Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Părintele monahismului, sărbătorit la Curtea Veche
Sfântul Cuvios Antonie cel Mare a fost sărbătorit ieri, 17 ianuarie, la Biserica Domnească de la Curtea Veche din Capitală, care îl are ca ocrotitor. În ajunul sărbătorii, slujitorii şi credincioşii de la această parohie s-au bucurat de prezenţa şi cuvântul de învăţătură al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Sfânta Liturghie a fost săvârşită cu prilejul hramului de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură, rostit după Sfânta Evanghelie, Preasfinţia Sa a arătat că Sfântul Cuvios Antonie este considerat părintele monahismului deoarece a fost îndrumătorul a mii de călugări, care la rândul lor au fost părinţi duhovniceşti altor mulţimi de călugări. Trăsătura duhovnicească de bază a acestor oameni a fost iubirea mistuitoare faţă de Dumnezeu. De aceea, ei au părăsit plăcerile vieţii acesteia şi s-au retras din cetăţi în pustii, pentru ca acolo, în linişte sau isihie, să se roage neîncetat. În primele veacuri ale Bisericii, a subliniat Preasfinţia Sa, mulţi creştini s-au retras din cauza persecuţiilor, dar după încetarea lor, ei s-au supus de bunăvoie martirajului trupului, adică vieţuirii aspre în asceză, post şi rugăciune. „Din păcate, pe locurile unde a înflorit monahismul şi s-a dezvoltat atât de mult, atrăgând sute de mii de oameni la acest mod de vieţuire sfântă şi atât de anevoioasă, creştinii sunt persecutaţi, şi de cele mai multe ori ucişi cu o
cruzime extraordinară. De curând, o călugăriţă apuseană care trăieşte în Siria a declarat că fanaticii musulmani din Siria plătesc până la 100.000 de euro pentru o fiolă în care se află sângele creştinilor ucişi. În 2013 au fost ucise 2.138 de persoane pentru credinţa lor creştină. Un număr extrem de mare. Cei mai mulţi au murit în Siria, în Orientul Mijlociu şi Egipt, alţii sunt persecutaţi, bisericile le sunt dărâmate ş.a. De aceea, în rugăciunile noastre să nu uităm să ne rugăm şi pentru fraţii noştri creştini care trăiesc în condiţii mai dificile decât în timpul persecuţiilor din Antichitatea creştină“, a spus PS Episcop Varlaam Ploieşteanul. Din rânduiala lui Dumnezeu, mai există şi astăzi pe locul unde a trăit Sfântul Antonie cel Mare în ultima parte a vieţii sale o mănăstire închinată lui, ce cuprinde cinci biserici.
Cu prilejul sărbătoririi ocrotitorului Bisericii Domneşti de la Curtea Veche din Capitală, au fost dăruite pachete credincioşilor prezenţi şi a fost prezentată foaia parohială lunară „Biserica Domnească“.
Procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie
Prăznuirea Sfântului Antonie a început la Biserica Domnească de la Curtea Veche, paraclis patriarhal, în seara zilei de 16 ianuarie. În ajunul sărbătorii hramului, a avut loc, pentru al treilea an consecutiv, o procesiune religioasă cu icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie de la Biserica Domnească până la crucea din vecinătatea lăcaşului care marchează locul unde a fost o biserică închinată Sfântului Antonie şi care a ars în timpul incendiului din 1847. Slujba Vecerniei unită cu Litia a fost săvârşită la Biserica Domnească de un sobor de slujitori format din părintele consilier patriarhal arhim. Paisie Teodorescu, părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, părintele consilier patriarhal Constantin Stoica, părintele consilier patriarhal Ciprian Apetrei, părintele paroh Gheorghe Zaharia, precum şi alţi preoţi şi diaconi. Credincioşii prezenţi la slujba Vecerniei au fost binecuvântaţi de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a rostit un cuvânt de învăţătură intitulat „Sfântul Antonie cel Mare - dascăl al pocăinţei, al luptei şi al biruinţei duhovniceşti“. La final, Preafericirea Sa a dăruit Bisericii Domneşti o icoană cu Sfinţii Martiri Brâncoveni şi mai multe cărţi de folos liturgic, pastoral şi misionar, iar credincioşilor le-a dăruit în semn de binecuvântare şi preţuire iconiţe cu chipul Sfântului Antonie şi cu Sfinţii Martiri Brâncoveni.