântul Antim Ivireanul și l-a adus aici, în București, pentru a lucra în mai multe locuri și, în special, în ceea ce înseamnă tipărirea de cărți bisericești, în limba română, majoritatea dintre ele cu  oste­neala sa, iar altele cu ajutorul ucenicilor pe care i-a adunat în jurul său. Sfântul Antim și-a dat seama cât de important este ca acest cuvânt înțelept, inspirat și trecut prin focul atâtor încercări și atâtor generații să poată ajunge la credincioși și la clerici”, a spus Episcopul ortodox român din Ungaria. 

Au fost înălțate și rugăciuni de pomenire pentru toți ctitorii, binefăcătorii și ostenitorii așezămân­tului monahal trecuți la Domnul.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a oferit, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Diploma Anului omagial cu medalie Grupului psaltic „Isihia” al Mănăstirii Antim. De asemenea, ierarhul român din Ungaria a primit din partea starețului Mănăstirii Antim o icoană cu chipul Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim. 

 

Citeşte mai multe despre:   Manastirea Antim  -   PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei  -   hram