Nordul Spaniei (Leon, Burgos, Bilbao, Zaragoza şi Teruel din Mallorca) va fi singurul loc locuit din lume unde eclipsa solară din 12 august 2026 va putea fi văzută în faza sa totală, transmite AFP. Pentru Spania es
Nordul Spaniei (Leon, Burgos, Bilbao, Zaragoza şi Teruel din Mallorca) va fi singurul loc locuit din lume unde eclipsa solară din 12 august 2026 va putea fi văzută în faza sa totală, transmite AFP. Pentru Spania es
Țara noastră îşi doreşte ca, în bugetul Uniunii Europene 2028-2034, alocările pentru politica de coeziune şi cea agricolă comună să fie mai mari și a iniţiat, în acest sens, Declaraţia comună a
Într-un mesaj public transmis la un an de la inundarea Salinei Praid, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Bíró Barna-Botond, a cerut identificarea unor soluţii concrete pentru zona afectată, dar și
Banca Naţională a României lansează astăzi în circuitul numismatic o monedă din aur, o monedă din argint şi una din tombac cuprat cu tema „50 de ani de la obţinerea primei note de 10 din istoria Jocurilor
Parada modei pentru copii, demonstraţii de robotică, jocuri, întreceri, parc de tobogane gonflabile şi îngheţată oferită gratuit se numără printre surprizele pregătite de autorităţile locale din Alba Iulia
Ca un ecou parcă îmi vin în minte cântecele patriotice „Pui de lei”, „Imnul eroilor” sau „Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare”. Sunt cântece dragi care nu s-au stins vreodată în inima mea. Le-am
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a publicat pe site broşura admiterii în învăţământul liceal de stat, adresată absolvenţilor de gimnaziu care vor să acceadă în învăţământul liceal
Ajuns la cea de-a 4-a ediție, proiectul „Cresc Sănătos” aşteaptă participarea, în 24 mai 2026, a aproximativ 200 de copii la numeroase activităţi atractive şi educative, precum ateliere de gătit
Două vehicule solare, realizate de studenţi ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), vor reprezenta România la competiţia internaţională „iLumen European Solar Challenge”, care va reuni aproximativ
Alteţa Sa Regală Principele Radu a propus, în cadrul unei întrevederi oficiale cu ministrul educaţiei din Republica Moldova, Dan Perciun, dezvoltarea unei platforme online dedicate aprofundării limbii române de
Opera şi Filarmonica Braşov vor susține, în acest sfârșit de săptămână, spectacole dedicate copiilor, în contextul sărbătoririi zilei de 1 iunie, informează Agerpres. Spectacolul „Frumoasa din Pădurea Ad
La Academia Română și la Centrul Internațional de Biodinamică (CIB) din București se va desfășura, în perioada 3-6 iunie 2026, Simpozionul internațional „Biodinamica - Provocări transdisciplinare”,
Copiii din satul ieşean Urşiţa (Mironeasa) vor fi sărbătoriţi de 1 iunie chiar în curtea bisericii cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Duminica Tuturor Sfinţilor”, acolo unde părintele paroh
Muzeul Municipiului București (MMB) organizează azi, 27 mai 2026, de la ora 17:00, conferința „Ceramica Fraților Tompa, între istorie, evoluție și reflecții asupra patrimoniului cultural din colecția
Atelier de dans popular, sesiuni de painting, ateliere creative de confecționare a păpușilor de mânuit, pictură pe farfurii din lut, decorarea lingurilor din lemn, personalizarea sacoşelor din in, concurs desene pe
Uitarea este una dintre cele mai frecvente temeri ale vârstei înaintate. Mulți oameni se îngrijorează când nu își amintesc imediat un nume, când caută un obiect prin casă sau când au nevoie de mai mult timp
Progresele tehnologice din ultimele decenii au revoluționat practica medicală, aducând numeroase beneficii atât pentru pacienți, cât și pentru medici. Una dintre cele mai importante inovații este telemedicina,
Bolile cardiovasculare continuă să reprezinte una dintre cele mai importante cauze de îmbolnăvire și mortalitate la nivel mondial. Deși medicina modernă dispune, astăzi, de metode performante de diagnostic și tr
În urmă cu 20 de ani, îşi făcea apariția primul medicament de tipul GLP-1, exenatida, ca tratament pentru pacienții cu diabet zaharat de tip II. Circa 10 ani mai târziu, Administrația pentru Alimente și
Tot mai frecvent, în spitale și în cabinetele medicale, pacienții beneficiază de o nouă tehnologie - realitatea extinsă (XR). Sub această denumire se regăsesc trei metode diferite de vizualizare, cu ajutorul uno
În Anul Brâncuși, pentru a-l înțelege cât mai bine, ne-am adresat Roxanei Marcoci, curator-șef la Departamentul de Fotografie de la Museum of Modern Art (MoMA) din New York, unul dintre cele mai prestigioase muz
Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Femeile Mironosițe au rămas în tradiția creștină simboluri ale credinței statornice, ale curajului și ale iubirii jertfelnice față de Hristos, iar Sfintele Femei Românce au dus peste veacuri aceeași lumină
„Am încercat să scot din viaţa asta tot ce s-a putut.” Această mărturie ne confirmă câtă dăruire, câtă muncă a depus profesoara Izabela Dumitra pentru a reuşi într-o existenţă care i-a fost dată cu
Duminica a 6-a după Paști, a Orbului din naștere, ne așază în fața unei antinomii fundamentale a vieții duhovnicești. Orbul din naștere Îl vede și Îl mărturisește pe Domnul Iisus Hristos drept Lumina
Biserica `Sfânta Treime” din Sighişoara, ridicată cu multe sacrificii după Marea Unire a românilor de la 1918, este în prezent lăcaş de cult pentru parohiile Sighişoara I şi II, din Protopopiatul
Într-o lume secularizată, aflată în permanentă schimbare, copiii și tinerii au nevoie să simtă iubirea lui Dumnezeu. De aceea, Biserica este chemată la înnoire şi prin noile generaţii de tineri care cultivă cele trei mari virtuți creştine: credința, nădejdea și dragostea. „Scopul educației este transferul de flacără”, spune un aforism al scriitorului Vasile Ghica. În acest adevăr se integrează și activitatea Centrului local de cercetășie „Sfinții Martiri Brâncoveni”, din Parohia Ghermănești, Protopopiatul Ilfov Nord, Arhiepiscopia Bucureștilor, coordonat de părintele coslujitor Marian Dan Ștefan.
Catedrala Patriarhală din Bucureşti, cu hramul istoric „Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena”:
În vremuri trăite în grabă, cu multe greutăţi şi incertitudini, ce ne umbresc adeseori bucuria de a primi senini viaţa, există oameni care aleg să spună „da” cu responsabilitate şi iubire fiecărui copil. Preotul Dănuţ Braharu şi preoteasa Andreea sunt „mamă” şi „tată” nu pentru unul, doi sau trei copii, ci pentru zece; şi nu din întâmplare, ci din convingerea că viaţa este un dar de la Dumnezeu care trebuie ocrotit chiar şi atunci când alţii nu mai pot să o facă. „Avem o familie mare cu zece copii, iar cu voia lui Dumnezeu unsprezece din vara aceasta. În urmă cu cinci ani ne-am deschis nu doar uşa, ci şi inima pentru patru dintre fraţi... aveam deja un copil înfiat, trei ai noştri şi soţia însărcinată. Ulterior am mai fost binecuvântaţi cu un copil”, povesteşte părintele Braharu.
În perioada 20-21 mai, la Suceava, au avut loc manifestări literare prilejuite de premierea câștigătorilor celei de-a patra ediții a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”
„Trăim în și prin amintire”, spune Ortega y Gasset, à rebours față de imperativul modernității - a trăi în prezent, a trăi exclusiv prezentul. A trăi doar prezentul înseamnă a exclude istoria,
Identitate Cine sunt eu? Floare purtată de vânt... Cine sunt eu? Inimă în formă de țară... Dacă ți-aș spune adevărul, Navele s-ar opri în strâmtoare... Viața e mai mare decât cântecul
Am avut prilejul să-l întâlnesc, în aprilie 2026, la Mănăstirea Recea, din județul Vrancea, acolo unde slujește de ani buni, pe protosinghelul Gamaliel Sima, care mi-a dăruit trei dintre cărțile sale, între
LA MARGINEA PUSTIULUI DIN MINE La marginea pustiului din mine, Simt anii grei cum mă strivesc, Părinte. Te strig atunci, că liniștea mă doare Și iar zăpezi se-aștern peste cuvinte. La Tine vin în
La editura eparhială a Episcopiei Giurgiului a apărut, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ambrozie, lucrarea "Poezia noastră religioasă", dedicată filosofului şi teologului român Nichifor Crainic. Lucrarea,
Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie duminică, 23 ianuarie, la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Protopopiatul Olteniţa. Sub protia Preasfinţiei
Ieri s-au împlinit 152 de ani de la Unirea Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românească. Evenimentul de mare însemnătate în istoria ţării, care a deschis calea modernizării statului şi a societăţii
Foarte puţin te-ai aştepta ca la vernisajul unei expoziţii, unde se "vorbeşte" despre scriitori, sport şi turism, să auzi declarându-se, fără echivoc, că ospeţia la români a început în arhondaricurile măn
Biserica ortodoxă română "Naşterea Maicii Domnului" din Gatineau, Canada, are de curând o nouă catapeteasmă. Aceasta a fost donată de părintele Maxym Lysack de la Parohia "Hristos Mântuitorul" din Ottawa,
Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a efectuat marţi, 25 ianuarie, o vizită canonică la Mănăstirea Celic Dere. Cu acest prilej, chiriarhul Tulcii a inspectat stadiul de întocmire a inventarului mobil şi
Pe şantierul din Dealul Arsenalului, unde se construieşte Catedrala Mântuirii Neamului, lucrările au continuat cu finalizarea grindei de ghidaj. De asemenea, a fost adus fierul pentru realizarea carcaselor de
În Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor s-a desfăşurat şedinţa de lucru a Consiliului Eparhial şi a Adunării Eparhiale, în cadrul căreia au fost luate hotărâri pentru soluţionarea problemelor
Patriarhia Ierusalimului l-a sărbătorit pe 24 ianuarie (11 ianuarie după calendarul bisericesc neîndreptat) pe Sfântul Teodosie, "începătorul vieţii de obşte şi dascălul pustiului". La Mănăstirea Sfântului
Patriarhia Ierusalimului l-a sărbătorit pe 24 ianuarie (11 ianuarie după calendarul bisericesc neîndreptat) pe Sfântul Teodosie, "începătorul vieţii de obşte şi dascălul pustiului". La Mănăstirea Sfântului
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a împlinit, în 24 ianuarie 2011, 62 de ani. S-a născut în satul Oarţa de Sus, judeţul Maramureş, din părinţii Andrei şi Elena. A urmat liceul în Cehul
Marţi, 25 ianuarie, la Reşedinţa episcopală din Baia Mare, sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Justinian Chira, a avut loc şedinţa Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a
Cei peste 3.500 de studenţi la studiile de licenţă şi la masterat de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi au intrat în această săptămână di
În perioada 24 ianuarie-14 februarie, la Galeria de Arta Grand Hotel Traian este deschisă Expoziţia Internaţională de Artă Studenţească "Visiting Art History 2010", un concept apărut dintr-o exigenţă
Mâine, de la ora 17:00, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Radăuţilor, va vorbi la Muzeul de Istorie din Suceava pe tema "Comori cultural-spirituale ale Bucovinei". Astfel, înaltul ierarh va
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a cerut sprijinul autorităţilor locale, pentru închiderea temporară a unităţilor de învăţământ care au un număr redus de elevi. Potrivit inspectorului şcolar
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi a fost decorată cu "Meritul pentru Învăţământ" în grad de mare ofiţer cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţare. În decretul semnat de preşedintele
În perioada 26-28 ianuarie, Centrul Cultural Francez din Iaşi organizează, pentru al treilea an consecutiv, o serie de manifestări care comemorează "Ziua memoriei Holocaustului şi prevenirii crimelor împotriva
Ieri, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, a fost lansat proiectul "Managementul comunicării cu alumni pentru instituţiile de învăţământ superior din România", cofinanţat prin intermediul
Consiliul European a refuzat să prezinte Parlamentului European rapoartele privind progresele înregistrate de Bulgaria şi România în vederea aderării la Schengen, au declarat eurodeputaţi din cadrul Comisiei
Opt cetăţeni străini, între care cinci europeni, se află printre cele 35 de persoane care şi-au pierdut viaţa în atentatul terorist comis, luni, pe aeroportul Domodedovo din Moscova, a informat, ieri, Ministerul
De ziua Unirii Principatelor, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" din Botoşani a avut loc o activitate în cadrul căreia prof. de istorie Marius Râznic a descris contextul istoric şi politic
Biserica cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfântul Grigorie Teologul" din parohia Rediu-Tătar, Protopopiatul Iaşi 1, şi-a serbat ieri al doilea hram. În ultimul an, la acest sfânt lăcaş s-au
La împlinirea celor 152 de ani de la evenimentul istoric al Unirii Principatelor Române, luni, 24 ianuarie, au avut loc, în Piaţa Unirii din Şcheii Braşovului, ample manifestări religioase şi culturale, menite s
Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) Ioan 7, 37-53; 8, 12 În ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat, adevărat zic vouă: Oricâte veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da. Până acum n-ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți primi, ca bucuria
În zilele acelea, regele Agripa și Berenice au sosit la Cezareea, ca să salute pe Festus. Și, rămânând acolo mai multe zile, Festus a vorbit regelui despre Pavel, zicând: Este aici un bărbat, pe care Felix l-a
Sfântul Ierarh Eutihie, Episcopul Melitinei (sec. I), a fost lucrător împreună cu Sfinţii Apostoli la vestirea Evangheliei lui Hristos. A suferit multe chinuri pentru credinţa în Hristos în vremea cât a fo
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 72-73 „Trei au fost marile virtuți care au împodobit sufletul și viața Sfintei Preacuvioasei maicii
Sărbătoarea Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh reprezintă momentul constituirii Bisericii lui Hristos. În ziua Cincizecimii, Sfinţii Apostoli, întăriţi prin harul Sfântului Duh, au primit curajul,
Atunci când parcurgi fragmentul din prima carte din Biblie, Facerea, despre jertfa Patriarhului Avraam, chemat de Dumnezeul său unic să îl jertfească pe unicul său fiu, Isaac, pe muntele Moria, te șochează,
Organizația Mondială a Sănătății a lansat, în urmă cu mai bine de doi ani, avertismentul potrivit căruia depresia a căpătat incidență de epidemie, devenind a doua boală pe planetă. Studii tot mai


