De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
„Construim în această săptămână Biserica nevăzută a unei lumi noi”
Cu Duminica palmetelor (ramurilor), din punct de vedere liturgic, începe o săptămână specială, în care Biserica își invită credincioșii ca în fiecare zi să urmeze, pas cu pas, pe Hristos, Care merge să Se jertfească pentru mântuirea sufletelor noastre. Programul liturgic al săptămânii ne așază înainte fapte cu totul inedite.
Din textele evanghelice ale Deniilor primelor trei zile din Săptămâna Pătimirilor desprindem ultimele învățături ale Mântuitorului Hristos referitoare la cea de‑a doua venire a Lui, iar prin cântarea Iată Mirele vine în miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind..., suntem transpuși într‑o stare de trezvie, de așteptare frenetică a întâlnirii în dialog orant cu Hristos. Acest imn ne cere să transformăm noaptea în zi, pentru ca întreaga noastră viață să fie scăldată în lumina prezenței Sale transfiguratoare, iar sufletul vigilent să nu fie dat morții și afară de Împărăție să rămână. Suntem chemați să cooperăm cu Hristos pentru a realiza mântuirea noastră, El rămânând singurul Mântuitor al nostru.
În limbaj liturgic, Duminica Floriilor este numită Duminica începutului Săptămânii Pătimirilor Mântuitorului Hristos. În raport cu celelalte săptămâni ale anului bisericesc, în această săptămână specială, fiecare zi are valoarea unei săptămâni, pentru că semnificația teologică, mistagogică și liturgică se concentrează într‑o singură zi, iar fiecare zi este o zi de iniţiere pentru a înțelege misterul morții lui Hristos din Vinerea Sfântă.
Împreună-călători spre Înviere
Înainte de a intra în marele mister al Pătimirilor hristice, Biserica vrea, ca o mamă, să‑și iniţieze fiii duhovnicești, atrăgându‑le atenția asupra trezviei necesare pentru ca, în post și rugăciune, să înțeleagă de ce Hristos S‑a dat morții pentru noi. În acest sens, rolul pericopelor evanghelice din ultima săptămână a Postului Mare este nu numai de pregătire a creștinilor pentru înțelegerea Pătimirii mântuitoare a lui Hristos, ci mai ales de a mijloci prezența reală a Lui în cadrul liturgic, o invitație la a trăi aievea tragismul suferințelor Sale, astfel încât spațiul Bisericii să devină mediul în care creștinul este împreună‑ascultător cu Apostolii al cuvintelor hristice care anunță Răstignirea iminentă, dar și bucuria Învierii.
Începând cu Duminica Floriilor, noi suntem împreună‑călători cu Hristos și cu Apostolii prin Betania și Ierusalim. Până la acest punct al activității Sale, Hristos nu Și‑a manifestat în mod vădit dumnezeirea Sa, însă, după învierea lui Lazăr, El le vorbește apropiaților Săi direct, mărturisindu‑Și explicit dumnezeirea, așa cum apare consemnat în Evanghelia după Ioan, capitolele 14‑17: „Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi‑Mă pentru lucrările acestea” (Ioan 14, 11).
Piatra mărturisirii
Toată perioada liturgică ce ni se deschide prin Denia din Sfânta și Marea zi de Luni rămâne o continuă contemplare concentrată pe minunea învierii lui Lazăr, care revelează lucrarea lui Hristos, puterea Mântuitorului de a învinge boala și moartea, anunțând însăși Învierea Sa din morți. De aceea textul evanghelic al acestei Denii este răspunsul pe care Învățătorul îl dă celor care L‑au întrebat cu ce putere face minunile și învață mulțimile.
Pilda lucrătorilor viei, ca text evanghelic al acestei prime Denii a Săptămânii Pătimirilor, prezintă, în rezumat, toată istoria umanității: Creația, Căderea, Pronia, Mântuirea și Judecata. Această parabolă spunea, în cuvinte simple, că Cel care făcea minuni nu era altcineva decât Fiul răstignit al lui Dumnezeu, în Care fariseii și bătrânii poporului nu puteau vedea pe Mesia - Salvatorul pe Care de fapt Îl așteptau. Această parabolă era, de altfel, o altă formă de a anunța Pătimirile Sale, de a le spune ucigașilor Săi, mai înainte de se fi împlinit supliciul, că ei, cei cu care vorbea, vor fi autorii sentinței la blestemata moarte pe lemn, că ei Îi vor lua moștenirea dăruită de Domnul viei și se vor face stăpâni peste ceea ce nu este al lor. Ei, lucrători tocmiți de Stăpân, se vor erija în proprietari autointitulați ai viei - care simbolizează lumea - din care L‑au alungat pe Moștenitor, Cel care este Viața acestei lumi. Cu alte cuvinte, Hristos le reproșează că, de‑a lungul istoriei pregătirii poporului ales pentru întâlnirea cu Mesia, învățătorii lui Israel au nesocotit mesajul Profeților mesianici, alegând să Îl ucidă pe Hristos, pe Care nu au putut să‑L asimileze cu Mesia. Evreilor le va rămâne să creadă într‑un dumnezeu fals, un rezultat al greșitei lor înțelegeri a cuvântului biblic și al orbirii spirituale, o plăsmuire a propriei neînțelegeri. Întreg efortul steril al învățătorilor de Lege de a explica existența și planul lui Iahve, precum și credința lor falsă sunt înfățișate de Hristos că fiind asemenea unui smochin lipsit de rod, pe care, la sfârșitul veacurilor, adevăratul Stăpân îl va arde în focul cel veșnic. În felul acesta, textul evanghelic al Deniei (Matei 21, 18‑44) arată că ignoranța și neputința învățătorilor de Lege de a vedea în Hristos Piatra Cea din capul unghiului, Care desăvârșește întreg edificiul restaurat al umanității, vor deveni de fapt piatra de încercare pentru teologia iudaică din care lipsea însăși esența existenței sale - Hristos, Viața lumii.
Piatra mărturisirii dumnezeirii lui Hristos, devenită peste timp fundament al existenței Bisericii creștine, va sfărâma înțelesul limitat al acestei teologii, revelând un Dumnezeu a Cărui prezență nu este circumscrisă răzbunării și dreptății, ci mai ales iubirii milostive și jertfelnice. Astfel, acest text evanghelic, care deschide Săptămâna Pătimirilor, este o invitație la a mărturisi dumnezeirea Celui ce merge spre Golgota și Care, prin Cruce, deschide ușa Împărăției Cerurilor, pe care o vor lua cu asalt vameșii și păcătoșii, înaintea celor pentru care s‑a pregătit.
Să nu‑L abandonăm pe Hristos
Cel pe Care trebuie să‑L urmăm în moarte și Înviere în această ultimă săptămână prepascală este Răstignitul, Pătimitorul, Moștenitorul, Cel care a câștigat Împărăția Cerurilor și Care, ca un Frate mai mare iubitor, a adus‑o în maximă apropiere de noi, așezând‑o în inima noastră. Iată pentru ce primei zile a Săptămânii Pătimirilor, Sfânta și Marea zi de Luni, i se mai spune și Duminica începutului Pătimirilor Domnului. Iisus Hristos, Om adevărat și Dumnezeu adevărat, va muri pentru noi, ca noi să înțelegem valoarea predicii Apostolilor de mai târziu. Sfântul Apostol Pavel zice: Nu jertfele sângeroase ale mieilor, nu focul este cel care purifică, ci Sângele lui Hristos Care moare ca un miel și focul Duhului Sfânt Care purifică sufletul. De vreme ce Hristos Și‑a vărsat sângele pe Golgota, locul acela, inițial murdar, a fost spălat cu Sângele Lui și purificat prin focul Duhului Sfânt. Tot astfel, păcatele noastre, pentru care Sângele Domnului a curs pe Golgota, sunt curățate, reoferindu‑ni‑se șansa de a redeveni fii ai Tatălui, frați întru Hristos.
Așadar, dacă dorim să înţelegem câte ceva despre destinul nostru etern, atunci să ne identificăm cu Hristos în această săptămână. De aceea sfintele slujbe din această perioadă pun accent, prin conținutul lor duhovnicesc, pe îndemnul participării noastre la planul lui Hristos, Care Se jertfește pentru reînnoirea lumii. În această perioadă nu trebuie să venim la Biserică pentru a primi o ușurare sau pentru a împlini o oarecare datorie religioasă. Slujbele din această săptămână au un conținut aparte și dacă trăim după profunzimea mistagogică a imnurilor specifice perioadei liturgice, ajungem să ne transformăm și pe noi înșine, și lumea în care trăim. Construim în această săptămână Biserica nevăzută a unei lumi noi!
Să începem aşadar această săptămână fără a‑L abandona pe Hristos. Ochii fiecăruia să vadă deja la orizont Sfânta zi de Sâmbătă, când, dincolo de Cruce, se va ridica soarele Învierii. Amin!