Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
▲ Centrul atenţiei pentru milioane de oameni l-a constituit ieri Patriarhia Română ▲ PF Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii noastre, a fost înmormântat în cadrul unei ceremonii solemne la care au
Prefectul Judeţului Iaşi, Nicuşor Păduraru, a transmis autorităţilor publice locale Hotărârea de Guvern, prin care ziua de vineri, 3 august, în care va fi înmormântat Patriarhul Teoctist, a fost decretată zi
Noul lider al coaliţiei „Religii pentru pace“ este ortodox Un lider creştin ortodox, pr. Leonid Kishkovsky, membru al corpului de conducere al Consiliului Mondial al Bisericilor (C.M.B.), a fost numit moderator
▲ Aflată sub ocrotirea Sf. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava, Biserica Nicoriţă din Tătăraşi a avut la început statut de mănăstire ▲ Domnitorul Al. I. Cuza a transformat mănăstirea în biserică de enorie
Autorul actelor de vandalism de la biserica ortodoxă română din Bichişciaba, Ungaria, din 20 şi 23 iulie a.c., a fost prins de autorităţile maghiare, informează Romanian Global News. Reprezentanţii Poliţiei
▲ Până ieri, peste 10.000 de oameni au trecut pe la căpătâiul PF Părinte Patriarh Teoctist pentru a-i aduce un ultim omagiu ▲ La Patriarhie au început să sosească, încă de ieri, credincioşi din toată
▲ Ieri a fost pusă piatra de temelie a unui centru rezidenţial pentru mame aflate în dificultate, unde 38 de mame cu copii vor beneficia de sprijin material şi moral, pentru a începe o nouă viaţă ▲ Noul centr
▲ Ierarhi, preoţi şi credincioşi vin în aceste zile la Patriarhie pentru a-l omagia pe cel care a fost Patriarhul Românilor mai bine de 20 de ani ▲ Lângă căpătâiul Părintelui Patriarh se săvârşesc zi ş
În Arhiepiscopia Iaşilor, slujbe speciale în Postul Adormirii Maicii Domnului Prin dispoziţia IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în toate bisericile din parohiile şi mănăstirile de pe cuprinsul
La sfârşitul lunii iulie, după ani de muncă în Arhivele Statului, secretarul Asociaţiei „Fiii Satului“ Uricani, Mihai Constantinescu, a reuşit să tipărească monografia bisericii şi a cimitirului din sat,
▲ Biserica domnească de la Ruginoasa este locul unde zeci de tineri participă la diverse activităţi culturale ▲ Aici funcţionează un cor al parohiei format din elevii din comună ▲ La biserica de la
Obiecte de cult, cărţi şi alte lucruri legate de viaţa religioasă a creştin-ortodocşilor pot fi cumpărate, începând de ieri, 1 august, de la noul magazin al Institutului Cultural-Misionar Trinitas, deschis
Patriarhul României va fi înmormântat vineri, 3 august 2007, la Catedrala patriarhală din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis ieri de Biroul de presă al Patriarhiei. Aceasta este decizia Sinodului Permanent
▲ Elevele de la trei seminarii teologice din Arhiepiscopia Iaşilor au fost premiate, în urma rezultatelor deosebite la învăţătură, cu o tabără în Grecia ▲ Tabăra, care s-a desfăşurat în perioada 4-20
Astăzi începe postul închinat Adormirii Maicii Domnului. Este cunoscut în popor ca şi Postul Sfintei Marii sau Sântămăriei ori al lunii august şi va dura până pe 15 august, fiind considerat un post necesar
A III-a ediţie a Taberei de sculptură pentru realizarea de troiţe În rezervaţia naturală a pădurii Gârboavele de lângă Galaţi se desfăşoară în aceste zile cea de-a III-a ediţie a Taberei de sculptură
Astăzi se împlinesc 21 de ani de la trecerea la cele veşnice a Patriarhului Iustin Moisescu. Acesta s-a născut la 5 martie 1910, în Cândeşti, judeţul Argeş. A studiat la Seminarul orfanilor de război din
▲ Preoţii din comunele botoşănene Vorona şi Tudora formează Cercul pastoral nr. 5 din Protopopiatul Botoşani ▲ La ultima întrunire a cercului, preoţii au oficiat Taina Sfântului Maslu, s-au rugat pentru
▲ Patriarhul României a trecut ieri la cele veşnice ▲ Vestea morţii sale a surprins şi a îndoliat întreaga Biserică Ortodoxă Română ▲ Aseară, în toate eparhiile Patriarhiei Române, clopotele
Sute de credincioşi s-au rugat ieri la Iaşi pentru ploaie Sute de credincioşi au participat aseară la slujba Vecerniei, cât şi la rugăciunile şi slujbele speciale pentru ca Dumnezeu să pună capăt secetei.
În Duminica a IX-a după Rusalii, Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat ieri, 29 iulie, Sfânta Liturghie la Biserica „Sf.
▲ Corala „Armonia - Ion Cunţan“ este formată din corişti de toate vârstele şi de diferite profesii ▲ Repertoriul coralei cuprinde peste 100 de piese religioase şi laice ▲ A participat la zeci de
Mănăstirea Durău din judeţul Neamţ, şi-a sărbătorit ieri al doilea hram - „Sf. Pantelimon“. Mănăstirea Durău a primit acest hram în urmă cu patru ani din binecuvântarea IPS Daniel, Mitropolitul
▲ La Iazu-Nou, credincioşii s-au adunat pentru a participa la slujba de hram în biserica aflată în construcţie, unde lucrările s-au oprit aproape de acoperiş ▲ Au fost aduse aici moaştele Sf. Gheorghe de la
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Sfântul Mare Mucenic Areta (+523) “a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), iar peste toată ţara etiopienilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 280–281 „În vatra isihastă din jurul Mănăstirii Sihăstria s-au nevoit în secolele trecute mulți
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


