În zilele de 12 și 13 decembrie, la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești‑Vlașca, județul Teleorman, a avut loc un amplu eveniment filantropic, liturgic și cultural, organizat cu binecuvântarea
Comuniune liturgică și colind strămoșesc la Bogda, Timiş
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a poposit în Duminica a 28‑a după Rusalii, 14 decembrie, în filia Bogda, a Parohiei Comeat, județul Timiș. Ierarhul a participat la Sfânta Liturghie, aducând multă mângâiere duhovnicească și bucurie credincioșilor din această mică obște.
Mitropolitul Banatului a fost întâmpinat de dimineață la sfântul lăcaș de un sobor de slujitori, alcătuit din părintele consilier eparhial Timotei Anișorac; părintele protopop Caius Andrașoni, de la Protopopiatul Timișoara II; părintele paroh Gheorghe‑Victor Dinu‑Petru și diaconul Constantin Diaconescu.
Slujirea acestei duminici a fost împodobită de prezența a peste 150 de studenți de la Universitatea Politehnica din Timișoara, însoțiți de membri ai corpului profesoral, care au dorit să participe la Sfânta Liturghie în biserica din Bogda. Tinerii au adus un plus de lumină și de căldură sufletească printr‑un buchet de colinde tradiționale, cântate în cadrul slujbei, spre bucuria credincioșilor și a ierarhului.
La momentul rânduit, numeroși credincioși ai parohiei, împreună cu studenții, s‑au apropiat cu evlavie de Sfântul Potir și s‑au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de teologi de la Catedrala Mitropolitană din Timișoara.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, capitolul 14, despre chemarea la cină, a evidențiat adâncile ei înțelesuri teologice și chemarea personală a fiecărui credincios la comuniunea vie cu Dumnezeu: „Hristos ne cheamă în fiecare duminică la cina Sa, la Sfânta Liturghie; nu noi Îl chemăm, ci El ne adresează chemarea. Cina este chiar Hristos, Care Se dăruiește prin Sfânta Împărtășanie. În timp ce unii își găsesc pretexte, asemenea celor din pilda cu ogorul, boii și nunta, alții lasă pământul, grijile și comoditatea și pornesc spre biserică. Aceștia sunt văzuți de lume ca «sfinții» care merg la cina Domnului”.
La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Banatului a oferit profesorilor prezenți pastorala pentru această perioadă binecuvântată, adresată credincioșilor din eparhie. De asemenea, studenții și credincioșii au primit iconițe cu praznicul Nașterii Domnului, ca semn de binecuvântare și amintire a acestei zile de har, și au fost îndemnați să înainteze prin știință spre cunoașterea Adevărului, păstrându‑și credința curată: „Împletiți știința cu credința și veți face bine oamenilor aici, pe pământ, iar în Împărăția lui Dumnezeu veți afla bucurie. Lumea de astăzi se mișcă, în mare parte, prin munca inginerilor, dar adevărata direcție o dă credința”.
La ieșirea din biserică, prin generozitatea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, fiecare student a primit un dar simbolic constând în cozonaci și prăjituri de post, gest care a întărit duhul de comuniune și bucuria frățească din comunitatea Bogda.
Filia Bogda aparține Parohiei Comeat, Protopopiatul Timișoara II, și numără în prezent aproximativ 25 de familii, cu circa 60 de credincioși.






.jpg)
