„Dumnezeu ne cheamă să fim mâinile iubirii Sale milostive”

Evanghelia Duminicii a 7-a după Rusalii (Matei 9, 27-35) istorisește vindecarea a doi orbi și a unui mut, săvârșită de Mântuitorul în orașul Capernaum. Sensurile duhovnicești ale acestor minuni au fost explicate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii oficiate în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheor­ghe” al Reședinței Patriarhale.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat motivul pentru care Mântuitorul Se comportă diferit în cazul celor vindecați, orbilor cerându-le mărturisirea credinței, dar nu și mutului.

„După vindecarea celor doi orbi din Capernaum, ne spune Evanghelia, «îndată au adus la El un om mut, având demon și fiind scos demonul, mutul a grăit». Vedem că Domnul Iisus Hristos Se comportă diferit în cele două vindecări consecutive. El așteaptă mărturisirea credinței în cazul celor doi orbi înainte de a-i vindeca, dar nu și la mutul demonizat, care a fost vindecat imediat ce a fost adus la Iisus. De ce? Pentru că mutul nu putea mărturisi credința sa, însă muțenia lui nu era naturală, ci provocată de un demon, încât omul nu mai gândea el însuși, nu mai era responsabil el însuși de ceea ce făcea, ci era condus de un duh rău, care pusese stăpânire pe el. Ca și în alte situații similare, relatate de Sfintele Evanghelii, vedem aici drama omului stăpânit de demon, căruia i-au fost confiscate gândirea, vocea și voința. Din același motiv, Domnul Iisus Hristos nu a mai cerut mutului demonizat mărturisirea credinței sale, ci doar din iubire milostivă pentru oameni i-a dăruit acestuia sănătatea trupească și sufletească. În cazul omului mut au fost suficiente credința și iubirea de aproapele ale celor care l-au dus pe mut la Iisus și au crezut că numai Iisus îl poate vindeca”, a spus Preafericirea Sa.

Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat în continuare atitudinea fariseilor, care, din invidie, Îl denigrau pe Domnul Hristos, nedorind să ia parte la bucuria comunității atunci când aveau loc tămăduiri minunate săvârșite de Iisus.

„În Evanghelia acestei Duminici a 7-a după Rusalii aflăm că mulțimile se minunau deoarece niciodată nu mai văzuseră o putere vindecătoare atât de mare ca puterea Domnului Iisus Hristos. Pe de altă parte, fariseii Îl invidiau pe Iisus pentru că El avea mai multă popularitate decât ei. De aceea, fariseii ziceau cu invidie și răutate în suflet că Iisus scoate demonii cu domnul demonilor. Cu alte cuvinte, poporul se bucura că Hristos îi vindecă pe cei bolnavi, însă, din cauza invidiei lor, fariseii nu se puteau bucura de iubirea milostivă pe care o arată Iisus Hristos oamenilor suferinzi. Prin urmare, din invidie și răutate, fariseii Îl denigrau pe Iisus și răstălmăceau lucrarea Lui, dându-i un sens negativ și spunând că El îi alungă pe demoni cu puterea demonilor. De fapt, boala invidiei fariseilor era mai grea decât orbirea trupească a celor doi orbi din Capernaum și decât muțenia omului chinuit de diavol, deoarece invidia este potrivnică binelui săvârșit. Din acest motiv, vindecarea de orbire și muțenie a celor trei bolnavi de către Iisus a sporit boala invidiei fariseilor, care Îl urau pe Iisus. Referindu-se la patima invidiei, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: «Nu este păcat mai rău decât invidia. Desfrânatul, chiar dacă simte o oarecare plăcere, săvârșește păcatul în scurtă vreme; invidiosul, însă, se chinuie și se pedepsește pe sine însuși înaintea celui invidiat, iar păcatul lui nu încetează niciodată și lucrează necontenit. Atunci se liniștește și răsuflă ușurat, când peste semenul său a venit un necaz sau o rușine; socotește nenorocirile altora propriile sale bucurii, iar fericirea și bunăstarea altora propria sa nenorocire. Nu urmărește să aibă el bucurie, ci semenul său să aibă necazuri și supărări. (...) Gândește-te că răutatea celor care invidiază aduce mai mare strălucire celor invidiați. Cei invidiați atrag pe Dumnezeu în ajutor și se bucură de harul cel de sus, iar invidiosul, lipsit de acest har, cade ușor în mâna tuturor și, înainte de a fi biruit de dușman, e biruit de propria lui patimă. Invidia este mai pierzătoare decât toate patimile; ne vatămă însăși mântuirea noastră. Diavolul este începătorul sau izvoditorul ei»”, a afirmat Patriarhul României.

În încheiere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat și de ce în finalul textului evanghelic citit se face precizarea că Mântuitorul străbătea localitățile Țării Sfinte, învățând și vindecând toată boala și neputința din popor.

„Puterea vindecătoare a Domnului Iisus Hristos însoțește întreaga Sa misiune. De asemenea, vedem că El cutreieră cetăți și sate, merge să vindece bolnavi din popor și nu-i așteaptă pe toți să vină la El, în Capernaum. Domnul Iisus Hristos predică Evanghelia Împărăției, dar însoțește această predică de vindecări minunate și de eliberare a oamenilor posedați de demoni. Prin aceasta, învățăm permanent că Biserica lui Hristos, alături de predicarea cuvântului Evangheliei, trebuie să săvârșească și faptele credinței evanghelice sau ale iubirii milostive, anume să aline suferința celor bolnavi, să-i ajute pe oameni să se elibereze de orice rele care tulbură și testează viața lor. Evanghelia acestei duminici ne cheamă și pe noi să-i ajutăm pe cei bolnavi și întristați. Astfel, suntem chemați să devenim mâinile iubirii milostive ale lui Iisus prin dărnicia noastră, spre a oferi ajutor celor bolnavi, flămânzi, săraci și tuturor celor care au nevoie de ajutor și cer ajutorul lui Dumnezeu. De fapt, Dumnezeu dăruiește ajutorul Său celor aflați în nevoi, folosind adesea mâinile darnice ale celor care ascultă Evanghelia lui Hristos și săvârșesc fapte bune pentru oamenii săraci sau bolnavi”, a afirmat Preafericirea Sa.