După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Expoziţie la galeriile de artă ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca
Lucrări de pictură, ceramică şi sculptură semnate de peste 40 de artiști plastici profesioniști clujeni vor putea fi văzute, timp de o lună, în galeriile Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în cadrul expoziţiei „Așezare. Semne și locuri străvechi în contemporaneitate”.
Evenimentul este organizat de asociațiile culturale „Invizibil” și „Chip și asemănare”, împreună cu Departamentul de iconografie al Centrului de studii misionare și nomocanonice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai”. Manifestarea oferă o deschidere spre valorile culturale tradiționale, o legătură cu trecutul, care să atragă atenția tinerilor asupra înțelepciunii străbunilor.
Vernisajul expoziţiei va avea loc în data de 24 februarie, de la ora 17:00, în prezenţa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. În deschidere va vorbi pr. conf. univ. Ioan Bizău, specialist în artă modernă și contemporană, dar și în teologie liturgică, arta icoanei și arhitectură liturgică.



.jpg)
