Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Consiliere în vederea dezvoltării de proiecte financiare În perioada 7-8 aprilie 2008 s-a desfăşurat la Iaşi programul „Şanse egale pentru femei pe piaţa muncii în contextul integrării în Uniunea
Un nou centru misionar-social destinat persoanelor cu handicap va fi deschis la Buşteni. Proiectul a fost propus de către PF Patriarh Daniel şi va fi realizat de Arhiepiscopia Bucureştilor, prin Sectorul
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi (Matei 7, 1) În suplimentul „Aldine“ al cotidianului „România Liberă“ de ieri, 11 aprilie 2008, pagina 17, domnul Dan Stanca, deşi consideră minor accidentul
Constatăm că, în loc să publice, aşa cum ar fi fost moral şi legal, dreptul la replică al Patriarhiei Române referitor la evoluţia postoperatorie şi starea de sănătate ale Preafericitului Părinte Patriarh Da
▲ Conducerea Spitalul Militar Central din Bucureşti a susţinut, joi seara, o conferinţă de presă, în cadrul căreia s-a arătat evoluţia stării de sănătate a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Biser
Cicliştii traversează România, către Flacăra Olimpică Circa 150 de ciclişti din ţări vest-europene au intrat, joi, în România, prin punctul de trecere a frontierei Porţile de Fier I. Şeful Direcţiei Jude
▲ Poliţiştii ies în stradă, pentru a solicita promovarea în regim de urgenţă a Statutului poliţistului, modificarea legislaţiei penale privind sancţionarea faptelor de ultraj, încheierea asigurărilor de vi
Numărul total al cazurilor de rabie, în judeţul Cluj, a ajuns la 56, după ce au fost descoperite încă trei cazuri de turbare. Purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Cluj, Anca Stănescu, a declarat că
▲ Centrul de asistenţă „O nouă şansă“, deschis în sectorul 4 al Capitalei, este primul de acest gen care oferă servicii gratuite agresorilor familiali ▲ Directorul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia
Eutanasierea maidanezilor din Tulcea a fost sistată Acţiunile de eutanasiere a câinilor fără stăpân din oraşul Tulcea vor fi sistate. Decizia a fost luată de membrii Comandamentului judeţean antiepizootic,
▲ Potrivit datelor prezentate de autorităţile locale, numărul total al autovehiculelor deţinute de locuitorii Timişoarei a ajuns la 158 de mii, cifră ce depăşeşte cu 35 de mii pe cea a locuinţelor din acest
▲ Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, o ordonanţă de urgenţă privind sprijinul financiar acordat pentru pierderi cauzate de îngheţul târziu de primăvară în pomicultură ▲ De acest sprijin pot b
Un număr de 81 de familii din municipiul Piatra Neamţ sunt beneficiarele unui programul ANL, de transformare a unui bloc muncitoresc într-un imobil cu 82 de unităţi locative. Primarul municipiului, Gheorghe
Un număr de 50 de companii vor oferi locuri de muncă pentru studenţii şi tinerii din Bucureşti, în perioada 11-12 martie 2008, în cadrul celei de-a treia ediţii a târgului de locuri de muncă „Jobfest“,
Patriarhul Daniel se simte foarte bine Evoluţia locală postoperatorie şi starea generală de sănătate ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel sunt foarte bune, informează Biroul de Presă al Patriarhiei
Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva“ de la Agapia va avea, din noul an şcolar, un profil destinat ghizilor monahali. Noua secţie a primit avizul Agenţiei de Evaluare a Învăţământului Preuniversitar
În parohia „Pogorârea Sfântului Duh“ - Bucium din Iaşi au loc, în această perioadă a Postului Mare, o serie de activităţi în care sunt implicaţi enoriaşii. Acestea sunt menite să răspundă nevoilor
Aşa cum ne-a obişnuit în materialele de presă referitoare la Biserica Ortodoxă Română, dna Sabina Fati, în prezent publicist-comentator al cotidianului „România Liberă“, fără o minimă decenţă morală
Autorităţile constănţene intenţionează să construiască o pistă comună, pentru pietoni şi biciclişti, care să facă legătura între satul 2 Mai şi oraşul Shabla, din Bulgaria. Ideea acestui proiect comun
Giurgiu primeşte 72 de milioane de euro pentru canalizare Primăria municipiului Giurgiu a primit răspuns favorabil de la Comisia Europeană, cu privire la realizarea şi finanţarea unui proiect de extindere şi
Un ofiţer român de poliţie şi soţia acestuia sunt cercetaţi penal de autorităţile austriece, în stare de arest preventiv, după ce au fost surprinşi în timp ce furau articole de îmbrăcăminte dintr-un
▲ „Fondurile europene vor aduce, cu siguranţă, o îmbunătăţire şi vor contribui la dezvoltarea agriculturii româneşti, dar nu cred că vom putea deveni, în următorii şase ani, până în 2013, competitori
▲ Conducerea societăţii Aquavas, filiala Bârlad, a anunţat că jumătate dintre locuitorii municipiului Bârlad primesc apă nepotabilă la robinete ▲ Directorul societăţii a subliniat faptul că, deşi nu
IPS Teofan va fi întronizat pe 8 iunie La solicitarea Înalt preasfinţitului Mitropolit Teofan şi în consultare cu Permanenţa Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, Preafericitul Părinte Patriarh
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Sfântul Mare Mucenic Areta (+523) “a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), iar peste toată ţara etiopienilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 280–281 „În vatra isihastă din jurul Mănăstirii Sihăstria s-au nevoit în secolele trecute mulți
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


