După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Început de an civil la Catedrala Episcopală din Oradea
Cu prilejul sărbătoririi praznicului împărătesc al Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului, când în biserici este pomenit Sfântul și Marele Vasile, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, și este sărbătorită trecerea în noul an calendaristic, 2021, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea şi a rostit un cuvânt de învățătură despre praznicul Tăierii-împrejur a Domnului, prin care este accentuată taina întrupării lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ierarhul a vorbit şi despre importanța Sfântului Ierarh Vasile cel Mare în viața Bisericii, ca mare teolog al Treimii, ca filantrop și făuritor al textelor sacre, iar în continuare le-a amintit credincioșilor că acest nou început calendaristic este prilej de meditație și de efectuare a unor bilanțuri, evaluând duhovnicește cele ce s-au petrecut în anul ce tocmai s-a încheiat.
În final, Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie le-a urat tuturor credincioșilor un an binecuvântat, pus sub semnul speranței, pe care aceștia să-l petreacă în rugăciune sfântă, spre a invoca neîncetat harul de sus, ca acesta să se reverse peste întreaga omenire, omenire pentru care Domnul nostru Iisus Hristos S-a născut și S-a jertfit.



.jpg)
