Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Mănăstirea Snagov şi-a serbat hramul ieri, 21 noiembrie, în ziua Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a inaugurat şi sfinţit sâmbătă, 20 noiembrie, în ajunul Praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică, pasarela pietonală de la
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat Parohiei ortodoxe române Preasfânta Fecioară Maria din Madrid, Spania, cu prilejul aniversării a 30 de ani de la înfiinţare (1
Descoperirea recentă a moaştelor Sfinţilor Maxim Mărturisitorul, Anastasie Monahul şi Anastasie Apocrisiarul în localitatea Tsageri, din Georgia, se înscrie printre cele mai importante ale ultimilor ani, având
Un pod spre mănăstire - Pasarela pietonală de la Snagov Mănăstirea Snagov din judeţul Ilfov este cea mai veche mănăstire din Arhiepiscopia Bucureştilor. Prima aşezare monahală a existat aici în
Filiala ieşeană a Uniunii Scriitorilor din România (USR) a premiat în această săptămână cele mai valoroase opere publicate în anul 2009. Directorul Bibliotecii Centrale Universitare, Alexandru Călinescu, a
În acest sfârşit de săptămână continuă evenimentele incluse în cadrul Festivalului Unifest, la nivel naţional nu mai puţin de 30 de mii de studenţi din 16 centre universitare beneficiind de bilete gratuite la
Astăzi, la Facultatea de Textile Pielărie şi Management Industrial din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi, se desfăşoară Simpozionul Internaţional al Specialiştilor din domeniile
Mâine, 21 noiembrie 2010, de la ora 10:00, va avea loc la Teatrul Luceafărul piesa de teatru "Albinuţa", un spectacol inspirat de cartea omonimă a poetului Grigore Vieru - un abecedar în versuri şi imagini
Documentarul "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", în regia lui Andrei Ujică, a avut proiecţia de gală ieri, la Cinematograful Victoria din Iaşi. La finalul proiecţiei, catalogată de mulţi critici români şi
Rectificarea bugetară, a doua din acest an, va fi aprobată luni de Guvern, printre ministerele la care vor fi reduse cheltuielile se numără Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului cu 40
Ieri, 19 noiembrie, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la Catedrala episcopală cu hramurile "Învierea Domnului" şi
Asociaţia Culturală "Pro Basarabia şi Bucovina" - filiala "Constantin Stere" din Iaşi a organizat joi seara manifestarea "Bucovină, plai cu flori". Evenimentul a marcat împlinirea a 92 de ani de la unirea
Mâine, la Biserica cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" şi "Sfânta Parascheva" din Malainiţa, păstorită de protopopul de Dacia Ripensis, Boian Alexandrovici, va fi sfinţit iconostasul realizat recent
Miercuri, 17 noiembrie, preoţii din Protopopiatul Oraviţa s-au întrunit în cadrul unei seri duhovniceşti în Parohia "Sfântul Gheorghe" din localitatea Moldova Nouă. Aceştia au săvârşit în sobor slujba
Mai trece omul pe lângă o staţie de tramvai, mai trece pe lângă nişte chioşcuri şi la un moment dat e întâmpinat de ceva care aduce parcă a mantră. "Ţigări, ţigări, ţigări..." spune fără încetare
Joi, 18 noiembrie a.c., la Reşedinţa mitropolitană din Timişoara, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Banatului a respins recursul înaintat de preotul Daniel Crecan împotriva deciziei de depunere din treapta
Joi, 18 noiembrie, în Parohia Bârsa, Protopopiatul Sebiş din cadrul Arhiepiscopiei Aradului a avut loc întâlnirea preoţilor Cercului pastoral-misionar Sebiş I. Întâlnirea a fost condusă de către coordonatorul
Cu ocazia praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului va săvârşi Sfânta Liturghie împreună cu Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul,
Despre viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur sau Hrisostomul ori Zlotaust, cum îl mai găsim menţionat în vechile cărţi de cult, s-a scris mult, de aceea nu vom face o prezentare biografică, menţionând doar că
În Duminica a XXVI-a după Rusalii Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, vor săvârşi Sf
Vineri, 19 noiembrie, în sala de festivităţi a Centrului Eparhial din Timişoara a avut loc şedinţa de lucru privind dezvoltarea proiectului FORTE. La întâlnire au fost prezenţi reprezentanţi ai Patriarhiei
În parohia Duminica Mare din municipiul Botoşani, Şcoala Numărul 2 şi Şcoala Numărul 8 din Botoşani au desfăşurat, în perioada 16 şi 17 noiembrie, proiectul "Pacea şi nonviolenţa". Au participat
Credincioşii ortodocşi cinstesc mâine Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Mai multe biserici din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB) sunt închinate acestei sărbători. În această seară va fi oficiată
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul! Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar
Fiule Timotei, întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus, şi cele ce ai auzit de la mine, cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oameni credincioşi, care vor fi destoinici să înveţe
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (†306), este unul dintre cei mai importanţi martiri din primele veacuri creștine. În troparul sărbătorii lui mărturisim că el este „mare apărător” al
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 272-273 „În Așezământul său, Sfântul mitropolit Antim a rânduit să se facă din venitul mănăstirii
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


