Demnitatea se câştigă prin hărnicie şi dărnicie

Trăim astăzi (1 iulie - n.r.) bucuria întâlnirii şi a comuniunii cu toţi clericii şi credincioşii ortodocşi români, mai ales oşeni şi maramureşeni care ne-au întâmpinat aici, în Ţara Oaşului, la Catedrala ortodoxă "Duminica Tuturor Sfinţilor" din Negreşti Oaş, cu ocazia sfinţirii bisericii.

Piatra de temelie a catedralei ortodoxe din Negreşti Oaş a fost sfinţită în Duminica Tuturor Sfinţilor, prima duminică după sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, în anul 1990, de către vrednicul de pomenire Preasfinţitul Părinte Ioan Mihălţan, episcopul de atunci al Oradiei, trecut la cele veşnice în anul 2008. Hramul acestei biserici, "Duminica Tuturor Sfinţilor", ne arată în acelaşi timp rodul lucrării Duhului Sfânt în lume şi comuniunea veşnică a Sfinţilor din Împărăţia lui Dumnezeu.

Ca spaţiu sacru de rugăciune, biserica sfinţită este în acelaşi timp darul oamenilor adus lui Dumnezeu şi darul lui Dumnezeu pentru oameni, deoarece aceasta a devenit Casa Preasfintei Treimi care adună pe oamenii credincioşi în iubirea milostivă a Preasfintei Treimi.

Prin urmare, o biserică în care se săvârşesc Sfintele Taine ale iubirii eterne a lui Dumnezeu pentru oameni este un semn de binecuvântare asupra comunităţii credincioşilor şi asupra oraşului în care a fost sfinţită această biserică.

Biserica nouă pe care credincioşii o oferă Mântuitorului Iisus Hristos ca dar sau ofrandă a credinţei, hărniciei, înţelepciunii, priceperii şi dărniciei lor devine, prin sfinţire, "Poartă a cerului şi Casă a lui Dumnezeu" (Facere 28, 17), aşa cum auzim în rugăciunile de sfinţire a noii biserici.

Prin această "poartă a cerului" intră Hristos - Împăratul Slavei, Care, după Învierea Sa din morţi, S-a înălţat întru slavă la cer şi a aşezat umanitatea Sa pe tronul slavei Preasfintei Treimi. Prin sfinţirea bisericii noi, Hristos intră în mod tainic în această biserică şi rămâne mereu prezent în ea prin Sfintele Taine săvârşite aici, dăruind celor ce se roagă darurile Sale cereşti: iertarea păcatelor şi arvuna vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu. Astfel, biserica nou-sfinţită devine Casa lui Dumnezeu sau Casa Preasfintei Treimi.

Dumnezeu este pretutindeni prezent, dar în modul cel mai direct şi receptiv este prezent în biserică, în Casa Lui, în care vede, ascultă şi binecuvântează pe cei care Îl cheamă în rugăciune şi împlinesc voia Lui în viaţa lor. Biserica este "templul lui Dumnezeu, locaşul sfânt, casă a rugăciunii, (...) cerul pe pământ, în care locuieşte Dumnezeul Cel ceresc", cum spunea Patriarhul Gherman al Constantinopolului1. Noi cinstim biserica lăcaş de cult şi ne închinăm în faţa Sfântului Altar pentru că în biserică este prezent şi lucrător prin harul Său Însuşi Hristos Domnul, Care sfinţeşte obştea credincioşilor "ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană" (cf. Efeseni 5, 23).

Prin intrarea în biserica sfinţită, prin închinarea la sfintele icoane, prin participarea la sfintele slujbe, cu multă credinţă şi evlavie, credinciosul se sfinţeşte şi se luminează, pentru a sfinţi apoi locul în care trăieşte şi munceşte. De aceea, se spune că "omul sfinţeşte locul" dacă se sfinţeşte mai întâi pe sine în biserica lui Dumnezeu prin rugăciune şi împărtăşire cu Hristos Cel Unul Sfânt.

După cuvintele Sfântului Irineu de Lyon, Biserica a fost "sădită în lume ca un paradis", fiind centrul liturgic al creaţiei, deoarece creaţia întreagă, universul sau cosmosul, se sfinţeşte prin Biserică. Duhul Sfânt - Sfinţitorul - este Cel ce transformă creaţia în Biserică, întregul univers participând, prin Biserică, la pelerinajul sau trecerea umanităţii "de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer" (Canonul Învierii). Biserica integrează deci întreaga diversitate a frumuseţii lumii create în lucrarea de sfinţire şi de îndumnezeire a omului prin harul Preasfintei Treimi.

Astfel, ca "poartă a cerului", biserica în sensul de lăcaş de închinare exprimă vocaţia lumii de a participa la slava cerească şi bucuria eternă a Preasfintei Treimi. Iar Sfintele Taine săvârşite în biserica sfinţită sunt arvună a vieţii şi bucuriei veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu.

Această bogăţie de sensuri spirituale a sfinţirii unei biserici ortodoxe ne invită la un pelerinaj duhovnicesc către Împărăţia cerurilor simbolizată de Sfântul Altar cu Uşile Împărăteşti şi catapeteasma lui - simbol iconic al venirii în slavă a lui Hristos la sfârşitul veacurilor, înconjurat de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Îngeri (cf. Matei 25, 31). Sfinţirea bisericii ne invită, de asemenea, la sfinţirea vieţii noastre, ca înnoire a omului după chipul lui Hristos sau ca sălăşluire a vieţii lui Hristos în viaţa noastră (cf. Galateni 2, 20). Din acest motiv, după sfinţirea noii biserici, toţi credincioşii ortodocşi prezenţi la acest eveniment primesc binecuvântarea să intre în Sfântul Altar pentru a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă din Altar, rugându-se lui Dumnezeu să sfinţească viaţa lor aşa cum a fost sfinţită biserica aceasta.

Într-o lume din ce în ce mai secularizată, semnificaţiile teologice şi duhovniceşti ale sfinţirii bisericii, precum şi întreaga bogăţie a spiritualităţii creştine ne cheamă azi să redescoperim adevărul că omul este chemat la sfinţire în relaţie cu Dumnezeu Cel Sfânt. Cu alte cuvinte, omul nu este făcut să sfârşească în mormânt, ci să trăiască veşnic în iubirea cerească a lui Dumnezeu.

Multe probleme grave de astăzi, precum înstrăinarea omului de Dumnezeu, individualismul, consumul de droguri, violenţa, instabilitatea familiei, criza economică şi financiară, sunt în mare măsură semnele unei profunde crize spirituale, o slăbire a comuniunii în iubire a oamenilor faţă de Dumnezeu-Creatorul şi faţă de semeni. Însă dacă raţiunea umană lucrează împreună cu Raţiunea divină prin harul Duhului Sfânt, toate valorile materiale pot deveni mijloc de comuniune în iubire sfântă. Iar dacă raţiunea este robită de patimile egoiste ale mândriei şi lăcomiei materiale, viaţa umană se desfigurează sau se degradează până la ură şi violenţă. Din acest motiv Sfântul Grigorie Sinaitul afirmă: "Cu adevărat - dintre oameni - raţionali s-au dovedit a fi numai sfinţii". De ce? Pentru că ei şi-au cultivat şi sfinţit raţiunea prin rugăciune şi fapte bune, prin iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni. Toţi oamenii sunt chemaţi să devină sfinţi, dar devin sfinţi numai cei care cultivă comuniunea lor de iubire cu Dumnezeu, Cel Unul Sfânt, prin rugăciune, şi cu semenii lor prin fapte bune de ajutorare a acestora.

În acest sens, viaţa spirituală sau religioasă este o necesitate permanentă pentru lume. Întrucât omenirea are mereu nevoie de iubire sau comuniune, nici ştiinţa şi nici tehnica nu pot să înlocuiască viaţa spirituală sau duhovnicească, aceasta fiind izvor de iubire curată şi sfântă, smerită şi milostivă sau dezinteresată, ca bunătate arătată către ceilalţi oameni, în familie şi societate.

Cu ocazia sfinţirii acestei biserici din Negreşti Oaş, felicităm pe Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian şi pe Preasfinţitul Părinte Arhiereu-vicar Iustin Sigheteanul, ierarhi înţelepţi şi harnici.

Totodată, felicităm pe părintele paroh Mihai Feher dimpreună cu toţi credincioşii acestei parohii, darnici şi dinamici, luminaţi de evlavie creştină şi simţire românească. Felicităm pe toţi ctitorii, ajutătorii şi binefăcătorii acestui sfânt lăcaş, precum şi pe toţi ierarhii, clericii şi credincioşii prezenţi la acest eveniment sfânt şi solemn, de spiritualitate creştin-ortodoxă şi demnitate românească.

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Cel minunat întru sfinţii Săi, să ocrotească această biserică şi pe toţi închinătorii şi binefăcătorii ei, dăruindu-le pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, spre slava Preasfintei Treimi şi bucuria Bisericii.

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvânt rostit la sfinţirea noii catedrale ortodoxe, cu hramul "Duminica Tuturor Sfinţilor" din Negreşti Oaş, duminică, 1 iulie 2012.

1 PG 98, 384; citat de P. Stăniloae, în Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă, ed. IBMBOR, 2004, p. 56.