Potrivit rânduielii specifice slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită, în seara zilei de duminică, 5 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Luni. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Popas de rugăciune la un schit din județul Argeș
În Duminica a 26-a după Rusalii, 23 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat la schitul cu hramurile „Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului” și „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”, din satul Oeștii Pământeni, comuna Corbeni, județul Argeș. Cu această ocazie, chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie în noua biserică, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
Ierarhul a vorbit celor prezenți despre însemnătatea acestei duminici, arătând că Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina (Luca 12, 16-21) a fost așezată a se citi în această perioadă a Postului Nașterii Domnului pentru a ne schimba modul de a viețui, oferindu-ne binecuvântarea de a ne îmbogăți duhovnicește prin împlinirea cuvântului lui Dumnezeu.



.jpg)
