Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri O abordare superficială şi agresivă cu privire la viaţa religioasă din România

O abordare superficială şi agresivă cu privire la viaţa religioasă din România

Data: 17 Octombrie 2008

Biserica Ortodoxă Română consideră că multe dintre observaţiile făcute în Raportul anual al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii sunt injuste şi calomnioase la adresa sa

Patriarhia Română a luat cunoştinţă de publicarea, în data de 19 septembrie 2008, de către Departamentul de Stat al Statelor Unite, a celui de-al zecelea raport anual privind respectarea libertăţii religioase în lume, inclusiv a capitolului privitor la România. Conţinutul acestui document, cu precădere criticile şi observaţiile privitoare la Biserica Ortodoxă Română, ne surprind în mod neplăcut şi ridică serioase semne de întrebare în ceea ce priveşte obiectivitatea, onestitatea şi competenţa în problematica religioasă a autorilor acestui raport.

Se reproşează Bisericii Ortodoxe Române intoleranţa faţă de acţiunile de prozelitism ale altor culte, nerestituirea unor proprietăţi care au aparţinut Bisericii greco-catolice, promovarea unui discurs al urii în media şi în manualele proprii de religie, dezacordul faţă de decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării privind limitarea simbolurilor religioase strict la cadrul desfăşurării orei de religie, opoziţia preoţilor ortodocşi referitor la înmormântarea membrilor altor culte în cimitirele confesionale, precum şi unele chestiuni strict interne în legătură cu dogma şi învăţătura Bisericii. Patriarhia Română consideră că multe dintre aceste observaţii au un caracter vădit exagerat şi tendenţios, fiind vorba de generalizarea unor situaţii accidentale şi izolate sau de reclamaţii nefondate, având o unică sursă, şi aceasta de obiectivitate discutabilă, iar informaţiile nu au fost verificate de către autorii raportului. Este greu de înţeles de ce nu s-a apelat la principiul universal recunoscut şi aplicat în toate statele democratice, audiatur et altera pars (să fie ascultată şi cealaltă parte). Cu privire la unele dintre aspectele semnalate, raportorii critică, de pe poziţii vădit partizane, hotărâri ale instanţelor judecătoreşti sau încearcă chiar să se substituie acestor instanţe. În ceea ce priveşte acordarea de către Guvernul României a unor sume importante către Biserica Ortodoxă Română, se ignoră faptul că s-a respectat criteriul proporţionalităţii, respectiv al numărului de credincioşi înregistraţi la ultimul recensământ, repartizarea fondurilor făcându-se în aceeaşi proporţie în care şi credincioşii noştri contribuie financiar la bugetul de stat.

Din acest raport se constată că, în mod eronat, se ia drept normativă experienţa religioasă din SUA, care nu poate fi aplicată ca atare în Europa. Spiritul religios european, mult mai vechi şi mai bogat în semnificaţii decât cel american, nu se bazează pe separaţie radicală între Stat şi Biserică, ci pe autonomie reciprocă şi cooperare socială tradiţională. Acest raport ignoră adevărul că ceea ce este diferit nu este, în mod necesar, şi discriminatoriu, iar influenţa socială a Bisericii majoritare în România nu este una exclusivistă, ca, de pildă, cea a cultului majoritar mormon din statul american Utah. Desigur, este mai uşor să judeci pe alţii decât pe tine însuţi. Criticile formulate la adresa Legii privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, în special cele aduse sistemului pe trei trepte de recunoaştere a structurilor religioase (grupări religioase, asociaţii religioase şi culte), nu ţin seama de numărul deosebit de mare al cultelor recunoscute de Statul român (18), care beneficiază de un consistent sprijin de la bugetul de stat. Cei ce aduc astfel de critici ignoră şi faptul că, în perioada preliminară a redactării acestei legi, în România au fost organizate seminarii internaţionale, cu participarea unor specialişti atât din Europa, cât şi din SUA, care au contribuit la redactarea legii în forma sa finală.

Situaţia reală a raporturilor Bisericii Ortodoxe Române cu cea Greco-Catolică

Cât priveşte problemele patrimoniale existente între unele culte din ţara noastră, acestea sunt greu de înţeles pentru cei ce nu s-au confruntat în decursul istoriei lor cu impunerea prin forţa armelor a unei anumite credinţe religioase sau cu situaţia preluărilor abuzive de către stat a averilor Bisericii. Ca atare, în majoritatea statelor democratice nu s-a ajuns la o soluţie absolut echitabilă în ceea ce priveşte situaţiile patrimoniale determinate de anumite fenomene istorice (Reforma, Contrareforma, uniatismul, persecuţii religioase, migraţii masive ş.a.). În acest context, pentru o informare corectă a opiniei publice, Patriarhia Română doreşte să prezinte situaţia reală a raporturilor sale cu Biserica Greco-Catolică. Situaţia proprietăţilor din eparhiile ortodoxe române din Transilvania şi Banat, care au făcut obiectul litigiilor dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco-Catolică, se prezintă astfel: imobile (biserici, case parohiale, terenuri agricole etc.) a căror situaţie juridică a fost rezolvată prin dialog: un număr de 111; imobile retrocedate prin sentinţe judecătoreşti: un număr de 20; imobile ajunse în posesia Bisericii Greco-Catolice prin ocuparea abuzivă a acestora: un număr de 81; biserici în care se slujeşte alternativ: un număr de 15; cazuri în care, deşi există hotărâri judecătoreşti definitive favorabile Bisericii Ortodoxe Române, respectivele sentinţe nu au putut fi puse în aplicare: un număr de 14; cazuri de clerici ortodocşi români care, deşi supuşi unor pedepse canonice din partea Bisericii Ortodoxe Române, au fost primiţi să slujească în Biserica Greco-Catolică, fapt care a dus la tensionarea relaţiilor dintre cele două culte: un număr de 10 preoţi. Având convingerea că opinia publică românească şi internaţională va putea cunoaşte, în mod obiectiv şi imparţial, realităţile vieţii religioase din România, sperăm că acei care redactează astfel de rapoarte anuale privind libertatea religioasă în România vor ţine cont, pe viitor, şi de informaţiile oferite de Patriarhia Română, astfel încât credibilitatea acestor rapoarte să nu se diminueze şi mai mult. (Sectorul relaţii bisericeşti şi interreligioase al Patriarhiei Române)