Cuvântul Ierarhului: Un băcăuan în scaunul Episcopiei Romanului - Episcopul Teodosie Atanasiu (1851-1927)

† PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

Între marii ierarhi ai secolului al XX-lea, ce au păstorit Eparhia Romanului şi Bacăului (atunci îşi extindea jurisdicţia până la Milcov), se distinge un vrednic episcop, bun cărturar, administrator şi patriot, Teodosie Atanasiu, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 159 de ani.

S-a născut în anul 1851, din părinţi creştini ortodocşi, la Botez primind numele de Teodor. După şcoala elementară, la Bacău, a venit la Roman pentru a urma cursurile la Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe“ (înfiinţat în 1858 de marele teolog şi cărturar Melchisedec Ştefănescu). Va continua studiile teologice la Seminarul superior „Veniamin Costachi“ din Iaşi.

După absolvirea şcolii se va căsători, fiind, apoi, hirotonit diacon, de către episcopul Romanului Isaia Vicol (1873-1878), pe seama Catedralei episcopale din Roman.

În anul 1880, noul ales în tronul vlădicesc de la Roman, Melchisedec Ştefănescu (1879-1892), îl va hirotoni preot pe seama parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Bacău, numindu-l, pentru calităţile sale pastoral-administrative, preşedinte al Consistoriului Eparhial.

Peste un an, în 1881, va fi numit protopop al judeţului Bacău, post în care va funcţiona până în anul 1892. Rămânând văduv, a cerut Episcopiei un concediu de studii, plecând la Atena, unde va urma cursurile Facultăţii de Teologie (1893-1897). După terminarea studiilor în străinătate, va reveni în ţară, dar ştiinţa acumulată şi experienţa duhovnicească a monahismului grecesc l-a făcut pe preotul Teodor să se îndrepte către Mănăstirea Bogdana, judeţul Bacău, unde a devenit călugăr, primind numele de Teodosie.

În anul 1898, episcopul Romanului Ioanichie Băcăuanul i-a acordat cea mai înaltă distincţie monahală, numindu-l „arhimandrit de scaun al Episcopiei Romanului“.

În anul 1899, mitropolitul Moldovei şi Sucevei Iosif Naniescu l-a chemat la Iaşi şi l-a numit egumen al Spiridoniei, actualul Complex spitalicesc „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. Pentru meritele sale pe tărâm cultural-administrativ, dar şi pastoral-misionar, blândul mitropolit i-a acordat rangul de „arhimandrit mitrofor“.

Va reveni la Roman în anul 1892, fiind chemat egumen al Bisericii „Precista Mare“, care avea sub ocrotire spitalul orăşenesc.

Slujirea arhierească

În luna mai 1909 (la propunerea episcopului de Roman Gherasim Safirin) Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe arhimandritul mitrofor Teodosie Atanasiu arhiereu-vicar al Mitropoliei Ungro-Vlahiei, primind numele de „Ploieşteanul“, dar funcţiona şi ca egumen al Bisericii „Domniţa Balaşa“ din Bucureşti.

Aici a slujit timp de trei ani (1909-1912), cu trei mitropoliţi primaţi: Iosif Ghiorghian (1909); Atanasie Mironescu (1909-1911) şi Conon Arămescu Donici (1912).

La 4 februarie 1912 s-au făcut alegeri în Sfântul Sinod, prilej cu care arhiereul Teodosie Ploieşteanul este numit episcop al Romanului (scaunul era vacant încă din iunie 1911) .

Din cuvântarea rostită la alegerea sa reproducem câteva rânduri: „În Eparhia Romanului am văzut razele soarelui pentru prima dată, în Eparhia Romanului am copilărit; în Eparhia Romanului am adus servicii Bisericii timp de aproape 40 de ani în diferite grade ierarhice; în Eparhia Romanului sunt trimis de astă dată de marele Colegiu Electoral ca episcop, în locul vacant, căci se vede că aşa a fost planul Providenţei divine, ca acolo unde am văzut răsăritul soarelui pentru prima dată, acolo poate mi s-a rezervat de a vedea şi opusul pentru cea din urmă dată...“.

A fost învestit şi instalat în scaunul de Dumnezeu păzitei Episcopii a Romanului în data de 12 februarie 1912.

Păstorirea sa aici va dura 11 ani, o perioadă ce a coincis cu marile evenimente ale începutului secolului al XX-lea, Primul Război Mondial şi Marea Unire a românilor de la 1918, la care a avut o contribuţie substanţială.

Vlădica Teodosie, alături de mitropolitul Moldovei Pimen Georgescu, a avut o mare înrâurire asupra păstoriţilor săi, în acele timpuri grele prin care trecea ţara. A îndemnat, cu tactu-i caracteristic, pe preoţi şi credincioşi să colecteze hrană, îmbrăcăminte şi cele trebuincioase războiului, cercetând spitalele în care erau internaţi răniţii, sprijinind cauza dreaptă pentru care lupta poporul român. A fost mereu alături de ostaşii noştri, mai ales că multe din marile şi grelele bătălii ale Primului Război Mondial s-au desfăşurat pe teritoriul Eparhiei Romanului: Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz.

În noiembrie 1918, episcopul Teodosie adresa o pastorală preoţilor şi credincioşilor săi, din care spicuim: „Războiul mondial... a lăsat rane adânci cărora se impune datoria morală ca tot românul să lucreze cu timp şi fără timp... Preotul va da mâna cu învăţătorul satului, cu autoritatea comunală şi vor lucra fără preget în acest sens. Vremea luptelor personale a trecut, ceasul unirii a sosit şi toţi factorii conştienţi şi luminaţi trebuie să-şi dea mâna împreună să facă o operă pozitivă. Patria va fi recunoscătoare...“.

Se păstrează în arhiva Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului mai multe astfel de pastorale semnate de dânsul, toate acestea fiind pline de îndemnuri la înfrăţire, unire şi luminare a maselor populare.

În octombrie 1919 intervine pentru înfiinţarea unei grădiniţe de copii, într-un imobil din Roman proprietatea sa, care ulterior îi va purta numele: Grădiniţa episcop Teodosie (astăzi, clădirea deserveşte Muzeul de artă al oraşului).

La intervenţia sa, în toamna anului 1919, s-a redeschis Seminarul „Sf. Gheorghe“ din Roman, care fusese închis datorită vitregiei războiului.

Fiind bolnav, la 1 februarie 1923 episcopul Teodosie şi-a înaintat demisia şi s-a retras la M-rea Neamţ, unde a trăit încă patru ani, iar la vârsta de 76 de ani şi-a dat obştescul sfârşit. A fost înmormântat în preajma Bisericii „Înălţarea Domnului“, apoi osemintele sale au fost deshumate şi depuse în cripta bisericii din cimitir.

Pentru frumoasa slujire, Biserica i-a săpat numele în nemurire.

Preocupări cărturăreşti

O latură mai puţin cunoscută a marelui nostru înaintaş este cea culturală.

Studiind teologia la Atena (1893-1897), episcopul Teodosie, pe atunci preotul Teodor, şi-a însuşit o cultură temeinică, dar şi limbă greacă clasică. De aceea, la întoarcerea în ţară, pe când funcţiona ca egumen la „Sf. Spiridon“ din Iaşi (1899-1902), începe traducerea din limba greacă a Comentariilor Epistolelor Sf. Ap. Pavel, scrise de Sf. Ioan Gură de Aur.

Ele vor fi publicate după cum urmează: Comentariile sau explicarea Epistolei către Galateni, Iaşi, 1902; Efeseni, Iaşi, 1902; Filipeni, Bucureşti, 1905; Coloseni, I şi II Tesaloniceni, Bucureşti, 1905; Romani, Bucureşti, 1906; I Corinteni, Bucureşti, 1908; II Corinteni, Bucureşti, 1910; I şi II Timotei, Tit şi Filimon, Bucureşti, 1911; Evrei, Bucureşti, 1923.

Tot de la episcopul Teodosie se păstrează în manuscris „Introducere în Noul Testament“, lucrare ce a stat la baza multor ediţii ale Studiului Noului Testament ce au urmat în învăţământul teologic de după el.

„Vlădica Teodosie ştie să fie vlădică...“

Un contemporan al său (Iuliu Scriban) a publicat un articol intitulat „Moartea Episcopului Teodosie, fost al Romanului“ (Vezi BOR, nr. 2, 1927, pag. 102-103), în care vorbeşte despre caracterul viu şi perseverent al marelui ierarh din Bacău, pe scaunul eparhial de la Roman. Între altele, se spune: „Vlădica Teodosie murind, lasă despre sine amintiri amestecate. Tuturor le vine în minte asprimea firii sale şi făptura sa băţoasă, cu care nu te puteai înţelege uşor. Înţepenit într-o hotărâre, nu-l puteai scoate din ea şi ţi-o impunea cu măsuri necruţătoare. Aşa a fost şi ca vicar al Mitropoliei din Bucureşti şi, mai mult încă, apoi, ca episcop al Romanului. Din această pricină mulţi au amintiri cu fioriu. Tot aşa povestesc alţii din vremurile mai vechi, când răposatul a fost protopop al Bacăului. Călcătura sa, sufletul său, haina sa, masa sa, chipul cum privea lumea aveau ceva din nobleţea omului sus-pus care înţelege că înălţimea trebuie să fie înălţime, nu numai a treptei în care se află, ci şi a manierei cu care trebuie să o însoţească... Vlădica Teodosie ştie să fie vlădică...“ (Referat susţinut de PS Ioachim Băcăuanul, în cadrul Simpozionului „Personalităţi băcăuane din trecut“, 15 decembrie 2001, la Bacău).