„Dumnezeu îl cercetează pe om când el nu se așteaptă”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală în Duminica a 27-a după Rusalii. Preafericirea Sa a explicat Evanghelia lecturată (Luca 13, 10-17), ce relatează minunea vindecării femeii gârbove, subliniind faptul că textul evanghelic ne învață că binele trebuie săvârșit în orice vreme.

Patriarhul României a precizat că citirea acestei Evanghelii a fost rânduită în cadrul Postului Naș­terii Domnului deoarece, în ciuda dimensiunii sale reduse, textul conține o mulțime de învățături și înțelesuri duhovnicești: „În primul rând, nici femeia gârbovă, nici altcineva din sinagogă nu L-a rugat pe Iisus să o vindece. Din proprie inițiativă, Hristos Domnul o vindecă deoarece cunoștea credin­ța, suferința și smerenia ei. În al doilea rând, învățăm că Mântuitorul săvârșește minunea vindecării acestei femei gârbove de 18 ani într-o zi de sâmbătă pentru a ne arăta că binele trebuie săvârșit în orice vreme, nu doar în zile de lucru, ci și în zile de sărbătoare. În al treilea rând, învățăm că femeia aceasta gârbovă a devenit un dascăl duhovnicesc prin credin­ța ei puternică, prin smerenia ei profundă, prin îndelunga răbdare și prin adânca recunoștință față de Dumnezeu. Aceste învățături duhovni­cești ne ajută să înțelegem că, deși această femeie era cu trupul aplecat spre pământ, neputând vedea nici fețele oamenilor, nici albastrul cerului, ea avea un suflet îndreptat spre cer, prin rugăciune”.

Preafericirea Sa a afirmat faptul că neputința ei fizică nu se reflecta într-o gârbovenie spirituală, întrucât ea venea la sinagogă în fiecare sâmbătă pentru a se ruga: „Nu se ruga ca să fie vindecată. Se obișnuise atât de mult cu neputința ei trupească, încât nu mai cerea lui Dumnezeu vindecare, ci doar mântuirea sufletului, într-o smerenie desăvârșită. De aceea, cunoscând credința ei puternică, smerenia profundă și îndelunga ei răbdare, Hristos a chemat-o și a dezlegat-o de neputința sa, vindecând-o îndată. Vedem că Mântuitorul nu o mai întreabă dacă ea crede, fiindcă îi cunoaște sufletul. În dialogul cu mai-marele sinagogii, Hristos o numește pe femeie «fiică a lui Avraam». Când Iisus numește pe cineva fiu sau fiică a lui Avraam, înseamnă că a descoperit în sufletul persoanei respective o credință puternică, pentru că Avraam este considerat părintele credinței”.

Părintele Patriarh a explicat și răspunsul Mântuitorului la indignarea afișată de mai-marele sinagogii și de alți iudei, El arătând că binele trebuie săvârșit în orice vreme, fapt ce simbolizează iubirea milostivă a lui Dumnezeu. „Dumnezeu lucrează adesea în mod surprinzător. Uneori răspunde când este rugat sau chemat, dar alteori îl întâlnește și îl cercetează pe om când el nu se așteaptă. Această femeie nu s-a așteptat să fie chemată de Iisus și să fie dezlegată de suferința pe care o avea de 18 ani. Dumnezeu stabilește vremea când răspunde la rugăciunile credincioșilor, precum și modul în care răspunde. Dumnezeu îi iubeș­te pe toți oamenii, dar nu gândește ca toți oamenii. Adesea, gândirea Sa este surprinzătoare. Libertatea Lui izvorăște din iubire milostivă, dar și din înțelepciune. Această femeie gârbovă, vindecată de Iisus Hristos din propria lui inițiativă, are și valoare de simbol. Ea reprezintă umanitatea căzută, încovoiată din cauza păcatelor. Umanitatea căzută, care merge spre pământ, are nevoie de ridicare. De aceea, Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel veșnic, devine Om. Când Dumnezeu cel nevăzut și necuprins, din Vechiul Testament, se arată în lume prin Fiul Său devenit Om, o cheamă pe femeia gârbovă și o îndreaptă, eliberând-o de legătura care o ținea. Este semnificativ faptul că îndreptarea femeii gârbove simbolizează și ridicarea omului din aplecarea excesivă spre cele pământești și îndreptarea lui spre cele cerești”, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.

„În această perioadă a Postului Nașterii Domnului Iisus Hristos ne pregătim să primim în peștera sufletelor noastre și în ieslea inimii noastre pe Cel care coboară din cer, pe Fiul cel veșnic al lui Dumnezeu, zămislit prin lucrarea Duhului Sfânt din Fecioara Maria și născut ca Om pentru ca pe noi, oamenii, să ne mântuiască și să ne înalțe la ceruri. Taina coborârii lui Hristos în lume pentru a-l înălța pe om în bucuria vieții cerești și în iubirea Preasfintei Treimi ne arată că Părinții Bisericii care au rânduit citirea acestei Evanghelii s-au gândit la faptul că ea are multe înțelesuri duhov­nicești. Acestea ne îndeamnă nu doar la milostenie, ci și la multă speranță, la întărire în credință, smerenie, îndelungă răbdare și recunoștință. În Biserică, taina recunoștinței este Sfânta Taină a Euharistiei. De aceea, în această perioadă, ne îndreptăm de gârbovenia vieții păcătoase prin spovedanie și împărtășire mai deasă, prin milostenie, prin hrănirea cu lumina din Sfintele Scripturi și prin toată fapta cea bună. Evanghelia de astăzi ne îndeamnă, în același timp, să îi ajutăm pe cei bolnavi, suferinzi, singuri și neajutorați, devenind astfel mâinile iubirii milostive a lui Hristos față de semenii noștri”, a concluzionat Părintele Patriarh Daniel.