Pomenirea „poetului nepereche” la mormântul său din Bucureşti

Ziua de 15 iunie este înscrisă cu aur în cartea istoriei poporului român. La această dată, în urmă cu 133 de ani, a trecut din această lume „Luceafărul” poeziei româneşti, Mihai Eminescu. Cu acest prilej, la mormântul său din Cimitirul „Şerban Vodă”-Bellu Ortodox, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhi­episcopiei Bucureştilor, a săvârșit slujba Parastasului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. 

Sub ramurile falnicului tei care străjuieşte locul de vremelnică odihnă a poetului naţional, Mihai Eminescu, iubitori ai operei eminesciene s-au adunat miercuri, 15 iunie, în ziua când s-au împlinit 133 de ani de la trecerea sa la Domnul, pentru a-i aduce prinos de omagiu şi a se ruga pentru odihna sufletului său. Slujba de pomenire a marelui poet a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

La finalul slujbei, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a subliniat faptul că Mihai Eminescu a fost o persoană cu înalte idealuri spirituale, aspiraţii dobândite în cadrul familiei sale, care a dat Bisericii străbune mai mulţi nevoitori.

„În anul 2022, pe care Biserica Ortodoxă Română ni-l propune ca unul mai apropiat rugăciunii, în care să-i descoperim pe marii rugători, dar să şi promovăm rugăciunea noastră, observăm multe legături între persoana lui Eminescu şi rugăciunea pe care el a înălţat-o şi a lăsat-o altora ca model. Poposind în mănăstirile unde se aflau rudeniile sale, în special la Mănăstirea Agafton, Eminescu a învăţat din taina rugăciunii. Din acest motiv, mai târziu avea să ceară cu smerenie, după cum a văzut rânduiala înmormântării monahilor, să fie îngropat în smerenie, nedorind «sicriu bogat, nici flamuri», ci să i se împletească «un pat din tinere ramuri». Pentru Eminescu s-au înălţat întotdeauna rugăciuni. După trecerea sa din această viaţă, Biserica i-a cinstit amintirea, i-a recomandat opera, iar întâiul dintre Patriarhii Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, i-a şi închinat o operă care vorbeşte despre ceea ce Eminescu ne-a lăsat în poezia lui, dar mai ales despre dragostea lui pentru Biserică, pe care a numit-o «mama spirituală a poporului român», prin iniţiativele pe care le-a susţinut, între care amintim construirea unei catedrale la Bucureşti, dorinţă împărtăşită de mulţi intelectuali ai vremii. La rugăciunile făcute de cei apropiaţi poetului se adaugă permanentele rugăciuni ale Bisericii, cum sunt şi cele pe care le săvârşim la mormântul său aflat sub ramuri de tei care, la vremea comemorării sale, îşi scutură întotdeauna florile. Dintre toate formele de cinstire a unui om: evo­cări, scrieri, aduceri aminte, cea mai importantă rămâne rugăciunea, pentru că ea străbate cerul şi cere milostivirea lui Dumnezeu pentru cel pomenit”, a spus Preasfinția Sa.

La mormântul poetului a fost depusă o coroană de flori din partea Arhiepiscopiei Bucureştilor.