„Duhul Sfânt constituie și sfințește Biserica lui Hristos”

La 50 de zile după Învierea Domnului, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea, cu denumirea populară de Rusalii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a subliniat că din această sărbătoare înțelegem că „Duhul Sfânt constituie și sfințește Biserica lui Hristos”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat în cuvântul său că Duhul Sfânt vine în lume ca să confirme împlinirea lucrării Mântuitorului Iisus Hristos: „Duhul Sfânt vine în lume și ca să dăruiască lumii viața divino-umană a lui Hristos Cel răstignit, îngropat, înviat și înălțat întru slavă. El împărtășește viața lui Hristos celor care cred în Iisus Hristos, se botează în numele Sfintei Treimi și trăiesc viața lor pe pământ, potrivit Sfintei Evanghelii, ca pregătire pentru viața veșnică. (…) Venirea Duhului Sfânt are loc după ce Iisus Hristos Se înalță la ceruri. Zece zile mai târziu, Duhul Sfânt vine în lume, Se pogoară asupra Sfinților Ucenici și Apostoli ai Domnului constituind Biserica lui Hristos drept comunitate divino-umană în lume. Biserica a fost întemeiată tainic de Hristos prin întruparea Sa, prin toată lucrarea Sa mântuitoare care culminează cu moartea pe cruce în deplină ascultare față de Dumnezeu și prin Învierea și Înălțarea Sa la cer, când Hristos a pus pe Tronul Preasfintei Treimi umanitatea Sa sfințită prin ascultare jertfelnică și i-a împăcat pe oameni cu Dumnezeu. De aceea nu a putut veni Duhul Sfânt mai înainte, ci numai după ce în a 10-a zi de la Înălțarea Sa la cer Hristos Domnul a așezat firea Sa umană sfințită, răstignită și preaslăvită pe Tronul Sfintei Treimi”.

„Arhitectul Bisericii”

În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat de ce spunea Mântuitorul că trebuie să meargă la ceruri ca să poată veni alt Mângâietor. „Cât timp Hristos era pe pământ, El era un vizavi, Se arăta înaintea ucenicilor. Era o prezență nedeplină în viața lor, însă prin Duhul Sfânt, Care locuiește în ucenici și rămâne pururea cu ei, Hristos devine interior ucenicilor. El nu mai este un vizavi, ci este în ei și cu ei. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune «nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine» (Galateni 2, 20). Din prezență exterioară, Hristos devine prezență interioară prin lucrarea Duhului Sfânt. Duhul Sfânt nu ia chip de om când vine în lume, El nu concurează pe Fiul care a luat chip de om, El confirmă pe Fiul. Nu apare ca un chip în fața omului, ci apare discret, intim în interiorul omului. Lucrează din interiorul libertății umane, îl inspiră pe om să rostească binecuvântate cuvinte, să lucreze binecuvântate și sfinte lucrări și El este Duhul libertății și al comuniunii. El îl îndeamnă pe om să facă binele și să trăiască în așa fel încât să împlinească voia lui Hristos în viața sa. De aceea, Sfântul Vasile cel Mare a numit pe Duhul Sfânt «Arhitectul Bisericii», care modelează pe om nu din exterior, ci din interior. El are o singură dorință: să facă din fiecare creștin botezat în numele Sfintei Treimi un chip sfințit și îndumnezeit al lui Hristos”, a reliefat Preafericirea Sa.

Preafericitul Părinte Patriarh a spus apoi că Duhul Sfânt constituie drept comunitate divino-umană vizibilă în istorie Biserica lui Hristos. „Aceasta se realizează tot prin lucrarea Duhului Sfânt, pentru că și întruparea lui Hristos s-a făcut prin pogorârea Duhului Sfânt asupra Maicii Domnului. Când Duhul Sfânt Se pogoară asupra Maicii Domnului, rezultatul este zămis­lirea și nașterea lui Hristos în istorie. Când Duhul Sfânt, acum, la Cincizecime, Se pogoară peste ucenicii lui Hristos, în istorie apare trupul tainic al lui Hristos, care este Biserica. Această comunitate se extinde prin Botezul în numele Preasfintei Treimi pe baza credinței în Iisus Hristos. Tot prin pogorârea Duhului Sfânt, prin Epicleză, prin invocare și pogorârea Duhului Sfânt la Liturghie asupra pâinii și vinului, dobândim Trupul lui Hristos Euharistic. Toată taina întrupării lui Hristos, a extinderii vieții Sale în umanitate, adică în trupul tainic al lui Hristos, care este Biserica, și a sfințirii pâinii și vinului, prin care se dobândește Trupul Euharistic al lui Hristos, este lucrare sfântă și sfințitoare”, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.

Patriarhul României a evidențiat și de ce rugăciunile introductive în Biserică încep cu cea adresată Duhului Sfânt, „Împărate ceresc…”. „Duhul Sfânt deschide creatura, spun Sfinții Părinți, spre comuniunea cu Dumnezeu. Duhul Sfânt este numit și «Dătător de viață» sau făcător de viață. El este de viață făcător pentru că este creator al universului împreună cu Tatăl și cu Fiul. Ca atare, El dăruiește viață la toată făptura. În Sfânta Scriptură se spune că El este dătător al vieții vegetale și animale, iar în mod special este dătătorul vieții veșnice pentru oameni. Oamenilor creați după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu și botezați în numele Sfintei Treimi, Duhul Sfânt le dăruieşte nu numai existenţa biologică, ci și înfierea prin har. Li se dăruiește învierea sufletului din moartea cauzată de păcat, iar celor care sunt credincioși și botezați și plinesc voia lui Hristos li se dăruiește și învierea trupului la Învierea de obște și, în mod deosebit, viața cerească netrecătoare în bucuria și slava Preasfintei Treimi. Toate Sfintele Taine și ierurgii ale Bisericii se realizează prin lucrarea Duhului Sfânt. Toate se sfințesc prin El. Duhul Sfânt este Duhul libertății, al comuniunii, care adună persoane diferite din popoare diferite și le aduce la unitate. Duhul Sfânt este lucrător în Sfintele Taine ale Bisericii, El sfințește toate în Biserică”, a precizat Preafericirea Sa.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că „această sărbătoare a Bisericii este o sărbătoare continuă, pentru că Duhul Sfânt Se pogoară atunci când este chemat în viața Bisericii și mai ales este prezent în rugăciunea fierbinte. În Faptele Apostolilor, Duhul Sfânt apare ca foc și focul este, în primul rând, curățitor. Omul plin de Duhul Sfânt se curățește, se luminează, pentru că focul este curățitor, luminător și încălzitor. Prin păcat omul se împie­trește și se răcește. Prin prezența Duhului Sfânt el devine rugător, doritor de viață sfântă, luminat la minte pentru a înțelege Scripturile și fierbinte în sufletul său pentru a săvârși fapte bune. În Evanghelia de astăzi apare ca «apa cea vie» care dăruiește viață. Lucrarea simbolizată de foc și de apă se întâlnește în lacrimile pocăinței. În lacrimile pocăinței se unește focul regretului sau al căinței pentru faptele rele săvârșite și se transformă în apa cea vie care spală păcatul și dăruiește omului dorul după viață sfântă și fapte bune. Lacrimile pocăinței ne arată unirea dintre focul curățitor de păcate, bucuria primirii iertării păcatelor și a unei vieți noi în Iisus Hristos”.