Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Ctitoria de la Meri a fraţilor filantropi Xenocrat

Ctitoria de la Meri a fraţilor filantropi Xenocrat

Un articol de: Narcisa Balaban Urucu - 16 Aug, 2013
Pentru Parohia Meri, comuna Drăgăneşti, judeţul Prahova, anul 2013, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“, este un prilej de comuniune şi stăruinţă în rugăciune, biserica parohiei fiind închinată sfinţilor care au scos creştinismul din catacombe. 
 
Aşa cum ne indică pisania fixată în frontispiciul clopotniţei, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Meri a fost zidită între anii 1857 şi 1860, fiind ctitoria fraţilor Atanasie, Constantin şi Irina Xenocrat, al căror mormânt funerar, din marmură masivă de culoare neagră, de importanţă istorică şi arhitectonică, se află în curtea bisericii.
 
Fraţii Xenocrat erau cunoscuţi la vremea respectivă pentru activităţile din domeniul medical şi din cel al negustoriei, dar şi pentru numeroasele acţiuni filantropice. În prima parte a testamentului său, Constantin Xenocrat enumera „averea sa nemişcătoare: moşia Drăgăneşti - Prahova; o pereche de case mari aflate pe Calea Văcăreşti nr. 19; două perechi de case de pe aceeaşi cale, la nr. 55; un loc viran alături de casele mari, două perechi de căsuţe în Str. Corbului din Suburbia «Sfântul Nicolae»“, tuturor construcţiilor menţionându-le destinaţia. „Casele mari erau destinate înfiinţării unui spital cu 32 de paturi, iar casele mici de la nr. 55, locuinţei medicului şi intendentului spitalului. De asemenea, lăsa 15.000 de lei la dispoziţia Consiliului de miniştri al Regatului Greciei, din care 1.000 de lei să fie subvenţie pentru Spitalul filantropic al săracilor din Atena, iar 14.000 pentru diferite stabilimente de binefacere. 4.800 lei au fost lăsaţi pentru întreţinerea «Capelei fraţilor Xenocraţi» din Drăgăneşti - Prahova (biserica Parohiei Meri desprinsă din Parohia Drăgăneşti, unde cândva se aflau curtea şi casele postelnicului Şerban Cantacuzino, viitorul domn al Ţării Româneşti, între 1678 şi 1688), iar 1.700 lei Azilului «Elena Doamna», pentru măritatul fetelor orfane crescute aici“, ne povesteşte parohul de la Meri, preotul Marian Ciortan.

Înnoirea bisericii

Biserica din Meri este înconjurată de ziduri masive din cărămidă, înalte de aproape 2 m şi groase de circa 60 cm, şi este zidită în formă de cruce, prevăzută în partea exterioară cu piloane şi capiteluri dreptunghiulare. Pictura în stil bizantin a fost realizată în anul 1861, iar la cutremurul din 1940 a suferit unele degradări, fapt ce a condus la reparaţii realizate în 1946, implicit la repictarea bisericii, încheiată în 1985. „Ceea ce caracterizează această biserică este pictura în stil bizantin, predominând culoarea bleu, iar catapeteasma din lemn prezintă gravuri sculptate de o rară frumuseţe. Diverse obiecte de cult, cum ar fi Sfânta Cruce, Chivotul, Sfântul Potir, datează din anul 1861 şi sunt confecţionate din metal, fiind gravate cu chipuri de heruvimi şi Sfinţi Evanghelişti, toate donate de ctitorii bisericii şi înregistrate în patrimoniul naţional datorită vechimii şi importanţei artistice. Diverse cărţi de cult, cum ar fi Mineiul şi Ceaslovul cu caractere chirilice, datează din anul 1831, iar icoana Maicii Domnului pictată pe lemn, din anul 1803“, ne mai spune preotul de la Meri. 
 
În ultimii ani s-au reparat clopotniţa şi acoperişul bisericii, sfântul lăcaş fiind racordat la iluminatul public prin intermediul a patru proiectoare şi la reţeaua de apă curentă, iar pridvorul a fost reamenajat. 
 
S-au cumpărat noi obiecte liturgice, cărţi de cult, mobilier, acoperăminte şi veşminte noi. 
 
Acoperişul bisericii a fost înlocuit în întregime de credincioşii din parohie cu materialul oferit de Primăria comunei Drăgăneşti, care alocă anual o sumă de bani din bugetul local pentru parohiile comunei. „La Meri, primăria a oferit materiale pentru acoperişul bisericii, iar fiecăreia dintre parohiile comunei i se plăteşte contractul de salubrizare. Anual, sau de câte ori e nevoie, mergem şi le facem curăţenie în curte şi prin cimitire, iar în fiecare an oferim o sumă din bugetul local pentru fiecare parohie. Şi sprijinim diverse lucrări administrative, în funcţie de buget“, ne-a declarat Ion Dumitrache, primarul comunei Drăgăneşti, care, în cei 20 de ani de când ocupă această funcţie, a făcut tot posibilul ca locuitorii comunei să fie mândri de satele în care locuiesc. 

„Un sat cu oameni minunaţi“

Ctitorii bisericii sunt astăzi exemple grăitoare pentru enoriaşi. Chiar dacă doar o mână de oameni, în mare parte bătrâni, aceştia nu-şi uită aproapele. Astfel parohia colaborează strâns cu o asociaţie din Bucureşti care se ocupă de adăpostirea oamenilor străzii, oferindu-le periodic haine, încălţăminte şi alimente neperisabile. În plus, începând cu luna mai a anului 2013, parohia oferă alimente pentru 40 de persoane asistate la Căminul de Bătrâni de la Periş, judeţul Ilfov. 
 
Oamenii din Meri au învăţat să-şi găsească împlinirea în cele pe care le-a dat Dumnezeu şi în locurile în care s-au născut sau stabilit. Pentru Ilie Savu, un bătrân de 77 de ani care locuieşte de când se ştie în Meri, sat despărţit de Drăgăneşti doar de calea de ferată, cel mai liniştit loc acesta este. Viaţa sa implică munca de fiecare zi pe care o face omul de la ţară pentru a-şi asigura traiul şieşi şi familiei, din care biserica nu lipseşte. „Am fost şef de secţie la Fabrica «1 mai» din Ploieşti, am lucrat acolo 40 şi ceva de ani. Părintele a apelat la mine şi am mai făcut şi eu câte ceva pe la biserică. Fiindcă am fost maistru electrician, am făcut luminile aici la policandre. Acum vin la biserică des, nu chiar în fiecare duminică, căci mai am animale, păsări acasă, iar cum soţia e bolnavă, eu trebuie să le fac pe toate… Sunt bucuros că locuiesc în satul ăsta, aici m-am născut, sunt obişnuit aici, mă simt bine, nu mi-am dorit mai mult, am pensie bună, sănătate să fie. Mă cam dor picioarele, căci am făcut naveta atâţia ani, nu erau maşini ca acum, şi stăteam şi îngheţam adesea aşteptând trenul. Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns la vârsta asta. Satul Meri este un sat cu oameni minunaţi şi muncitori, foarte săritori“, spune bătrânul cu mândrie. 
 
Nicolae Vlad este încă unul dintre cei mai tineri din satul în majoritate îmbătrânit. Are 54 de ani, s-a născut şi a copilărit la Meri, iar nu de mult timp, întrucât soţia s-a pensionat, s-a întors în locurile natale, răspunzând şi el solicitărilor bisericii, de unde este nelipsit. Deşi încă lucrează la Ploieşti, se întoarce în fiecare seară acasă, la Meri, fiind bucuros că timpul modernităţii nu şi-a pus amprenta asupra caracterelor oamenilor, pe care le-a cunoscut în vremurile tinereţii. „Îi văd oameni cumsecade, la locul lor, aşezaţi, binevoitori şi statornici. M-au atras lucrurile asta. Eu am locuit la Ploieşti, dar m-am retras la ţară, căci sunt din zonă. Lucrez în turnătorie de 37 de ani, iar meseria mea îmi foloseşte pentru a ajuta la biserică.“