În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Duminica a 5-a după Rusalii la Catedrala Arhiepiscopală din Galați
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat duminică, 5 iulie, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați. La slujbă au participat numeroși credincioși, iar răspunsurile liturgice au fost date de Corul mixt al Catedralei Arhiepiscopale. În cuvântul de învățătură, ierarhul Dunării de Jos a arătat că Evanghelia duminicală Îl prezintă pe Domnul Iisus Hristos drept Vindecătorul suprem al sufletului și al trupului, subliniind inițiativa Sa divină de a-i ajuta și elibera pe cei aflați în suferință adâncă sau posedați, care nu mai au puterea de a se ruga.
„Mântuitorul Iisus Hristos, Doctorul și Vindecătorul sufletelor și al trupurilor noastre, singur, din inițiativa Sa, Se apropie de oamenii în necazuri, când sunt posedați și nu se mai pot ruga. El intervine pentru a-i elibera. Eliberarea oamenilor de puterile demonice este lucrarea iubitoare a Domnului pe care a lăsat-o în continuare în Biserică, prin Botez, prin Sfânta Cruce și, îndeosebi, prin Sfântul Maslu. Dacă în Evanghelie locuitorii unei cetăți n-au înțeles sensul vindecării omului de către Dumnezeu și I-au cerut să plece din locul lor, Mântuitorul a instaurat în biserici clinicile de vindecare sufletească și trupească, pentru că în timpul Liturghiei Îl chemăm în ajutorul nostru pe Domnul pentru toți bolnavii, pentru toți suferinzii în casele lor, în spitale, în biserici și pretutindeni”, a spus ierarhul.



.jpg)
