In memoriam: Şapte ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Ionel Maloş

În urmă cu şapte ani, o veste cumplită a străbătut distanţele cu iuţeala fulgerului şi a ajuns pe diverse căi de informare la toată lumea: părintele Ionel Maloş, vrednicul slujitor de la parohia Laura şi protopop al Protoieriei Rădăuţi a trecut la cele veşnice în urma unui tragic accident petrecut pe şoseaua Suceava- Rădăuţi.

Părintele Ionel Maloş, născut la 27 decembrie 1955, lângă Rădăuţi, a făcut parte din promoţia jubiliară (a 25-a) a Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, pe care l-a absolvit ca şef de promoţie în anul 1976, aşa cum fusese organizat învăţământul teologic românesc după anul 1948. Încă din timpul şcolii de la Neamţ, unde l-a avut ca diriginte pe marele dascăl al învăţământului teologic nemţean, arhid. prof. Ioan Ivan, trecut la cele veşnice tot într-o zi de 29 iunie (2009), părintele Ionel s-a apropiat de obştea Mănăstirii Putna îndeplinind ca tânăr teolog (elev şi student) diverse ascultări, în special aceea de ghid (muzeograf) până la căsătoria sa, la 1 iulie 1979, cu tânăra ingineră Elena Bălici, fiică a satului Putna, crescută şi ea în atmosfera duhovnicească a celei mai importante ctitorii ştefaniene. La hramul din acelaşi an al sfintei mănăstiri alese de Ştefan cel Mare şi Sfânt spre a-i fi loc de veşnică odihnă, necropolă familiei sale şi, peste veacuri, o adevărată piatră de hotar, părintele Maloş a fost hirotonit diacon, iar ulterior, avea să fie hirotonit şi preot pe seama parohiei Laura din comuna Vicovu de Sus, mai întâi ca preot doi, ulterior devenind paroh, în 1981 şi, mai apoi, singur slujitor, continuând frumoasa activitate a predecesorului său, preotul Sabin Octavian.

Născut în comuna Marginea, a ajuns printr-o fericită coincidenţă preot şi, mai apoi, protopop (începând din anul 1995) la "margine" de ţară şi de protoierie, devenind, în timp, aşa cum spunea cineva "cel mai important preot de pe graniţa de nord a eparhiei", o adevărată strajă duhovnicească de dincoace, dar şi de dincolo de hotarul actual al ţării de Sus.

Preocupare pentru bucovinenii din Ucraina

Timp de aproape un sfert de veac, cu toată dragostea şi priceperea, "cu timp şi fără timp" avea să lucreze şi cu toată jertfelnicia şi responsabilitatea sacerdotală pentru zidirea sufletească a păstoriţilor săi, pe care i-a slujit şi i-a iubit cu o râvnă şi o dragoste rar întâlnite. A rămas, în continuare, legat sufleteşte de Mănăstirea Putna, acolo unde a slujit de foarte multe ori, chiar şi ca preot de mir, încercând să suplinească şi să împlinească nevoia de slujitori cu care mănăstirea se confrunta în timpul regimului comunist, aflându-se într-o strânsă legătură sufletească şi de prietenie cu arhim. Iachint Unciuleac, stareţ al Putnei până în anul 1998, cât şi cu actualul stareţ, arhim. Melchisedec Velnic. Biserica lăurenilor, în care cu mare vrednicie a slujit timp de aproape 25 de ani, supranumită şi "Catedrala de lemn a Moldovei", a fost de câteva ori înnoită şi adăugită (mărită), osteneli care, de fiecare dată, au fost binecuvântate de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, cu care, de asemenea, s-a aflat într-o foarte caldă relaţie, încă înainte să fie rânduit ca protopop al Protopopiatului Rădăuţi.

Ca fiu al plaiurilor a ceea ce a mai rămas din ce reprezenta odinioară "dulcea Bucovină", după anul 1990, s-a îngrijit şi de fraţii noştri, preoţi şi mireni de acelaşi neam, limbă şi credinţă cu noi, aflaţi acum dincolo de fruntariile ţării, în zona Bucovinei de nord, cu care a creat şi întreţinut o relaţie de colaborare duhovnicească şi de frumoasă şi trainică prietenie. L-am însoţit pe părintele Ionel la una dintre "ieşirile" dincolo de nedreapta graniţă a Vicovului, la o sfinţire de biserică, în anul 1992, constatând uşor şi cu multă bucurie cât de mult era iubit, respectat şi apreciat, nu numai la Laura şi la Putna, dar şi în Crasna românească din actuala Ucraină.

Toată activitatea şi slujirea i-au fost întotdeauna sprijinite, înţelese şi completate de distinsa doamnă preoteasă, Elena. Ca fiu duhovnicesc şi al Putnei, nu putea să nu se implice şi să nu-şi dedice lucrarea sa pastorală şi misionară şi în organizarea (şi ca protopop de Rădăuţi) jubileului de jumătate de mileniu de la adormirea întru Domnul a Sfântului şi Marelui Voievod Ştefan.

"Mai am de zidit biserica din sufletul meu"

În ziua de 29 iunie 2004, după săvârşirea Sfintei Liturghii în biserica din cetatea de la Suceava, pleacă în fruntea unui grup de pelerini ştefanieni spre Mănăstirea Putna, îi însoţeşte un timp, mergând pe jos, până spre localitatea Pătrăuţi, de acolo se urcă în maşina proprie, împreună cu mezinul familiei, pentru ca, la scurt timp, într-un vârf de pantă lină, să se întâmple ceva ce exact numai Bunul Dumnezeu ştie, şi părintele îşi pierde viaţa în urma unui accident de circulaţie. Se împlinesc de atunci şapte ani, şapte ani de lacrimi, şapte ani de durere, şapte ani care au trecut foarte greu, mai ales pentru cei din familie (doamna preoteasă şi cei patru copii), şapte ani în care s-a pus mereu întrebarea de ce? De ce s-a întâmplat aşa? Sunt întrebări fără răspuns care ţin de taina vieţuirii noastre în această lume, dar şi de rânduiala lui Dumnezeu, care l-a chemat la sine pe părintele Ionel, chiar în aceste circumstanţe, pentru că "sufletul lui a bineplăcut Domnului şi l-a ridicat între ai Săi".

Între însemnările rămase de la părintele, doamna preoteasă a descoperit nu demult şi cuvintele: "mai am de zidit biserica din sufletul meu". Sunt, poate, nişte gânduri profetice sau cuvinte-testament. Dumnezeu, în judecăţile Sale necunoscute şi inaccesibile nouă, l-a chemat la Sine, pentru a zidi în ceruri această biserică, în rândul slujitorilor Bisericii triumfătoare.

Părintele Ionel Maloş va rămâne în amintirea tuturor ca un slujitor de excepţie al sfintei noastre Biserici. A întrunit toate calităţile necesare unui slujitor al sfântului altar: bun slujitor (avea şi o voce deosebită), cunoscător al muzicii psaltice şi liniare, bun predicator, gospodar la parohie şi la Protoieria Rădăuţi, om cuminte şi aşezat, un bucovinean veritabil de care toţi cei care l-am cunoscut ne vom aminti întotdeauna cu dragoste, cu respect şi emoţie. Părintele Ionel Maloş va fi pomenit după toată rânduiala în ziua de 29, dar şi în ziua de 30 iunie, la biserica parohială din satul Laura lângă care îşi doarme somnul de veci, până la obşteasca Înviere.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în împărăţia sa cea veşnică! (pr. Alecu Amarinei, Biserica "Cuvioasa Parascheva" din Piatra Neamţ)