Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Patriarhul Ecumenic și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, primiți la Guvernul României

Patriarhul Ecumenic și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, primiți la Guvernul României

Galerie foto (12) Galerie foto (12) Știri
Un articol de: Radu Mihai Sâmbeteanu - 28 Octombrie 2025

După primirea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Cotroceni de către președintele României, Nicușor Dan, cei doi Întâistătători au fost primiți la Palatul Victoria, astăzi, 28 octombrie, de către Ilie Bolojan, prim-ministrul României.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel au fost întâmpinați marți în Sala „Muntenia” a Guvernului României de către Ilie Bolojan, prim-ministrul României. Cu această ocazie, șeful guvernului l-a felicitat pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pentru finalizarea acestui mare proiect al Ortodoxiei româ­nești - Catedrala Națională. 

„Am fost onorat să îi întâmpin astăzi, la Palatul Victoria, pe Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă, Patriarhul Ecumenic, și pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. A fost o mare bucurie creștinească să îi revăd după momentul istoric de duminică, când am fost cu toții martori ai ceremoniei de sfințire a picturii Catedralei Naționale. Prieten al poporului român și bun cunoscător al realităților din țara noastră, Sanctitatea Sa Bartolomeu, în calitate de Patriarh, ne-a vizitat țara de 11 ori. I-am transmis calde mulțumiri pentru că poartă în rugăciune și binecuvântări România. Am folosit prilejul întâlnirii noastre pentru a-mi exprima recunoștința față de Preafericitul Părinte Daniel, care a împlinit un vis al cre­dincioșilor națiunii noastre. Catedrala Națională este nu doar un loc de regăsire, unitate și binecuvântare pentru credincioșii din România, dar și un reper al valorilor noastre spirituale. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a transmis prim-ministrul Ilie Bolojan pe pagina de Facebook a Guvernului României.

Totodată, Patriarhul Ecumenic a rostit un frumos cuvânt, arătând dragostea sa față de poporul român, demonstrată în acest sejur de cinci zile pe plaiurile românești.

„Vizita de aici, de la Guvernul României, nu poate să fie decât cea mai frumoasă încheiere, concluzie, după o perioadă de cinci zile pe care le-am petrecut aici, în mijlocul poporului român foarte ospitalier și primitor. Primirea și toate ceremoniile au fost extraordinare, bine organizate, darurile au fost nenumărate, ne-au copleșit și toate au avut ca motivație în spate respectul și dragostea Preafericirii Sale față de Biserica- mamă, Patriarhia de Constantinopol”, a spus Patriarhul Ecumenic.

La finalul vizitei, Patriarhul României a rostit un cuvânt de mulțumire premierului Ilie Bolojan pentru primirea călduroasă de la Palatul Victoria, subliniind totodată cele mai importante aspecte legate de cele 13 vizite ale Sanctității Sale Bartolomeu în România, două dintre ele fiind oficiate pe vremea când era Mitropolit al Filadelfiei.

După vizita de la Palatul Victoria, Patriarhul României și delegația Bisericii noastre i-au condus pe Patriarhul Bartolomeu și pe ceilalți însoțitori de la Patriarhia Ecumenică la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”. Astfel, Patriarhul Ecumenic încheie cele cinci zile petrecute în București, fiind și a 11-a vizită în România de când este Patriarh Ecumenic. În această perioadă, Patriarhul Ecumenic a oficiat sfințirea picturii Catedralei Naționale din Capitală și a săvârșit Sfânta Liturghie cu ocazia hramului de toamnă, „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor”, al Catedralei Patriarhale, împreună cu Patri­arhul României și ierarhii Sfântului Sinod. De asemenea, a luat parte la mai multe evenimente culturale și diplomatice. 

 

Citeşte mai multe despre:   Patriarhul Daniel  -   Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic  -   Guvern