Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
În perioada 28-30 august 2007, vor avea loc o serie de evenimente care marchează proclamarea solemnă a canonizării mitropolitului Varlaam al Moldovei. Astfel, marţi, 28 august 2007, la Centrul Social-Cultural
▲ Prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este dedicată românilor plecaţi în străinătate ▲ Sărbătoarea este marcată prin slujbe religioase, manifestări culturale, pelerinaje,
Teologii din Arhiepiscopia Iaşilor susţin examenul de capacitate preoţească Astăzi, 17 august, la Centrul Cultural-Social „Sf. Paisie de la Neamţ“ se încheie examenul de capacitate preoţească pentru teolo
În perioada 28-30 august 2007, vor avea loc o serie de evenimente care marchează proclamarea solemnă a canonizării mitropolitului Varlaam al Moldovei. Astfel, marţi, 28 august 2007, la Centrul Social-Cultural
▲ În perioada 16-19 august, la Izvoru Mureşului, are loc cea de-a IX-a ediţie a Universităţii de Vară a românilor de pretutindeni ▲ Episcopia Covasnei şi Harghitei este unul dintre organizatorii
Duminica românilor din străinătate În Arhiepiscopia Iaşilor, prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este dedicată românilor plecaţi în străinătate. Din 2005, când la Conferinţa
În perioada 28-30 august 2007, vor avea loc o serie de evenimente care marchează proclamarea solemnă a canonizării mitropolitului Varlaam al Moldovei. Astfel, marţi, 28 august 2007, la Centrul Social-Cultural
▲ Mănăstirea Ţigăneşti, de lângă Bucureşti, a fost ieri în sărbătoare ▲ Sute de credincioşi au venit la hramul mănăstirii, unde IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Locţiitor de Patriarh
Astăzi este hram la singura biserică din ţară ocrotită de Sfinţii Martiri Brâncoveni şi de Sf. Mahramă a Domnului. Aseară, un sobor de preoţi, condus de pr. Nicolae Dascălu, consilierul cultural al
▲ Întrucât în spatele bisericii a început construcţia unui cartier de locuinţe, exact pe locul vechiului cimitir al bisericii, credincioşii, în frunte cu cei doi preoţi din parohie, au protestat ieri şi au ce
În perioada 28-30 august 2007, vor avea loc o serie de evenimente care marchează proclamarea solemnă a canonizării mitropolitului Varlaam al Moldovei. Astfel, marţi, 28 august 2007, la Centrul Social-Cultural
Mii de credincioşi participă în fiecare an la hramul Catedralei episcopale de la Curtea de Argeş. Aici se află, din secolul al XIV-lea, moaştele Sf. Filofteia. „În acest an, moaştele Sf. Filofteia au fost
▲ Astăzi, sute de biserici din întreaga ţară îşi sărbătoresc hramul ▲ IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, oficiază Sfânta Liturghie la
Cel mai mare pelerinaj din Transilvania Sute de mii de pelerini sunt aşteptaţi zilele acestea la Mănăstirea Nicula. Anul acesta se împlinesc 455 de ani de la atestarea mănăstirii şi de aceea pelerinajul este
La Mănăstirea Hodoş-Bodrog din Episcopia Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, sunt în plină desfăşurare pregătirile pentru întâmpinarea sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, hramul mănăstirii. Este o
▲ Zece copii din satele Bivolari şi Soloneţ participă la un concurs de pictat icoane ale Maicii Domnului ▲ Concursul este organizat de parohia de la Bivolari ▲ Icoanele au fost pictate duminică, 12 august,
▲ Tomosul din 13 august 1391 oferea Mănăstirii „Sf. Arhanghel Mihail“ din Peri titlul de stavropighie patriarhală ▲ De la Peri se păstrează cel mai vechi text în limba română, „Legenda Duminicii“ ▲
Săptămâna românilor din Canada Asociaţia Culturală Română din Hamilton, Canada, organizează, în perioada 20 - 25 august 2007, o serie de manifestări cultural-religioase, puse sub titlul „Săptămâna
În perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, în parohiile ortodoxe din Ardeal se oficiază în fiecare seară slujba Paraclisului Maicii Domnului. În ultimele zile ale postului, credincioşii vor pleca în peleri
▲ Slujba de ieri de la Catedrala patriarhală din Bucureşti a fost oficiată de un sobor de arhierei ▲ IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a condus
Sâmbătă, 11 august, întreaga Biserică Ortodoxă a sărbătorit pe Sf. Nifon, patriarhul Constantinopolului. Ziua a fost una deosebită pentru IPS Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, care şi-a aniversat onomastica.
151 de ani de la naşterea mitropolitului Athanasie Mironescu Mâine se împlinesc 151 de ani de la naşterea mitropolitului primat al României, Athanasie Mironescu (1909-1911). Acesta s-a născut la 12 august 1856,
Un cartier de blocuri de locuinţe din cartierul ieşean Tătăraşi urmează a fi construit pe locul unui vechi cimitir al bisericii „Sfântul Nicolae“ - Ciurchi. Lucrările la şantierul pe care firma de
Cu prilejul împlinirii a 4 ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui profesor Constantin Galeriu, la Biserica „Sf. Silvestru“ din Bucureşti, unde acesta a fost paroh mai mulţi ani, au loc, în aceste
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Sfântul Mare Mucenic Areta (+523) “a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), iar peste toată ţara etiopienilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 280–281 „În vatra isihastă din jurul Mănăstirii Sihăstria s-au nevoit în secolele trecute mulți
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


