Academia Regală Suedeză de Științe a decis să acorde Premiul Nobel pentru Fizică pe 2026 lui Francis Halzen, „pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini IceCube și pentru descoperirea
Academia Regală Suedeză de Științe a decis să acorde Premiul Nobel pentru Fizică pe 2026 lui Francis Halzen, „pentru contribuțiile decisive la Observatorul de Neutrini IceCube și pentru descoperirea
În condițiile în care peste 40% dintre români locuiesc în gospodării supraaglomerate, faţă de 16,9% în UE, nevoia de dezvoltare a proiectelor rezidențiale la preţuri accesibile, în special în marile
Scăderea nivelului de trai şi sărăcia sunt principalele motive de îngrijorare pentru români, iar temerile lor sunt mai accentuate decât în majoritatea statelor Uniunii Europene, arată datele din Eurobarometrul
Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul. Este a patra nominalizare de premier, după demiterea Guvernului
Circulaţia rutieră pe autostrada A1, sectorul între nodurile de la Boiţa şi Cisnădie/Şelimbăr, a fost închisă până la 19 decembrie, pentru construcţia pasajului peste breteaua care asigură descărcarea în
Începând cu anul școlar 2026-2027, învățământul liceal românesc intră într-o nouă etapă a procesului de reformă curriculară, prin aplicarea noilor programe școlare și, în consecință, prin
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Fundaţia de protejare a monumentelor istorice din Bihor - Oradea Heritage organizează, între 8 și 11 octombrie, un maraton de evenimente culturale în cadrul FestiFall, dedicat zilelor orașului. Vor avea loc
În Aula Academiei Române - Filiala Iași va avea loc, în 12 octombrie 2026, lansarea volumului „Academia Română - Filiala Iași. Opt decenii în viața cultural-științifică a Iașului”, eveniment
Ajuns la cea de-a 38-a ediție, Concursul Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu” și-a premiat câștigătorii în ziua de 3 octombrie 2026. Premiul Ziarului Lumina a mers la Șerban Madgearu pentru
Copiii din Maramureș sunt așteptați, în perioada 13-23 octombrie 2026, în „Laborator - Știința în joacă”, pentru a afla lucruri despre știință prin joc și experiment, dar și pentru a vizita
Opera Națională București și-a deschis stagiunea de toamnă 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, spectacolul din deschidere fiind condus de dirijorul Cristian Mandeal, regia
Odată cu venirea frigului, mulți oameni observă că pielea devine mai uscată, mai aspră și începe să provoace mâncărime. Uneori, senzația poate deveni atât de supărătoare încât să tulbure somnul sau
Abia a împlinit 38 de ani. Și-a sărbătorit aniversarea alături de frumoasa lui soție și cei doi copilași. Când a suflat în lumânări și și-a pus o dorință, s-au amestecat multe aspirații familiale,
Timp de decenii, pacienții cu insuficiență renală terminală (cei ai căror rinichi nu mai funcționează aproape deloc) au fost nevoiți să își modifice drastic viața. Pentru milioane de oameni din întreaga
Tofu. Tempeh. Seitan. Câteva apariții relativ noi pe piața românească. Denumirile străine ne determină o oarecare reticență, astfel că, de multe ori, rămân neobservate pe rafturile supermarketurilor. Și,
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Astăzi, „Universul Euharistic” este gata. Potirul monumental din marmură străjuiește lângă Catedrala Arhiepiscopală din Roman și își așteaptă inaugurarea. Cu o lună în urmă, când l-am întâlnit pe
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Vineri, 28 octombrie, începând cu ora 8.30, Înaltpreasfințitul Teodosie va oficia slujba tunderii în monahism (călugăriei) la mănăstirea Dervent, urmată, la ora 9.30, de Sfânta Liturghie Arhierească,
Art Conservation Support a lansat volumul "Monumente medievale din Oltenia", semnat de Corina Popa şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Lansarea a avut loc la Librăria Cărtureşti din
Astăzi seară, de la ora 17:00, la Catedrala mitropolitană "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Craiova" va avea loc slujba Vecerniei unită cu Litia, cu ocazia prăznuirii ocrotitorului. Programul liturgic va continua
Din dorinţa de a consemna recunoştinţa faţă de înaintaşi, în Sala de festivităţi "Iosif Episcopul" a Aşezământului pastoral-cultural "Sfântul Ierarh Calinic" din cadrul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei
Credincioşii din Parohia doljeană Beloţ au trăit clipe înălţătoare cu ocazia sfinţirii noului lăcaş de cult, închinat Sfântului Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Irineu,
În biserica parohială Sebiş I, cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", a avut loc joi, 20 octombrie, conferinţa preoţească de toamnă cu tema "Sfinţii mitropoliţi Andrei Şaguna şi Simion Ştefan, ct
În perioada 17-21 octombrie, la Timişoara au fost organizate mai multe evenimente dedicate promovării culturii şi limbii italiene. Agenda manifestărilor organizate cu acest prilej a cuprins concerte şi proiecţii
Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din cartierul reşiţean Doman a fost gazda unei acţiuni de binefacere, care a constat în oferirea de consultaţii oftalmologice gratuite pentru 30 de enoriaşi cu venituri modeste
La Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Parohia braşoveană Blumăna IV, Duminica a XXIII-a după Rusalii a fost sărbătorită în mod deosebit. După Sfânta Liturghie s-a oficiat o slujbă de Te
În Duminica a XXIII-a după Rusalii, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Cheud din Protopopiatul Jibou. Preasfinţia Sa a fost înconjurat de un sobor de preoţi ş
După 18 ani de jertfă şi eforturi susţinute, credincioşii din cartierul Şarât al oraşului Câmpia Turzii au participat duminică, 23 octombrie, la slujba de târnosire a bisericii de aici, săvârşită de
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie duminică, 23 octombrie, la Catedrala mitropolitană din Sibiu. IPS Laurenţiu a anunţat la sfârşitul
La presiunea partenerilor europeni, Italia va trebui să adopte măsuri de austeritate urgente, pentru a evita o soluţie similară Greciei. Potrivit presei italiene, una dintre măsuri este reforma sistemului
Un haos fără precedent a marcat ziua primului tur al alegerilor prezidenţiale şi locale care a avut loc duminică în Bulgaria, titrează cotidianul "Sega". "Cozi lungi s-au format în faţa secţiilor de vot din
Cutremurul produs duminică în provincia Van din estul Turciei s-a soldat cu peste 200 de pierderi de vieţi omeneşti şi 1.090 de răniţi, potrivit unui bilanţ provizoriu, anunţat ieri-dimineaţă de ministrul
Regele Mihai I se va adresa astăzi Parlamentului de la Bucureşti, în ziua în care împlineşte 90 de ani. Numeroase personalităţi, printre care Regele Carl Gustaf şi regina Silvia ai Suediei, regina Sofia a
Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter a avut loc ieri-dimineaţa la ora 9:19 în zona Vrancea. Potrivit comunicatului transmis de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica
"Este probabil că, după recensământ, va reieşi că populaţia României va fi de 18-19 milioane de locuitori. De aici vor rezulta o serie de implicaţii foarte seriose, iar unele efecte nici nu pot fi intuite",
În cadrul proiectului "Gazeta de pe gard. Foaie pentru minte, inimă şi literatură", iniţiat de Casa de Cultură "Mihai Ursachi" în perioada următoare, va fi prezentată opera poetei Ana Blandiana. Astfel,
Astăzi, la Clubul artelor vizuale din Shopping City Suceava, va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie semnată Sorin Onişor. Cele 35 de imagini, care surprind paradisul vieţii de la ţară, fac parte dintr-o
Ieşenii sunt aşteptaţi mâine la un spectacol semnat Horaţiu Mălăele. "Sunt un orb" se va desfăşura începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor, recitalul fiind compus dintr-o pleiadă de poezii
Proiectul educaţional bilateral de cooperare regională "Bacău, România-Ravenna, Italia. Confluenţe interculturale şi artistice" a fost lansat ieri de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, în calitate de
Cei peste 900 de elevi ai Grupului Şcolar Agricol "Alexandru Vlahuţă" din comuna Şendriceni, judeţul Botoşani, vor fi mutaţi, începând de săptămâna viitoare, într-un corp de clădire din municipiul Dorohoi.
Cvartetul "Arpeggione" va susţine un recital extraordinar joi, 27 octombrie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Mihai Eminescu", anunţă Opera Naţională Română Iaşi. Cvartetul "Arpeggione", înfiinţat î
Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului) Luca 8, 5-15 Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată
„În vremea aceea s-au apropiat fariseii și cărturarii de Iisus și I-au zis: De ce ucenicii lui Ioan postesc adesea și fac rugăciuni, de asemenea și ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă și beau? Iar Iisus a
Fraților, voiesc ca voi să știți că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, încât lanțurile mele pentru Hristos au ajuns cunoscute în tot pretoriul și tuturor
Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah au trăit în timpul domniei împăratului Maximian (286-305). Făceau parte din familii nobile şi au avut dregătorii de frunte în armata romană. „Ei se bucurau de mare
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 525-526 „(Monahia Maria Sturza), această călugăriță vrednică de pomenit fusese în tinerețe soția
Cât trăieşte, omul se întreabă despre sensul lucrurilor, evenimentelor şi al vieţii însăşi. De mic este învăţat ce este bine şi ce este rău, cum să dea bine în societate, ce trebuie să spună sau să fa
Biserica Ortodoxă prin credinţa şi cultul ei păstrează în conţinut aceeaşi credinţă şi acelaşi cult din primele secole creştine. Ea este Biserica lui Hristos care a păstrat credinţa nealterată în
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


