Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Oltenia

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Oltenia

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Știri
Un articol de: Pr. Sorin-Grigore Vulcănescu - 02 Iunie 2026

Cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în ziua de 30 mai 2026, localitatea Turburea, judeţul Gorj, a găzduit o nouă ediție a Întâlnirii Tinerilor Orto­docși din Oltenia, manifestare devenită deja o tradiție a vieții duhovnicești și educa­ționale din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei.

Evenimentul a fost organizat de Sectorul de tineret și catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei, în parteneriat cu Inspectoratele Șco­lare Județene Dolj și Gorj, protoieriile din cuprinsul eparhiei și cu sprijinul deosebit oferit de Primăria comunei Turburea, partener și sus­ținător al acestei frumoase iniția­tive, cu ajutorul lui Ion Bîrcă, primarul localităţii.

Peste 300 de tineri din întreaga Oltenie au participat la această întâlnire dedicată credinței, prieteniei și formării spirituale. Programul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către IPS Părinte Mitropolit Irineu, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, dintre care îi amintim pe părinții consilieri eparhiali Adrian Lupu, Marius Reşceanu și Ștefan Bărbulescu, precum și pe părinții protoierei Ionel Cîmpeanu și Ioan Spilcă şi pe părintele Neofit Stănciulescu, inspector şcolar al ISJ Gorj. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul i-a hirotonit întru ­preot pe diaconul Alexandru Ciocârlan, pe seama Parohiei Teslui, județul Dolj, şi întru diacon pe teologul Alexandru Tudor, pe seama Parohiei Calopăr, județul Dolj.

În cuvântul de învățătură, Înalt­preasfinția Sa a subliniat însemnătatea duhovnicească a zilei de pomenire a celor adormiți și legătura acesteia cu sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh: „În ziua de astăzi îi pomenim pe toți cei din familiile noastre care au adormit întru Domnul, pe părinții, bunicii, rudele și strămoșii noștri. Înălțăm rugăciuni către Dumnezeu ca ei să fie primiți în Împărăția cea cerească și să se bucure de lumina cea neînserată a slavei Sale. Îi pomenim astăzi pe toți și ne rugăm pentru ei, ca Domnul să-i așeze împreună cu drepții și cu sfinții Săi. Toți stră­moșii noștri așteaptă de la noi aceste rugăciuni, această dragoste și această aducere aminte. Prin rugăciunile Bisericii, ei primesc mângâiere și ajutor, iar noi ne arătăm recunoștința față de cei care ne-au dat viață, credință și identitate. (...) Tot în această zi ne reunim, așa cum facem în fiecare an, împreună cu tinerii și cu toți credincioșii, pentru a ne pregăti sufletește de marele praznic al Pogorârii Sfântului Duh. Chiar dacă mâine prăznuim în mod deosebit Cincizecimea, noi trăim lucrarea Sfântului Duh la fiecare Sfântă Liturghie. La fiecare slujbă, Duhul Sfânt Se pogoară peste darurile aduse și peste noi, credin­cio­șii, sfințindu-ne și întărindu-ne în viața cea nouă în Hristos”.

Ulterior, tinerii au participat la o procesiune către Castelul Roșianu, loc încărcat de istorie și frumusețe, unde Înaltpreasfinția Sa a adresat celor prezenți un cuvânt de învăță­tură și îndrumare duhovnicească, subliniind importanța păstrării credinței, a valorilor creștine și a uni­tății dintre tineri în contextul provocărilor contemporane. „Este foarte important ca dumneavoastră, tinerii, să fiți prezenți în viața Bisericii și a societății, să vă implicați activ și să contribuiți la binele comunității din care faceți parte. În același timp, trebuie să aveți dis­cer­nământ și să vă străduiți să cunoașteți cât mai bine tainele credinței noastre ortodoxe. Cel care este credincios devine și înțelept, pentru că Dumnezeu revarsă peste el darurile Sale cele bogate. Înțe­lepciunea adevărată nu vine doar din cunoașterea omenească, ci mai ales din legătura vie cu Dumnezeu, din rugăciune și din ascultarea poruncilor Sale”, a mai spus ierarhul. 

Programul întâlnirii a continuat cu momente artistice deosebite, susținute de 10 dintre cele 22 de grupuri participante, reprezentând parohii, școli și licee din județele Dolj, Gorj și Olt. Prin poezie, dans și cântec cu tematică religioasă și patriotică, tinerii și-au exprimat talentul, creativitatea și atașamentul față de valorile credinței și ale identității naționale. Moderarea evenimentului a fost asigurată de părintele Adrian Lupu. La această întâlnire a participat și o delegație de tineri din Episcopia Slatinei și Romanaților, coordonată de părintele consilier Nicolae Tița, prezență care a întărit dimensiunea fraternă și intereparhială a manifestării.

Cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Irineu, în satul Poiana urmează să fie ridicată o nouă mănăstire, cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului”, „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” și „Sfânta Mare Muceniță Tecla”. Viitorul așezământ monahal va cuprinde, pe lângă biserica mănăstirii și corpurile de chilii, un modern centru dedicat tinerilor, prevăzut cu spații pentru activități educa­ționale, ateliere formative și manifestări sportive.

 

Citeşte mai multe despre:   ITO  -   Irineu, Mitropolitul Olteniei