„Floare cu străluciri de aur a toată arta cea bună”

Galeria de Artă Veche Românească a Muzeului Național de Artă al României (MNAR) a fost gazda conferinței „Antim Ivireanul - floarea cu străluciri de aur a toată arta cea bună”, susținută joi, 29 septembrie, de arhimandritul Mihail Stanciu de la Mănăstirea Tuturor Sfinților din Capitală, ctitoria marelui ierarh georgian. La eveniment au participat cu prezentări și arhimandritul Chiril Lovin, preotul Tudor Ciocan, lectorul Cristina Dima de la Facultatea de Filologie a Universității București, Lucreția Pătrășcanu, specialist conservator de la MNAR, și artista plastică Silvia Radu. Totodată, aici a fost expus, cu prilejul comemorării a 300 de ani de la martiriul Sfântului Antim, epitaful realizat de el în martie 1714.

Într-una din scrisorile adresate Sfântului Antim Ivireanul, recent descoperită de chiar autorul conferinței susținute la Muzeul de Artă, Hrisant Notara îi vorbea ieromonahului Antim, pe atunci egumen al Mănăstirii Snagov, numindu-l „floare cu străluciri de aur a toată arta cea bună”. Pare a fi un vers de acatist. Dar, dincolo de bucuria recunoașterii valorii Sfântului Antim, Patriarhul Ierusalimului vedea în Antim un om prin care Dumnezeu lucrează la întărirea Bisericii.

Conferința părintelui Mihail Stanciu a avut în vedere persona­litatea complexă a Sfântului Antim ca tipograf, orator, pictor, sculptor, brodeur și arhitect. „Sfântul Antim a fost cunoscut în vremea lui ca un om plin de daruri, atât ca talanți oferiți de Dumnezeu, dar și ca osteneli proprii pentru care el s-a străduit. Fiecare pricepere, măiestrie într-o artă, într-un domeniu este un dar de la Dumnezeu, dar și o nevoință a omului. Nici un dar nu rodește dacă nu este cultivat. Sfântul Antim Ivireanul s-a ostenit din copilărie pentru a agonisi această pricepere într-o polivalență artistică”, a subliniat arhimandritul Mihail.

Sfântul Antim a fost un vizionar, a mai spus conferențiarul: „El a lăsat la ctitoria sa din București nu doar o tipografie bilingvă și prima bibliotecă publică de împrumut din capitala Ungro-Vlahiei, ci și o școală. Școala, așa cum a văzut-o Sfântul Antim, punea în centru citirea cărților de slujbă, cu dobândirea rugăciunii de către învățăcei. Copiii foloseau Psaltirea, Ceaslovul ca manuale școlare. Deci, odată cu lumina cărții, ei deprindeau dorul de rugăciune, dorul după Dumnezeu, tainele credinței, dar și tainele creației, adică știința. Pentru Antim, la începutul oricărei științe stătea comuniunea cu Dumnezeu, cunoașterea Lui, care dezvoltă mintea în lumina adevărului. Mitropolitul tipograf a dorit ca școala să fie integrată în pridvorul Bisericii și să fie socotită treaptă spre cunoașterea lui Dumnezeu”.

Sfântul Antim a excelat și în arta păstoririi credincioșilor. El a strălucit ca păstor duhovnicesc care și-a pus viața pentru oile turmei sale cuvântătoare. Nu a pregetat nici un efort pentru luminarea și întărirea credincioșilor. „Mitropolitul Ungro-Vlahiei și-a asumat și un rol politic, socotindu-se răspunzător față de cei în­credințați lui, oprimați și asupriți fie de stăpânirea turcească, fie fanariotă, lucru care l-a costat viața. El a fost un apărător al demnității și independenței poporului român chinuit de jaful cotropitorilor străini”, a adăugat la final arhimandritul Mihail Stanciu.
Adunați într-o atitudine de recunoștință și de laudă față de Sfântul Antim, ceilalți vorbitori au reliefat multiplele laturi ale personalității ierarhului care s-a dovedit a fi un om al Bisericii, dar în același timp un om al culturii și un om al științei.