„Mi-e dor de Aiud, de starea de sfinţenie de acolo“

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi a organizat, joi seara, conferinţa "Mărturisirea creştină în temniţele comuniste". Invitatul tinerilor ascoreni a fost Ilie Tudor, supravieţuitor al temniţei de la Aiud.

Sala T17 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi a fost arhiplină în seara zilei de joi, 24 februarie 2011, când Ilie Tudor, tatăl artistului Tudor Gheorghe, s-a întâlnit cu studenţii ieşeni pentru a mărturisi câte ceva din timpul detenţiei în temniţa de la Aiud. Mai întâi a fost rulat un film cu mărturii ale mai multor foşti deţinuţi politici. Invitatul tinerilor ascoreni a povestit mai întâi celor prezenţi cum a ajuns să fie arestat în urma unui complot al securităţii şi despre cum a ajuns la Aiud, alături de sute de arestaţi. "Grija cea mare în închisoare era pentrul aproapele, astfel încât era o continuă jertfă. Pe noi ne-a salvat caloriferul şi poezia. Când se bătea în calorifer se facea linişte desăvârşită şi se ascultau prin codul morse poezii sau predici. Părintele Dumitru Stăniloae spunea predica în fiecare duminică. Cel mai greu lucru în închisoare era să nu faci nimic. Totuşi era o atmosferă de sfinţenie şi de aceea am scris odată "Mi-e dor de Aiud". Mi-e dor de Aiud, dar nu de foamea şi frigul de acolo, ci de starea de sfinţenie de acolo, în care eram obligaţi să trăim şi care ne-a salvat", a mărturisit Ilie Tudor.

Cea mai frumoasă slujbă de Înviere

Ilie Tudor a rememorat în continuare momentele de bucurie sfântă petrecute într-n an, în noaptea Învierii. "S-a dat binecuvântarea la ora 24:00 şi am cântat pe dinafară toată slujba Învierii fără să-mi dau seama că o ştiu. Nu aveam lumânări, dar aveam lumina din suflete. Toţi cântam "Hristos a înviat!", nu prea tare, armonios. Eu, dascăl fiind, am închis ochii şi am văzut Penticostarul. Până şi literele de culoare roşie de la începutul rândului le vedeam înaintea ochilor. Nu-mi imaginasem că ştiu slujba Învierii pe dinafară. Când se termina ectenia, mă şi gândeam la următoarea cântare. A fost o bucurie, pe care nu am mai întâlnit-o niciodată. Pentru mine a fost cea mai frumoasă slujbă de Înviere pe care am făcut-o de-a lungul anilor. Era o trăire deosebită, iar troparul pascal era cântat din inimă, din suflet", a spus Ilie Tudor, care este de 60 de ani cântăreţ de biserică.