Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Evenimente duhovniceşti şi culturale la Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc

Evenimente duhovniceşti şi culturale la Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc

Galerie foto (11) Galerie foto (11) Știri
Un articol de: Filip Hristofor Cane - 27 Iulie 2026

În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, astăzi, 27 iulie, Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din Protopopiatul Sector 2 Capitală și-a sărbătorit hramul. Sărbătoarea din acest an a fost îmbogățită de prezența raclei cu un fragment din moaștele Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, adusă cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de la Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” și „Sfântul Ioan Casian Romanul” din Capitală.

Evenimentele dedicate hramului Bisericii „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc au început sâmbătă, 25 iulie, ora 18:00, prin întâmpinarea raclei cu cinstitele moaște ale Sfintei Maria Magdalena, urmată de o procesiune în jurul bisericii și de așe­zarea acesteia spre închinare. Programul a continuat cu săvâr­șirea Acatistului Sfintei Maria Magdalena și cu un cuvânt de învăţătură rostit de părintele paroh Bogdan-Aurel Teleanu. În aceeași seară au avut loc conferințe dedicate temelor po­căinței, iertării și provocărilor socie­tății contemporane, iar evenimentele s-au încheiat cu spectacolul de teatru „Miriam din Magdala”, precedat de un dialog despre demnitatea femeii și valorile credinței.

Duminică, 26 iulie, au fost săvâr­șite seara Vecernia cu Litia și Acatistul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Înaintea slujbei, raclele cu moaștele Sfântului Pantelimon și ale Sfintei Maria Magdalena au fost duse la Centrul de îngrjiri paliative „Sfântul Ierarh Nectarie”, unde bolnavii aflați în îngrijire au avut posibilitatea să le cinstească şi să fie binecuvântaţi. Programul zilei s-a încheiat cu procesiunea solemnă cu făclii „Mărturisirea cre­dinței în cetate” la ora 20:30, iar la final sfintele moaște au rămas spre închinarea credincio­șilor în baldachinul amenajat în curtea bisericii.

În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți din care au făcut parte: părintele paroh Bogdan-Aurel Teleanu; părintele Constantin Fîciu, de la Parohia Țegheș, Protoieria Ilfov Sud, precum și părinții Cătălin Niculescu și Mihai Cozariu, slujitori ai parohiei gazdă.

Părintele paroh Bogdan-Aurel Teleanu a evidențiat însemnătatea aducerii moaștelor Sfintei Mirono­sițe Maria Magdalena, subliniind că prezența lor a fost un prilej de a reflecta asupra demnității femeii creștine și asupra iubirii care vindecă și întă­rește familia: „Încă de la târnosirea Bisericii «Sfântul Pantelimon»-Foișorul de Foc, să­vâr­șită la 1 aprilie, în sufletul comunității parohiale a încolțit dorința ca moaștele Sfintei Miro­nosițe Maria Magdalena să poposească în mijlocul credincioșilor. Acest gând s-a le­gat firesc de contextul «Anului omagial al pas­to­rației familiei creș­tine» și al «Anului comemorativ dedicat femeilor sfinte din calendar», fiind perceput ca o binecuvântare care putea întări viața duhovnicească a co­mu­nității. Prin binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, această dorință s-a împlinit. Moaș­tele Sfintei Miro­nosițe Maria Magdalena au fost aduse de la Parohia «Sfântul Antonie cel Mare» din Protoieria Sector 4 Capitală, oferind hramului o dimensiune aparte și transformând zilele de sărbătoare într-un prilej de comuniune, rugăciune și re­flec­ție asupra vocației femeii în Biserică și în familie. Prezența Sfintei Miro­nosițe Maria Magdalena a îndreptat atenția credincioșilor către una dintre cele mai importante realități ale vieții creștine: iubirea care vindecă și restaurează. Într-o societate marcată de tensiuni, de fragilizarea relațiilor familiale și de numeroase forme de violență îndreptate împotriva femeii, cinstirea celei dintâi vestitoare a Învierii a devenit și un îndemn la redescoperirea dem­ni­tății feminine ca dar primit de la Dumnezeu. «Cine rănește o femeie rănește întreaga feminitate», a fost una dintre ideile centrale evi­den­țiate în cadrul manifestărilor dedicate hramului. Suferințele care afectează astăzi familia își găsesc adesea rădăcina în rănirea acestei dem­nități, iar vindecarea nu poate veni prin modele culturale care estompează identitatea femeii, ci prin redescoperirea chipului ei autentic, așa cum este revelat în Evanghelie”.

De asemenea, părintele paroh a subliniat că hramul închinat Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon reprezintă, în fiecare an, un prilej de înnoire duhovnicească pentru parohie. 

„Pentru comunitatea parohiei noastre, ocrotitorul sfântului lăcaș rămâne, înainte de toate, un grabnic ajutător și un neobosit mijlocitor înaintea lui Dumnezeu. Cunoscut în tradiția Bisericii drept mare tămăduitor și taumaturg, Sfântul Pantelimon își face simțită, an de an, lucrarea în viața credincioșilor care îi cer cu credință ajutorul. Fiecare hram a însemnat nu doar o sărbătoare liturgică, ci și un nou prilej de întărire duhovnicească, de vindecare a sufletelor și de aprofundare a unei virtuți creștine. Un moment deosebit al fiecărui hram îl constituie aducerea spre închinare a sfintelor moaște. De-a lungul anilor, credincioșii s-au închinat moaș­telor Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântului Serafim de Sarov și Sfântului Silvestru. Fiecare prezență a adus comunității un îndemn la aprofundarea unei virtuți și la sporire în viața duhovnicească”, a explicat părintele paroh. 

La finalul Sfintei Liturghii, a fost săvârșită slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii, iar credincioșii prezenți au primit pachete cu alimente din partea parohiei.