În ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, numeroși credincioși din municipiul Ploiești și din împrejurimi au participat astăzi, 4 aprilie 2026, la tradiționalul pelerinaj de Florii. În acest an, în mijlocul credincioșilor prezenți s‑a aflat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hirotonie la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște
Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a săvârșit duminică, 24 august, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște, în prezența a numeroși credincioși.
În cadrul sfintei slujbe, l-a hirotonit întru preot pe diaconul Vicențiu Dumitru Popescu, absolvent al cursurilor de licență și master la Facultatea de Teologie și Științele Educației din Târgoviște, pe seama Parohiei Capul Coastei, Protoieria Târgoviște Nord, județul Dâmbovița.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a prezentat sensul misionar și teologic al Pildei datornicului nemilostiv. Părintele Arhiepiscop Nifon a evocat frumusețea învățăturii Evangheliei Mântuitorului Hristos, arătând că „ea a transformat omenirea întreagă în orientarea ei morală și în slujirea autentică a lui Dumnezeu, având în centrul ei marea, copleșitoarea și splendida virtute a iubirii, cea care a revoluționat lumea, cu cel mai evident și concludent corolar al ei - iertarea”, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.



.jpg)
