Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în localitatea Micești,
Clubul Academicienilor al Academiei Române (AR) organizează, în 6 octombrie 2026, conferința „Quo Vadis, energia în era Inteligenței Artificiale”, susținută de conf. dr. Nelu Mihai, CEO și fondator al
MARQ - Museo Arqueológico Provincial de Alicante din Spania a găzduit, pe 26 septembrie 2026, festivitatea de premiere a instituțiilor muzeale europene care oferă noi forme de relație cu publicul - European
La Librăria „Orest Tafrali” din incinta Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a fost lansat, la începutul acestei săptămâni, un volum colectiv inedit, dedicat personalităților presei
La Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române (ICCV) are loc azi, 1 octombrie 2026, dezbaterea cu tema „Ziua Vârstnicului. Împreună pentru o îmbătrânire activă și demnă”, eveniment pr
În Aula Academiei Române va avea loc mâine, 1 octombrie 2026, începând cu ora 17:30, conferința intitulată „Aurul Mării Negre. De la staterii de tip Alexandru cel Mare la cei de tip Lysimach”, susținută de
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Marți, 14 noiembrie, în biserica Parohiei Zamfira din cadrul Protoieriei Vălenii de Munte, județul Prahova, s-au desfășurat lucrările cercului pastoral al Văii Lopatnei. Activitatea a debutat cu săvârșirea
În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în seara zilei de 13 noiembrie a avut loc, la Filarmonica Oltenia din Craiova, un concert deosebit de muzică psaltică și corală.
Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, la începutul acestei săptămâni s-au desfășurat câteva evenimente liturgice și pastorale importante în
În prima zi a Postului Nașterii Domnului, 15 noiembrie, Biserica Ortodoxă Română l‑a pomenit pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț. Între lăcașurile care îl au ocrotitor spiritual pe marele stareț isihast
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit duminică, 12 noiembrie, slujba de târnosire a Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Toceni, filie a Parohiei
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a oficiat duminică, 12 noiembrie, slujba de sfințire a pietrei de temelie pentru ridicarea noii biserici ortodoxe din Parohia Blașcovici din Timișoara,
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din orașul Marii Uniri, duminică, 12 noiembrie. Răspunsurile liturgice au fost oferite de
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit duminică, 12 noiembrie, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Baia Mare. Cu ocazia
În Duminica a 25‑a după Rusalii (a Samarineanului milostiv), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a sfinţit
În Duminica a 25‑a după Pogorârea Sfântului Duh, 12 noiembrie, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”
În Duminica a 25‑a după Rusalii, 12 noiembrie, la Biserica „Sfânta Ana” din Bistrița, s‑a desfășurat Adunarea anuală a Asociaţiei misionare „Oastea Domnului” din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Un
Societatea Femeilor Ortodoxe (SFO) din Episcopia de Bălți s‑a întrunit joi, 9 noiembrie, în ședință de lucru, la eveniment participând și pr. Dorian Ravenco, protopop de Bălți, delegat al Preasfințitului P
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a sfințit duminică, 12 noiembrie, la sediul Protoieriei Sascut, județul Bacău, piatra de temelie pentru Paraclisul „Sfânta Cuvioasă
Duminică, 12 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii din localitatea Fântânele, filie a Parohiei Călimănești, Protopopiatul Bârlad.
Parohia Expo‑Parc din municipiul Pitești, județul Argeș, și‑a sărbătorit luni, 13 noiembrie, cel de‑al doilea hram închinat Sfântului Ioan Gură de Aur. În prezența unui număr mare de credincioși,
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s‑a aflat duminică, 12 noiembrie 2023, în mijlocul credincioșilor Parohiei Chicera din orașul vrâncean Panciu. Chiriarhul a oficiat
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a slujit sâmbătă, 11 noiembrie, la Paraclisul episcopal „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Slobozia, județul Ialomița, care și‑a
La Tulcea s‑au desfăşurat luni, 13 noiembrie, în ziua de pomenire a Sfântului Ioan Gură de Aur, lucrările conferinţei semestriale a preoţilor din Episcopia Tulcii dedicată Anului comemorativ al imnografilor ș
În ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, 13 noiembrie, clericii din Protopopiatul Brăila au participat la lucrările conferinţei clericale semestriale prezidate de
La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula a avut loc, în perioada 13-14 noiembrie, întâlnirea anuală a Societății Bibliștilor Ortodocși Români (SBOR). Tema întâlnirii de anul acesta a fost
Biserica Ortodoxă l‑a cinstit azi, 14 noiembrie, pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, ocrotitorul bisericii din incinta campusului Universităţii Politehnica din Bucureşti. La fel ca în
Biserica „Sfântul Dumitru”-Colentina a găzduit marți, 14 noiembrie, întrunirea clericilor din Protopopiatul Sector 2 Capitală, inclusiv a preoților de caritate care activează în instituțiile medicale şi
Ziua de 14 noiembrie a marcat încheierea celei de a 10‑a ediții a Conferinței Naționale „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească”, găzduită la Palatul Patriarhiei din București.
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a vizitat astăzi, 14 noiembrie, Parohia Dobroești II din Protopopiatul Ilfov Sud. Preasfinția Sa a săvârșit slujba de punere a pietrei de
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, cetate a Galileei, și învăța poporul sâmbăta. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. Iar în sinagogă era un om având duh de
Fraților, Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, știe că nu mint! În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă, dar, printr-o fe
Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae (1993) a trăit 90 de ani, închinându-și o mare parte din viață slujirii lui Dumnezeu. El s-a născut la 16 noiembrie 1903, în satul Vlădeni (azi în județul
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXVII, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 347‑348 „Gândește‑te, iubite, cât e de mare virtutea aceasta a iubirii de
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


