În Duminica a 23-a după Rusalii, 25 octombrie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Tâlcuind textul evanghelic care relatează vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor, Preafericirea Sa a pus în lumină cele două repere ale minunii: „iubirea milostivă a Domnului Iisus Hristos și puterea Lui dumnezeiască de vindecare a oamenilor posedați de demoni”.
Concurs de toacă la Parohia Chiuza din judeţul Bistriţa-Năsăud
Parohia Ortodoxă Chiuza, în colaborare cu protopopiatele din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, organizează cea de‑a V‑a ediție a Concursului Național de bătut toaca „Trâmbița Îngerilor” și a Festivalului Prieteniei, un eveniment de suflet dedicat copiilor și tinerilor de toate vârstele.
În 16 august 2026, Chiuza va deveni, pentru o zi, locul în care tradiția, credința și bucuria copilăriei se întâlnesc într‑o adevărată sărbătoare a comunității. Toți copiii și tinerii indiferent de vârstă sunt așteptați să se înscrie la activitățile organizate, la numărul de telefon: 0764.028.781 (preot paroh Iancu Buda).



.jpg)
