În jur de 30 de masteranzi din anul I ai secției „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au vizitat recent Palatul
Hramul Catedralei istorice din Curtea de Argeș
Praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost și hramul Catedralei istorice din municipiul Curtea de Argeș. Deoarece acest monument istoric se află în prezent într-un amplu proces de restaurare, Sfânta Liturghie a fost oficiată vineri, 15 august, de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, pe esplanada noii Catedrale Arhiepiscopale. Cu această ocazie, pelerini veniți din toată țara s-au închinat la racla care adăpostește moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii acestui important monument istoric - emblematic pentru toți turiștii care vizitează România. Chiriarhul a vorbit celor prezenți despre evlavia pe care românii o au pentru Maica Domnului, amintind că personal a simțit permanent ajutorul Sfintei Fecioare Maria în toate momentele dificile pe care le-a trăit. Piatra de temelie la vechea Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeş a fost pusă în anul 1512. Între anii 1875 și 1886 a fost refăcută în forma care a dăinuit până în prezent, regele Carol I angajându-l pe celebrul arhitect francez, André Lecomte du Noüy, pentru proiectul refacerii lăcaşului. În anul 2009, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a dăruit bisericii cel de-al doilea hram închinat ctitorului ei, Sfântul Neagoe Vodă Basarab. În acest an au început lucrările de restaurare a Catedralei Arhiepiscopale „Adormirea Maicii Domnului” din ansamblul Mănăstirii Curtea de Argeș, cu fonduri provenite de la Comisia Europeană, prin programul Regio Sud-Muntenia 2021-2027. Valoarea totală a proiectului este de 6.998.810,76 euro, din care: finanțare nerambursabilă - 6.818.050,84 euro; bugetul UE - 5.795.343,21 euro; bugetul național - 1.022.707,63 euro; contribuția beneficiarului - 180.759,92 euro. Perioada de implementare este de 42 de luni de la data semnării contractului de finanțare, între 17.11.2024 și 14.05.2028, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.






.jpg)
