Ministerul Mediului şi Fundaţia Conservation Carpathia au lansat „Parcurile Generaţiilor”, prima campanie de promovare a parcurilor naţionale ale României. Prin acest demers, românii sunt invitaţi să
Ministerul Mediului şi Fundaţia Conservation Carpathia au lansat „Parcurile Generaţiilor”, prima campanie de promovare a parcurilor naţionale ale României. Prin acest demers, românii sunt invitaţi să
Starea de alertă la nivel naţional decretată de autorităţi se va menţine pe toată perioada lunii august, decizia fiind luată în contextul scăderii producţiei de energie din cauza secetei şi a debitelor
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) avertizează că valul de căldură extremă va persista în toată ţara până la finalul acestei săptămâni, temperaturile urmând să atingă chiar şi 40 de grade
A doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an a început ieri cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) avertizează că în spaţiul online se desfăşoară o campanie de fraudă în care infractorii se folosesc de identitatea Poliţiei Române şi a altor instituţii
Una dintre tehnicile de manipulare specifice acestor vremuri este „ceața informațională”, adică excesul de informație. Capacitatea omului de a prelucra un volum uriaș de știri, date și subiecte în mare
Mai multe şcoli din judeţul Arad au fost nevoite să suplinească lipsa spaţiilor prin amenajarea unor săli de cursuri, laboratoare, biblioteci, săli pentru servit masa sau cabinete medicale în containere speciale
Peste jumătate (51,04%) dintre cei 31.623 de candidaţi participanți la titularizare au reuşit să ia peste 7, cu aproape 8% mai mulți decât anul trecut, iar 28 de candidaţi au obținut nota 10. Totodată,
România a obţinut trei medalii de bronz la Olimpiada Internaţională de Economie (OIE) 2026, desfăşurată la Shenzhen, China, cu participarea a 56 de echipe, potrivit Centrului Român pentru Excelenţă în
Zeci de copii din două comunităţi rurale din județul Buzău iau parte la programe gratuite de robotică şi arhitectură, prin intermediul unor Şcoli de Vară STEAM organizate de Fundaţia Comunitară Buzău, în pa
Un eveniment complex, intitulat „Aripi colorate”, cuprinzând un vernisaj, o lansare de carte, o dezbatere și un workshop cu tineri, s-a desfășurat în prima duminică din august la Memorialul Ipotești - Centrul
Consiliul Judeţean Teleorman şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și revistele „Caligraf” (Alexandria),
O nouă apariție editorială îi va bucura pe cercetătorii care frecventează Serviciul Manuscrise și Carte rară al Bibliotecii Academiei Române: Catalogul Manuscriselor Grecești din Biblioteca Academiei Române,
Moara de hârtie din localitatea Comana, județul Giurgiu, cu sprijinul Muzeului Național al Literaturii Române din București (MNLR), organizează cea de-a XI-a ediție a Festivalului „Gellu Naum”, în ziua de 8
În perioada 7-23 august se desfășoară cea de-a 18-a ediție a Festivalului de Film şi Istorii Râşnov (FFIR). Proiecțiile și activitățile incluse în program vor avea loc la Feldioara (7-9
Între compușii din alimente de care organismul uman are nevoie pentru a funcționa optim și a se menține într-o stare bună de sănătate se numără și antioxidanții. Acest termen desemnează un număr
Viața contemporană se desfășoară într-un ritm alert, iar grijile, conflictele și presiunile zilnice au devenit aproape o normalitate. Mulți oameni trăiesc sub imperiul stresului, al nemulțumirii sau al
Un diagnostic de cancer nu mai este ceva rar întâlnit. Cu toții cunoaștem un vecin, un coleg, un prieten, pe cineva apropiat din familie sau, uneori, vorbim despre acest diagnostic la persoana întâi. Și nu e de mi
De fiecare dată când mergem la medic, facem analize sau urmăm un tratament, sunt generate informații despre sănătatea noastră. Acestea sunt folosite în primul rând pentru diagnostic și îngrijire, dar pot avea
Peste câteva zile, vom intra în Postul Adormirii Maicii Domnului - care începe anul acesta la 31 iulie, fiind zi de vineri (vinerea este zi de post pentru creştinii ortodocşi) şi se încheie în 14 august, un post
Relația medic-pacient astăzi nu mai este una singulară, de moment, practic. Dacă vrem să ne ajutăm pacienții, trebuie să fim pregătiți să fim acolo, lângă ei, moment de moment, deci o relație mult mai
Familia reprezintă temelia societății și primul loc în care se formează credința, caracterul și valorile morale ale fiecărei generații. Într-o lume marcată de secularizare, individualism și numeroase
Inteligența artificială schimbă treptat educația și modul în care elevii învață. Schimbarea nu înseamnă doar eficiență și acces rapid la informație, ci presupune și grijă față de nevoile reale ale
Actriță, dramaturg, regizor artistic și profesor de actorie, Claudia Motea și-a dedicat cariera artei și educației, transformând teatrul într-un veritabil instrument de formare umană. De-a lungul anilor, a fost
Marilena Rotaru este unul dintre cei mai importanți jurnaliști și realizatori de televiziune din România, autoare a numeroase interviuri și documentare de referință, dedicate Regelui Mihai și unor mari
În clădirea fostei Școli Pedagogice a Mănăstirii Ursulinelor din Sibiu poate fi admirată, până la 16 august 2026, una dintre expozițiile-eveniment ale ultimului deceniu, „Extravaganza”. Este cel mai amplu demers expozițional al pictorului Ștefan Câlția, amenajat într-un interior spectaculos, pus în siguranță de voluntarii Ambulanței pentru Monumente, care a devenit nu doar un punct de atracție pe harta culturală a acestei veri din Transilvania, ci mai ales un loc de reconstruire a propriei arhitecturi interioare.
Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“, sec. X Biserica „Hristos Pantocrator“, sec. XIII Biserica „Sf. Ștefan“, sec. XI-XIII Vechea Episcopie „Sf. Sofia“, sec.
Între proaspeții absolvenți ai masterului de Artă Sacră de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București am regăsit-o și pe pictorița Maria Bîzîc. Prezentă adesea, alături de alți artiști plastici, în lumea expozițiilor din ultimii 15 ani, de la spații precum Ateneul Român, Biblioteca Națională a României la simeze în cadrul unor muzee reprezentative din București și din țară, Maria își împlinește acum visul de a fi învățat cum se pictează cu adevărat o icoană bizantină.
Cu prilejul sărbătorii Tuturor Sfinților din 2010, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel arăta că „sfinţenia nu se trăieşte niciodată în izolare, în egoism, în autosuficienţă”. În lumina acestui adevăr se așază și lucrarea harică, discretă, a Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel, care a fost sărbătorit la 26 iulie, în legendara mănăstire argeșeană Negru Vodă din Câmpulung Muscel, unde se află și moaștele sale. Recent am vizitat și noi acest așezământ și am purtat un dialog cu părintele arhimandrit Ieronim Gheorghiță, starețul mănăstirii, despre roadele duhovnicești ale acestei prezențe în viața obștii și a urbei.
Respirarea în tăcerea Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”-Valea Lupului, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care în 27 iulie își sărbătorește ocrotitorul, se preface în rugăciune. Adică într-o curățitoare revenire în sine, pe care Sfântul Vasile cel Mare o definește astfel: „Când mintea nu se risipește în lucrurile din afară și nu se împrăștie în lume prin simțuri, se întoarce în sine și se înalță cu gândul la Dumnezeu”. Acest adevăr l-am trăit și eu, pe Transfăgărășan, la 1.000 de metri deasupra mării, într-o întâlnire cu sfințenia și cu cei șase „călători prin nori” care se nevoiesc aici.
Într-o lume tot mai zgomotoasă, mai abruptă, arta oferă o poartă spre o altă lume, care cheamă la tihnă și frumos. În Sala de Artă Contemporană a Muzeului Golești, județul Argeș, poate fi vizitată
A rupe legătura cu timpul nu e totuna cu a rupe legătura cu Timpul. Diaristica şi memorialistica, genuri de frontieră, sunt lucrări de reconstituire a memoriei, de reînțelegere a faptelor, de filtrare a
Scena dimineții Scena dimineții pe care o completează chipul privitorului sub briza începutului de zi unde culorile par să respire iar desenele străzii privite din mai multe
Volumul de poezii „Un bărbat la graniță” (Editura Tribuna, 2025) semnat de poetul Alexandru Petria este o perfuzie de realism necesară în aceste vremuri tulburi în care „se doarme cu batista pe ochi”.
DUMNEZEU Oamenii bogați au făcut icoane, catapetezme-aurite și strane, însă Dumnezeu n-a venit în locul astfel îngrădit. Bogații stăteau groși, împovărați, și se uitau la sfinții frumos
Cu prilejul împlinirii a şapte ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul, a avut loc o slujbă de Parastas şi la Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim.
În perioada 28 iulie -1 august, Sectorul învăţământ al Episcopiei Giurgiului a organizat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, o tabără de creaţie cu te
În perioada 28 iulie - 3 august 2014 a avut loc în localitatea Moniom (aparţinătoare de municipiul Reşiţa) cea de-a doua ediţie a şcolii de vară „Credinţa altfel“, proiect derulat de
Copiii Centrului social multifuncţional „Best Life“ pentru copiii dezavantajaţi social al Arhiepiscopiei Craiovei au vizitat săptămâna trecută Mănăstirea „Sfântul Gheorghe“ - Pr
Săptămâna trecută, Editura „Mitropolia Olteniei“ şi-a îmbogăţit apariţiile publicistice cu încă o carte. Lucrarea „Hristologie şi mistică în teologia siriană“ es
„În fiecare zi trebuie să ne hrănim sufletul cu seminţele înţelesurilor duhovniceşti ale Sfintelor Scripturi, ale Sfintelor Taine şi ale sfintelor slujbe din Biserică“, a spus
Taberele de creaţie devin tradiţie în Protopopiatul Piatra Neamţ. În ultimii ani, tot mai multe parohii au încheiat parteneriate educaţionale cu diferite asociaţii şi ONG-uri care au ca scop
În perioada 28-31 iulie 2014, la poiana Nemţişor de la Mănăstirea Neamţ a avut loc prima serie a taberelor „Bucuria credinţei“ dedicate copiilor de preoţi şi organizate de Sectorul de misiune,
Ieri, în ultima zi a lunii iulie, la Mănăstirea Putna, la finalul Sfintei Liturghii, părintele stareţ Melchisedec Velnic, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba Parastasului pentru
În două localităţi din comuna Stăuceni, judeţul Botoşani, s-au înălţat miercuri, 30 iulie 2014, rugăciuni de pomenire pentru Patriarhul Teoctist, la împlinirea a şapte ani de la trecerea la ce
Ca şi în cazul celorlalţi sfinţi, cinstirea Maicii Domnului în cultul Bisericii s-a manifestat, încă de la început, prin mai multe forme sau modalităţi de exprimare, dintre care cea
După o suferinţă grea, în ultima zi a lunii iulie, a adormit întru Domnul vrednicul de pomenire preot Gheorghe Bîrlan, paroh al Parohiei Gornenţi. Originar din acest sat, părintele Gheorghe a
În prima duminică a lunii august, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, se va afla iarăşi în mijlocul credincioşilor din Drobeta-Turnu Severin, săvârşind
Sala „Mitropolit Nestor Vornicescu“ a Episcopiei Severinului şi Strehaiei a găzduit săptămâna aceasta conferinţa de lansare a proiectului strategic POSDRU „Spune stop
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului derulează de 20 de ani un parteneriat ecumenic cu Episcopia Evanghelică Luterană din Württemberg, Germania, în cadrul căruia se desfăşoară numeroase
Începuturile datează din 1924, din timpul Episcopului Nicolae Ivan, dar abia în 1938 Muzeul eparhial se deschide pentru public în câteva săli de la etajul doi al Reşedinţei episcopale.
La începutul acestei săptămâni a ajuns la Mănăstirea Caraiman din judeţul Prahova a doua serie de tineri care vor participa la proiectul „Pe munte, spre Cruce“, organizat de Sectorul
Parohia „Înălţarea Domnului“ - Tecuci, Str. Gheorghe Petraşcu nr. 32, anunţă licitaţia pentru lucrările de pictură interioară, ce se va realiza în tehnica frescă, începând cu
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei s-a desfăşurat joi, 31 iulie 2014, examenul de capacitate preoţească la care au participat 20 de absolvenţi ai cursurilor de licenţă şi masterat ai
Biserica „Sfântul Pantelimon“ - Foişorul de Foc din Bucureşti va găzdui duminica aceasta un eveniment important pentru comunitate, dar mai ales pentru copiii din parohie, respectiv lansarea
Postul Adormirii Maicii Domnului este o perioadă duhovnicească de rugăciune mai deasă şi intensă către Născătoarea de Dumnezeu. În bisericile noastre ortodoxe, în timpul postului se
În Duminica a 8-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va resfinţi Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Filioara -
Un grup de 50 de pelerini ai Parohiei „Sfinţii Voievozi“ din cartierul CFR Bacău, însoţiţi de preotul paroh Constantin Ciobanu şi de preotul Silviu Daniel Matei, slujitor în această
În perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, Catedrala Mitropolitană din Iaşi are un program liturgic special. În fiecare seară, de la ora 16:00, se slujeşte Vecernia, iar de la ora 17:00, se
Duminica a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului) Matei 17, 14-23 În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pă
„În vremea aceea, după ce a intrat Iisus în templu, s-au apropiat de El, pe când învăța, arhiereii și bătrânii poporului și au zis: Cu ce putere faci acestea? Și cine Ți-a dat puterea aceasta?
Fraților, ce vor face cei care se botează pentru morți? Dacă morții nu înviază nicidecum, pentru ce se mai botează pentru ei? De ce mai suntem și noi în primejdie în tot ceasul? Mor în fiecare zi! V-o spun,
Sfinţii 7 tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin (†250/446) „au trăit pe vremea împăratului Deciu (249-251), fiind fii ai dregătorului din cetatea Efes,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 129-130 „Nevoința Sfântului Părintelui nostru Daniil Sihastrul în chilia de la Putna era aceasta: Ziua
Chiar dacă rămâne nedeclarat, singurătatea este flagelul cel mai activ al societății noastre, care aruncă în vid multe suflete, pustiește vieți și naște cele mai surde suferințe, fără ca acestea să ne
Intrăm duhovnicește în Postul Adormirii Maicii Domnului, așa cum suntem și înțelegem, dar, mai ales, cum am dori să devenim, de față cu „Maica Vieții”, pe cale, în urcușurile și căderile omenești,
Textul biblic este o icoană profetică în care Sfântul Proroc Isaia, „Evanghelistul Vechiului Testament”, Îl zugrăvește, fără de asemănare, pe Mesia-Hristos, fixând-o pe veci în pridvorul templului


