„Dorința egoistă de întâietate și stăpânire se vindecă prin slujire smerită”

În Duminica a 5-a din Postul Mare, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheor­ghe” din Reședința Patriarhală, în care a explicat că în pasajul evanghelic de la Marcu 10, 32-45 se arată în esență că „dorința egoistă de întâietate și stăpânire se vindecă prin slujire smerită”. De asemenea, Preafericirea Sa a vorbit despre pilda de viețuire a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, subliniind transformarea ei prin pocăință și apropierea de Dumnezeu.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat faptul că Evanghelia duminicală rânduită ne descoperă trei importante învățături duhovnicești: „În primul rând, Domnul Iisus Hristos prevestește ucenicilor Săi Pătimirile, moartea și Învierea Sa, arătând astfel că, prin suferința crucii Sale, se va pregăti slava Învierii Sale. În al doilea rând, Evanghelia ne arată că Domnul Iisus Hristos îi învață pe ucenicii Săi că adevărata onoare nu se obține prin stăpânirea asupra oamenilor, ci prin slujirea tuturor. În al treilea rând, Evanghelia ne arată că Domnul Iisus a venit în lume ca să slujească oamenilor, cu iubire jertfelnică, până la moartea pe cruce. Domnul nostru Iisus Hristos a prevestit faptul că Fiul Omului, adică El Însuși, va merge la Ierusalim, iar acolo fariseii și cărturarii Îl vor osândi la moarte și Îl vor preda păgânilor, adică militarilor romani care stăpâneau Țara Sfântă. Aceștia Îl vor batjocori, Îl vor scuipa, Îl vor biciui și Îl vor omorî prin răstignire. Apoi, Domnul Iisus adaugă: «iar după trei zile va învia». Deci, Domnul Iisus Hristos nu desparte suferințele și moartea Sa de slava învierii Sale. El ne arată că taina Crucii este îndreptată spre Înviere, iar puterea Învierii se află ascunsă în Cruce”.

În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a arătat că Domnul Iisus le spune celor doi ucenici ai Săi că onoarea de a sta de-a dreapta și de-a stânga Sa nu se oferă din partea lui Dumnezeu decât celor pentru care a fost pregătită: „Sfântul Ioan Gură de Aur se întreabă: «Pentru cine a fost pregătit?»; și tot el răspunde: «Pentru cei care pot să ajungă străluciți prin fapte». În altă parte se spune: «Se va da celor ce s-au nevoit prin mai multă silință, prin mai mare râvnă, să ia aceste locuri». (...) Evanghelia ne mai arată că ceilalți ucenici s-au mâniat, au devenit invidioși, văzând că frații Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, caută onoare pentru a fi deasupra celorlalți. Mânia celorlalți ucenici este mânie amestecată cu invidie; aceștia s-au mâniat pentru că au devenit invidioși. Vedem aici cum unii ucenici, lipsiți de smerenie și doritori de slavă lumească, produc altor ucenici invidie și mânie. Însă Domnul Iisus Hristos, fiind Duhovnicul desăvârșit, cunoscătorul de suflete și vindecătorul de patimi egoiste, i-a chemat la El pe toți ucenicii Săi și le-a spus că, în gândirea lumească, întâietatea sau onoarea este înțeleasă ca stăpânire sau dominație egoistă asupra oamenilor, dar ucenicii lui Hristos trebuie să înțeleagă întâietatea sau conducerea altora ca fiind slujire smerită în folosul tuturor. Prin aceasta, Domnul Iisus Hristos vindecă de mândrie pe frații Iacob și Ioan, iar pe ceilalți ucenici îi vindecă de invidie și mânie. El îi învață pe toți împreună că adevărata onoare, plăcută lui Dumnezeu, nu se dobândește prin pofta egoistă de întâietate sau slavă lumească, ci prin iubire smerită față de Dumnezeu și față de semeni, prin slujirea smerită a celor mulți. «Cel ce voiește să fie întâi între voi», zice Domnul Iisus Hristos, «să fie slugă tuturor», iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: «Cu aceste cuvinte, Hristos le taie gelozia celor zece, iar celor doi mândria»”.

Preafericirea Sa a precizat că în această Evanghelie se descoperă adevărata chemare a omului la smerenie profundă și la slujire sinceră, căci nu dorința de întâietate sau slava lumească aduce cinste, ci iubirea smerită și grija jertfelnică față de semenii noștri. „Evanghelia ne arată că și ucenicii lui Iisus erau uneori ispitiți, ca mulți oameni, de patima mândriei și a întâietății, deoarece încă nu trecuseră prin suferințe și nici nu primiseră deplin harul Duhului Sfânt. Evanghelia acestei duminici se încheie astfel: «Că și Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți». Unii tâlcuitori ai Sfintelor Evanghelii remarcă faptul că Domnul Iisus Hristos nu a zis «pentru toți», ci «pentru mulți» să-Şi dea viața sau sufletul ca răscumpărare. El a murit pentru întreaga umanitate, însă a zis «pentru mulți», deoarece mulți, dar nu toți, vor crede în numele Lui, vor împlini poruncile Lui și se vor mântui. Din Evanghelia de astăzi învățăm că și noi, ca odinioară ucenicii Domnului Iisus, putem fi ispitiți de patima mândriei sau slavei lumești, de dorința de întâietate, de a fi mai apreciați decât ceilalți oameni, iar această dorință egoistă, narcisistă sau pătimașă de întâietate a unora trezește în alții invidie și mânie. Astfel se slăbește armonia sau pacea dintre oameni și se pierde bucuria comuniunii frățești adevărate. Însă Domnul Iisus Hristos ne învață că iubirea smerită față de semeni și slujirea lor constituie calea care duce la mântuire, adică la unirea omului cu Dumnezeu Cel veșnic și viu și la bucuria armoniei din comunitatea umană. Prin urmare, adevărata onoare sau demnitate provine din calitatea cuiva de slujitor și ajutător smerit al semenilor săi, indiferent de mărimea rangului pe care îl are în comunitate sau în societate. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: «Nimic nu ne face mai înalți, nimic nu ne dă atâta slavă și cinste, nimic nu ne arată mai mari decât virtutea smereniei», iar în altă parte zice: «Pe cel smerit nu îl va putea supăra mânia, nici dragostea de slavă, nici gelozia, nici invidia». Evanghelia de astăzi ne cheamă să trăim în Duhul lui Hristos, nu în duhul lumesc, să respingem ispita mândriei prin smerenie, prin pocăință și post, prin mărturisirea păcatului și prin împăcare cu cei pe care i-am supărat, prin milostenie și fapte de ajutorare a celor săraci, bolnavi și singuri”, a spus Patriarhul României.

La finalul cuvântului de învățătură, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, arătând cum, după 47 de ani de nevoință și pocăință, a ajuns la o stare înaltă de sfințenie. „Cuvioasa Maria Egipteanca ne învață că rugăciunea unită cu pocăința și cu postul îi ajută pe păcătoși să devină sfinți. În Duminica a 5-a din Postul Mare, numită și Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, facem pomenirea ei, pentru că ea a devenit un model de pocăință pentru toți oamenii. Ea a trăit în a doua jumătate a secolului al 4-lea și la începutul secolului al 5-lea și a trecut la Domnul în anul 431. Maria Egipteanca a fost o fată frumoasă, însă frumusețea ei i-a adus multe ispite, încât a căzut în multe păcate trupești, chiar și în timpul călătoriei ei spre Țara Sfântă. Dar când a voit să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, o mână nevăzută a oprit-o să intre în sfântul lăcaș, iar atunci a înțeles că viața ei era prea păcătoasă ca să poată intra în biserică. Îndată ea a început să-și plângă păcatele și a cerut ajutorul Maicii Domnului pentru a intra în biserică, spre a săruta lemnul Sfintei Cruci. După ce s-a închinat în biserică, ea a hotărât să meargă în pustia Iordanului pentru a se pocăi de păcate. A petrecut acolo 47 de ani în rugăciune și post, în pocăință multă și mari nevoințe duhovnicești. Curățindu-și mintea de orice gând păcătos, astfel a ajuns la o mare sfințenie, încât atunci când se ruga, se umplea de lumină și se ridica deasupra pământului, pentru că devenise mai mult duh unit cu Dumnezeu decât trup legat de cele pământești. Cu un an înainte de moartea sa, taina vieții ei a fost descoperită unui părinte duhovnicesc, Cuviosul Zosima, care, prin voia lui Dumnezeu, a găsit-o în pustie, a spovedit-o și a aflat istoria vieții ei și a împărtășit-o. Apoi, Sfânta Maria Egipteanca l-a rugat pe Cuviosul Zosima să vină din nou în anul următor, deoarece ea urma să moară atunci. (...) Într-adevăr, Sfânta Maria Egipteanca a trecut la Domnul la vârsta de 76 de ani. Părintele Zosima a îngropat-o și a povestit multora viața ei, iar mai târziu, în secolul 7, Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, care a trăit între 550 şi 638 și a fost Patriarh între 634 şi 638, a scris «Viața Cuvioasei Maria Egipteanca», pe care Biserica Ortodoxă a inclus-o mai târziu, în secolul al 11-lea, în Cartea Triodului, citindu-se la Denia de miercuri seara, în săptămâna a 5-a a Postului Mare. Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, pomenită în fiecare an la 1 aprilie, arată cât de minunat poate lucra harul lui Dumnezeu în omul care se pocăiește”, a precizat Întâistătătorul Bisericii noastre.