După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Inaugurarea Centrului Luxab West în București
Sâmbătă, 16 august, în sectorul 6 al Capitalei, pe Drumul Ciorogârla nr. 371D, va fi inaugurat Centrul Luxab West. Evenimentul va fi încununat de sfințirea noii capele cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici”.
La acest moment deosebit, de la paraclisul Reședinței Patriarhale vor fi aduse spre închinare moaștele Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, de către părintele Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial la Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care va săvârși și slujba de sfințire a lăcașului.
Programul zilei va începe la ora 14:00, cu primirea sfintelor moaște, urmată, la ora 14:15, de slujba de sfințire a capelei și binecuvântarea centrului nou înființat. Ziua se va încheia cu o agapă frățească, prilej de comuniune și bucurie duhovnicească pentru toți participanții.
Organizatorii îi invită pe credincioși să ia parte la această sărbătoare de suflet, ce aduce lumină, pace și întărire în credință.



.jpg)
