O vatră monahală care a supravieţuit timpului

Rămas în conştiinţa credincioşilor ca lăcaş de închinare cinstit de Sfântul Iosif cel Nou prin vieţuirea sa întru sfinţenie, după retragerea din scaunul de mitropolit al Timişoarei şi prin alegerea de a-i fi acoperământ spre vremelnica odihnă, Sfânta Mănăstire a Partoşului a fost unul dintre aşezămintele călugăreşti de mare însemnătate pentru Biserica Ortodoxă din Banat.

Aici creştinii şi nu numai, din apropiere sau de la mari depărtări, au venit în cursul veacurilor să-şi găsească tămăduire patimilor sufleteşti şi trupeşti, iar în vremurile de odinioară, tineri dornici să înveţe carte au venit la şcoala ce fiinţa în chiliile mănăstirii, după rânduielile de multă vreme intrate în tradiţie. Cea mai veche menţiune documentară despre aşezământul monahicesc datează din 1571, fiind consemnată pe filele unei evanghelii dăruite mănăstirii de la Partoş, închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Dacă la începuturi, mănăstirea era izolată, înconjurată de păduri întinse şi mlaştini, lucrările de drenare din 1763 şi construcţia bisericii mari de către Marcu Muţiu au adus satul Partoş din dreapta râului Bârzava, unde se afla, în jurul mănăstirii, scoţând-o din izolare şi integrând-o în viaţa satului.

1977, an de grea încercare

Vitregiile istoriei au făcut ca mănăstirea să-şi întrerupă firul existenţei, viaţa de rugăciune şi trăirea ortodoxă. În iarna grea a anului 1777, cum spun scrisorile vremii, călugării au plecat îndureraţi, din dispoziţiile stăpânirii austriece, lăsând fără veghe mormântul ce adăpostea moaştele Sfântului Iosif. Bunurile imobile au trecut în patrimoniul statului, iar odoarele şi cărţile bisericeşti au fost luate în parte de conducerea ierarhică a Episcopiei sârbe de la Vârşeţ, fie de mănăstirile Mesici şi Sângiorz.

În anul 1944, sub îngrijirea Centrului Eparhial, mănăstirea a fost reactivată, aşezând-se aici călugăriţe, dar nu după mult timp, regimul comunist a reîntrerupt viaţa monahală, locul fiindu-i luat de Parohia Partoş. Cu toate acestea, prin purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae, în perioada 1970-1980, s-au realizat importante lucrări de reparaţie şi întreţinere la biserica fostei mănăstiri şi la paraclis.

Contextul istoric, social şi spiritual al timpurilor noastre a deschis încă o dată posibilitatea reînnodării firului vieţii şi tradiţiei monahale la Partoş. Astfel, reînfiinţarea Mănăstirii Partoşului, prin hotărârea Sinodului Mitropolitan din 6 martie 2008, este un gest de reparaţie, prin care creştinii din părţile Banatului, de o parte şi de alta a hotarului, îşi retemeluiesc prezentul prin raportare la bogata tradiţie istorică şi spirituală care-i leagă şi animă de secole, recreând punţi de legătură sfărâmate de decenii dominate de diferite ideologii potrivnice. Partoşul redevine astfel borna de hotar care stă de strajă atât patriei pământeşti, cât şi celei cereşti, readucându-ne aminte că, urmând pildei de vieţuire creştineşti, contribuim la împlinirea idealului istoric naţional.

Renaşterea satului şi a vetrei monahale

Din punct de vedere social, readucerea la viaţă a vetrei monahale a Partoşului dă un impuls pozitiv vieţii bisericeşti, în particular, cât şi celei obşteşti, în general. Posibilităţile de dezvoltare, inclusiv economice, cu toate implicaţiile în plan social, au adus zona - satul Partoş şi spaţiul înconjurător - într-o atenţie sporită din partea factorilor de decizie şi acţiune social-economici. Turismul, inclusiv religios, poate contribui la ridicarea nivelului de viaţă al locuitorilor zonei. Prin urmare, o astfel de lucrare din partea Bisericii, a Arhiepiscopiei Timişoarei, nu are decât implicaţii pozitive sub aspectul social, mănăstirea iniţiind şi patronând eficient nenumărate acţiuni cu caracter filantropic, caritativ şi educativ-formativ.

În plan spiritual, implicaţiile ce decurg din reînfiinţarea mănăstirii de la Partoş sunt cu totul excepţionale. Avem în vedere ciclul liturgic, cu toată contribuţia pe care o aduce la viaţa sacramentală a Bisericii şi a comunităţii locale, apoi reluarea vieţii de obşte, cu tot ce ţine de aceasta, contribuind de asemenea la catehizarea, iniţierea şi implicarea mai activă a multora, atât credincioşi, cât şi monahi, în viaţa latreutică a Bisericii, la descoperirea şi trăirea acelor valori care ne dau viaţă, ni-L comunică pe Hristos şi ne fac părtaşi vieţii veşnice.

Acţiuni în cadrul mănăstirii, cu şi pentru tineri

În răstimpul trecut de la reorganizarea aşezământului monahal, s-au realizat întâlniri, dezbateri tematice, conferinţe, care au adus mesajul evanghelic mai aproape de oameni, în general, dar mai ales de tineri, în special. Astfel, la Mănăstirea Partoş s-au desfăşurat mai multe acţiuni, unele în parteneriat cu şcoala din Banloc, dintre care amintim: un simpozion cu profesorii de istorie pe tema "Sfinţii închisorilor", întâlniri cu medici pe teme precum "Credinţa şi medicina, sănătate sufletească, sănătate trupească", "Credinţa şi medicina în faţa morţii" şi simpozioanele cu tema "Familia creştină azi" şi "Morala politică şi morala creştină".

În acelaşi cadru se pot evidenţia şi nenumăratele acţiuni având ca subiect tinerii, ateliere de pictură pe sticlă, cu expoziţie, serbări şcolare la praznicele împărăteşti, ateliere de lucru pe diverse teme religioase, activităţi specifice integrării minorităţii rromilor, adresându-se astfel într-o formă mai lărgită întregii comunităţi locale. Trebuie amintită şi acţiunea "O carte pentru Partoş", desfăşurată cu participarea tinerilor, în vederea dotării mănăstirii cu o bibliotecă adecvată.

Cu ocazia sărbătorilor mari, fie Crăciunul, fie Sfintele Paşti, la mănăstire s-au desfăşurat concerte corale, la care o prezenţă deosebită a fost corul Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii de Vest, condus de pr. prof. Nicolae Belean, concerte menite să aprofundeze mesajul evanghelic transmis de sărbătoare.