„Măsura umanității se determină prin atitudinea față de cei suferinzi”

Prima zi a pelerinajului cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, 4 martie, s-a încheiat la Mănăstirea Caraiman din județul Prahova, unde Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit Taina Sfântului Maslu, înconjurat de un sobor de clerici. La finalul slujbei, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, pe care îl redăm în cele ce urmează.

În lumea de azi, marcată de boală și suferință, de însingurare și sărăcie, Biserica este chemată să manifeste în primul rând puterea tămăduitoare sacramentală pe care o are împărtășită prin Duhul Sfânt de la Hristos Domnul, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, și, de asemenea, este chemată să contribuie mai mult la alinarea suferinței.

De aceea, pelerinajul cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Făcătorul de minuni și Vindecătorul de boli, pe lângă programul obișnuit, a prevăzut aici, la Mănăstirea Caraiman, și săvârșirea slujbei sau a Tainei Sfântului Maslu.

Anul acesta este dedicat în Biserica noastră pastorației și îngrijirii bolnavilor. Când a fixat această temă, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că nu este suficientă doar pastorația celor bolnavi, ci este neapărat necesară și îngrijirea lor. După cum nu este suficientă nici grija, ori tratarea trupească a celor bolnavi, ci este necesară și tratarea lor sufletească.

Boala face parte din experiența noastră umană. Dar ea poate să devină inumană dacă este trăită în izolare și în abandonare, dacă nu este însoțită de îngrijire și de compasiune. În familie sau în societate, noi oamenii suntem chemați să fim alături, să-i ajutăm pe cei suferinzi, să nu-i lăsăm pe cei bolnavi pe cont propriu, văzându-ne de propriile interese și lăsând pe ceilalți „să se descurce”.

De aceea, anul acesta al pastorației și al îngrijirii bolnavilor suntem chemați să reflectăm asupra faptului că tocmai prin experiența fragilității și a bolii putem învăța să avem mai multă compasiune și empatie față de persoanele aflate în suferința bolii.

Biserica ne învață că sănătatea este darul lui Dumnezeu pe care trebuie să-l păzim și să-l cultivăm, îngrijim. Însă, atunci când boala și durerea apar la orizontul unei vieți, rămânem descumpăniți și probabil ne întrebăm: cum poate continua să fie viața dar al lui Dumnezeu atunci când intră cu năvală în ea suferința? În această privință, pentru că suntem creștini, știm că măsura umanității se determină în mod esențial prin atitudinea față de suferință și față de cei suferinzi.

O societate nepăsătoare, care nu reușește să-i ajute pe cei suferinzi, bolnavi, care nu este capabilă să contribuie prin empatie și compasiune în așa fel încât suferința lor să fie împărtășită, alinată, să fie purtată împreună de cei suferinzi și de cei sănătoși, atunci, acea societate este coruptă, crudă și inumană.

Această viziune față de suferință, atât de cunoscută și de clamată azi, este de fapt inspirată de credința creștină, de Hristos-Domnul, Care din dragoste față de oameni a suferit durerea răstignirii și moartea pe Cruce pentru ca pe oameni să-i scoată din suferința și moartea păcatului. Domnul Hristos, și apoi, mergând pe urmele Lui, Sfinții Apostoli și toți sfinții sunt modele care ne învață să alinăm drama suferinței pentru binele nostru și mântuirea lumii.

Aceste modele ne vorbesc, înainte de toate, despre demnitatea oricărei vieți umane, creată după chipul lui Dumnezeu. Omul nu a fost creat de Dumnezeu pentru suferință și moarte, ci pentru viață și fericire veșnică. Nici o suferință din viața aceasta trecătoare nu este capabilă să șteargă această amprentă divină imprimată omului de la creație.

Și nu numai atât: din momentul în care Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în mod liber și din iubire față de oameni, a asumat în viața Sa, ca Om, durerea, pătimirile și moartea pe Cruce, imaginea lui Dumnezeu ni se oferă de atunci și în chipul celui care suferă. Această predilecție specială a lui Hristos față de cei care suferă ne ajută și pe noi, cei care suntem botezați în numele Lui, să-i privim pe cei suferinzi cu dragoste, pentru a le oferi, în afară de lucrurile externe, materiale, de care au nevoie, sentimentul de încredere iubitoare, de compasiune.

Însă acest lucru este posibil de realizat numai ca rod al unei întâlniri personale a noastre cu Hristos-Domnul, cu sfinții Săi. O astfel de întâlnire trebuie să nască în noi credința puternică și iubirea milostivă, așa cum spune adesea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Despre această „iubire milostivă” sunt foarte conștienți cei care îi îngrijesc cu devotament pe bolnavi: rude, familii, personal medical, asistenți, voluntari, clerici și simpli credincioși care se roagă și îi vizitează pe cei bolnavi.

Viața și dedicarea lor, a unor preoți care se roagă, a unor medici care tratează, sau rude care îngrijesc cu jertfelnicie bolnavi, proclamă măreția la care este chemat omul: aceea de a avea compasiune și a însoți cu iubire pe cel care suferă, așa cum a făcut Hristos, Samarineanul Milostiv.

Pentru astfel de oameni se împlinesc cuvintele lui Hristos: „Tot ceea ce ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei mai mici, Mie Mi-ați făcut!” (Matei 25, 40). Iar Hristos Domnul nu rămâne niciodată dator, ci fiecăruia îi răsplătește bunătatea, jertfa, dragostea, cu darurile Sale netrecătoare.

Vizita Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în parohia dumneavoastră este o invitație, o chemare a sfântului, adresată și dumneavoastră de a-i întoarce vizita la sărbătoarea lui, la marele pelerinaj care va avea loc în Cetatea Bucureștilor în seara zilei de 12 iulie, precum și la Sfânta Liturghie arhierească din ziua de sâmbătă, 13 iulie 2024, oficiată de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și de ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, când se va sărbători solemn împlinirea a 250 de ani de când moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au fost aduse la București.

Vă felicităm, iubiți credincioși, și ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu și Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou să vă răsplătească evlavia și osteneala, râvna și dărnicia cu darurile Sale cele bogate și netrecătoare, cu sănătate și mântuire, cu pace și bucurie, cu ajutor în familia și în activitatea dumneavoastră, cu ani mulți și binecuvântați, spre slava lui Dumnezeu, spre bucuria sfinților și spre dobândirea mântuirii!