De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Cuvânt din amvon: Iisus Hristos, Stăpânul vieţii şi al morţii
Domnul Iisus Hristos a pătimit toate ale morţii, nu cu dumnezeirea, ci cu omenitatea Sa. Moartea în cazul lui Iisus a fost benevolă, şi nu inevitabilă, ca la ceilalţi oameni, inclusiv a celor eliberaţi de păcat. Serghei Bulgakov spune: "Ca liber de păcatul strămoşesc, Iisus a fost liber şi de moartea Sa ca osândă dumnezeiască. Dar umanitatea lui n-a avut puterea pozitivă a nemuririi, cum n-a avut-o nici Adam până la căderea în păcat. Astfel, moartea lui Iisus e urmarea inevitabilă a duşmăniei căpeteniei acestei lumi faţă de El. Dar această moarte silnică, şi în acest sens nenaturală, pătrunzând de-a dreptul în plinătatea vieţii Lui, a fost cu atât mai chinuitoare decât orice moarte naturală". Umanitatea Mântuitorului Hristos era capabilă de moarte, dar, aşa cum spune şi Sfântul Atanasie cel Mare, nu purta microbul morţii în ea, ca firea omenească pervertită de păcatul protopărinţilor Adam şi Eva. "Pentru a plăti morţii tributul Său" - spune Sfântul Ioan Damaschin - "nu a luat din Sine, ci de la alţii ocazia aducerii jertfirii; nu putea fi bolnav Domnul care vindeca bolile altora, nici nu putea veni o slăbire a puterii peste trupul Său, în care El schimba slăbiciunea altora în putere". Pentru a pătimi toate ale morţii, Fiul înfrâna dumnezeirea să-şi exercite puterea. De aceea, Isichie al Ierusalimului spune: "Crucea şi moartea le-a suportat ca un om neajutorat, nepermiţând îngerului să slujească. El înfrâna puterea dumnezeirii proprii, ca să se împlinească taina profeţită a iconomiei cu privire la El". (Pr. Gheorghe Popescu, Parohia Pocruia, judeţul Gorj)