Lăcaşul renăscut după căderea comunismului

Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, izbăvitorul de ciumă şi de foamete, a fost cinstit de credincioşii români cu mare evlavie, în special în vremurile cele mai grele când ţara noastră a fost ameninţată de molime şi primejdii. Sfântul Ierarh al Magneziei, martirizat în anul 202, este ocrotitorul Parohiei „Sfântul Haralambie“- Bellu din Bucureşti, care a păstrat memoria faptelor lui bune săvârşite de-a lungul vremurilor trecute sau mai apropiate de noi.

Parohia „Sfântul Haralambie“ - Bellu este situată în cartierul Şerban Vodă din Capitală, în partea dreaptă a şoselei ce duce spre Olteniţa. Biserica parohială de pe strada Traian, nr. 33, a fost ridicată în anii de după încheierea celui de al Doilea Război Mondial, în plină instaurare a regimului comunist în ţara noastră. Pe vremea aceea lăcaşul era în afara Bucureştiului, în comuna Şerban Vodă. Enoriaşii acestei parohii erau în special muncitori care lucrau la fabricile din jurul Bucureştilor, foarte mulţi fiind veniţi din Ardeal.

„Ziua de 10 februarie este rezervată în fiecare an prăznuirii unuia dintre primii ierarhi ai Bisericii creştine, Martirul Haralambie, Episcopul Magneziei, care prin întreaga sa activitate şi prin exemplul pe care el l-a dat înaintea credincioşilor săi a făcut să întărească prin sângele său credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos. Această credinţă s-a transmis iată peste veacuri şi la marginea Bucureştiului. În anul 1947, în comuna Şerban Vodă, la aproape 11 km de Bucureşti, credincioşii au hotărât să construiască o biserică pentru închinare spre slăvirea Sfântului Mucenic Haralambie“, ne-a spus părintele paroh Gheorghe Dogaru de la Parohia „Sfântul Haralambie“- Bellu. Perioada regimului totalitar ateu a impus numeroase restricţii lăcaşului, astfel căacesta nu a fost construit definitiv niciodată în anii comunismului sau dotat complet cu cele necesare cultului ortodox. Altarul bisericii a fost adăugat la sfârşitul anilor 1950, iar pictura a fost săvârşită în anii 1968-1969.

Anii 1980 au fost deosebit de grei, biserica fiind propusă pentru demolare. A fost înlăturat gardul împrejmuitor şi lăcaşul a fost debranşat de la utilităţi. Revoluţia din 1989 a împiedicat însă ca planurile de sistematizare să se împlinească şi lăcaşul a fost salvat.

După 1990 slujbele s-au desfăşurat în mod normal în această biserică, care însă avea nevoie urgentă de multe lucrări de reparaţie şi înfrumuseţare.

În anul 2004 a fost numit paroh părintele Gheorghe Dogaru, care a coordonat realizarea unor lucrări urgente şi necesare pentru buna desfăşurare a slujbelor şi a activităţii în biserică. S-a montat o centrală termică şi s-a înlocuit instalaţia electrică învechită. S-a montat o instalaţie de sonorizare modernă, iar biserica a fost din nou racordată la utilităţi. Mobilierul bisericesc vechi a fost înlocuit cu unul nou, confecţionându-se strane şi iconostase noi. În anul 2007, lăcaşul a fost înfrumuseţat la exterior prin adăugarea unui pridvor închis, iar altarul bisericii a fost reconstruit în 2011, pentru că cel iniţial, construit în anii 1950, nu avea fundaţie şi se erodase. În anul 2008 a fost recuperat terenul care compunea iniţial curtea bisericii, a fost împrejmuit şi amenajat. Prin redobândirea terenului s-au construit un lumânărar nou, o capelă mortuară şi spaţii destinate oficiului parohial pentru depozitare. Curtea interioară s-a asfaltat şi s-a pavat cu dale şi s-a construit un altar de vară de 50 de metri pătraţi.

Sprijin material pentru nevoiaşi şi daruri de hram