Post şi slujbe ortodoxe la Adunarea Ecumenică Europeană de la Sibiu

A treia zi a lucrărilor Adunării Ecumenice Europene de la Sibiu a fost una specială, datorită faptului că toţi participanţii au fost invitaţi să postească. La locurile unde se serveşte masa s-a pregătit mâncare de post, iar delegaţii prezenţi la Adunare au subliniat că, prin acceptarea acestui fapt, vor să experimenteze una dintre caracteristicile fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe.

În cursul serii, Catedrala mitropolitană din Sibiu a fost neîncăpătoare pentru miile de participanţi la Vecernia ortodoxă pentru sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului. Atmosfera de rugăciune a fost una deosebită, absolut impresionantă, mai ales pentru persoanele neobişnuite cu simbolistica slujbelor ortodoxe. Cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej de către Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Locţiitor de Patriarh al BOR, vi-l prezentăm integral în cele ce urmează. În continuarea serii de astăzi, mâine dimineaţă, înaintea plenarei, participanţii la AEE3 sunt invitaţi să asiste la Sfânta Liturghie ortodoxă, oficiată în cinstea marii sărbători a Naşterii Maicii Domnului. (N.D.)

Fecioara Maria, Maica Domnului, Icoana vie a Bisericii

▲ Cuvântul IPS Mitropolit Daniel la slujba Vecerniei sărbătorii

Naşterii Maicii Domnului, în Catedrala mitropolitană din Sibiu, 7 septembrie 2007 ▲

Cu slujba Vecerniei din seara aceasta am intrat în sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului celebrată în fiecare an la data de 8 septembrie.

Anul bisericesc ortodox începe la 1 septembrie, toamna, pentru că, potrivit tradiţiei iudaice, istoria omenirii în paradisul cu mulţi pomi roditori a început toamna. Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a fost fixată de Biserică în ziua a opta a anului bisericesc, pentru că cifra 8 simbolizează eternitatea sau viaţa fără de sfârşit.

Naşterea Fecioarei Maria din părinţii ei înaintaţi în vârstă, Ioachim şi Ana, care

s-au rugat mult pentru a avea un copil, este momentul principal al pregătirii ca Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu să devină Om în istorie, pentru a birui moartea şi a dărui oamenilor viaţă veşnică în Împărăţia cerurilor.

Acest adevăr este exprimat prin cântarea principală a acestei sărbători, şi anume troparul Naşterii Maicii Domnului: „Naşterea Ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi, stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică“ (Vecernia Mică, Tropar).

Taina Preasfintei Treimi, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a Bisericii

Remarcăm, de asemenea, faptul că în Slujba Vecerniei Mari, Maica Domnului este numită „locaş (templu) al lui Hristos-Dumnezeu, Împăratul tuturor şi Ziditorul“ (Stihirile lui Ştefan Aghiopolitul), precum şi „Biserica cea sfântă, locaşul lui Dumnezeu“ (Stihirile lui Ştefan Aghiopolitul), iar slujba Utreniei din 8 septembrie arată că Fecioara Maria, cea plină de har, este persoana umană care are cea mai profundă şi puternică legătură cu Preasfânta Treime (cf. Luca 1, 35), tocmai pentru că din ea a luat fire omenească Fiul lui Dumnezeu, prin bunăvoinţa Tatălui veşnic şi cu prezenţa activă a Sfântului Duh: „Întru tine Taina Treimii se laudă şi se slăveşte, Preacurată, că Tatăl a binevoit şi Cuvântul S-a sălăşluit întru tine şi dumnezeiescul Duh pe tine te-a umbrit“ (Utrenie). Aşadar, legătura dintre Preasfânta Treime (Panaghia Trias) şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (Panaghia Theotokos) devine icoană vie a vieţii Bisericii celei una, sfântă, sobornicească şi apostolească, pe care o mărturisim în Crezul niceo-constantinopolitan, imediat după credinţa în Dumnezeu -Tatăl, Fiul şi Sf. Duh. Taina Preasfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, devine icoana mistică a Bisericii, întrucât Biserica este mulţimea persoanelor umane unite prin Sfântul Botez cu Preasfânta Treime. Astfel, Fecioara Maria, Maica Domnului, „cea plină de har“ şi „cea binecuvântată între femei“ (Luca 1, 28-42), este icoana Bisericii care există şi creşte spiritual din binecuvântarea lui Dumnezeu, adică din „harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea (comuniunea) Duhului Sfânt“ (2 Cor. 13,13), după cum ne învaţă Sf. Apostol Pavel. Deoarece Biserica este plină de viaţa şi iubirea Preasfintei Treimi, ea este numită în Sfânta Scriptură: „poporul lui Dumnezeu“ (1 Petru 2:10), „Trupul (tainic) al lui Hristos“ (1 Cor. 12:27) şi „Templul Duhului Sfânt“ (1 Cor. 6:19), iar toate lucrările sacramentale şi rugăciunile Bisericii se săvârşesc prin invocarea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Pentru că Iisus Hristos, Cel ce Se naşte veşnic din Tatăl fără mamă, şi S-a născut în timp din Mamă fără tată, este Capul Bisericii, „prin El (Hristos) avem apropierea către Tatăl într-un Duh“ (Efeseni 2, 18), iar Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, este rugătoarea (oranta) sau mijlocitoarea noastră spirituală (advocata nostra) cea mai apropiată de Hristos. Acest adevăr s-a văzut şi la Nunta din Cana Galileii, când, la cererea Maicii Sale, Hristos Domnul, Care a binecuvântat familia prin prezenţa Sa acolo, a săvârşit prima Sa minune, transformând apa în vin, arătând ucenicilor slava Sa şi aducând multă bucurie tuturor celor prezenţi (cf. Ioan 2, 1-19). „Pentru Biserica Ortodoxă, mijlocirea Fecioarei şi a sfinţilor nu se adaugă mijlocirii lui Hristos, ci se inserează în interiorul acesteia“ (Alexis Kniazev, Maica Domnului în Biserica Ortodoxă), adică mijlocirea Maicii Domnului şi a sfinţilor se realizează în harul dăruit lor prin Hristos (cf. Ioan 1, 16-17).

Eva cea nouă şi maica duhovnicească a creştinilor

Preasfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, se arată ca fiind Eva cea nouă şi icoană vie a Bisericii lui Hristos, când stă sub Crucea lui Hristos Cel răstignit din a cărui coastă curge sânge şi apă (cf. Ioan 19, 34), simboluri ale Botezului şi Euharistiei, ca Sf. Taine prin care creştinii participă la viaţa veşnică dăruită de Hristos Bisericii Sale.

Înainte de moartea Sa pe Cruce, Hristos Domnul prezintă mamei Sale pe Ioan, ucenicul Său cel iubit, zicând către ea: „Femeie, iată Fiul tău!“, iar ucenicului „iată mama ta!“ (Ioan 19, 26-27). Astfel, mama după trup a lui Hristos devine mamă duhovnicească a ucenicului iubit, iar ucenicul iubit devine fiu duhovnicesc al Maicii Domnului, Sf. Ioan fiind ucenicul cel mai fidel al lui Iisus Hristos, cel mai apropiat de El la Cina cea de Taină (cf. Ioan 13, 23-25), cel ce L-a urmat pe Iisus până în clipa morţii Sale pe Cruce (cf. Ioan 19, 26) şi primul care a ajuns la mormântul lui Hristos, în dimineaţa Învierii Sale (cf. Ioan 20, 4). Întrucât ucenicul iubit este simbol al fidelităţii faţă de Hristos, Maica Domnului devine Maica duhovnicească a tuturor creştinilor care-L urmează pe Hristos şi trăiesc intens Taina Euharistiei ca taină a Crucii şi Învierii lui Hristos, ca iubire jertfelnică şi bucurie sfântă.

Iată de ce, în bisericile ortodoxe, deasupra iconostasului - simbol al legăturii dintre Biserică şi Împărăţia cerurilor - se află icoana lui Hristos Cel răstignit, având în dreapta pe Maica Sa, iar în stânga pe Ioan, ucenicul Său iubit. Iar în Cartea Apocalipsei, Maica Domnului simbolizează Biserica, prezentă în cer şi pe pământ, ca Mireasă a Mirelui Hristos, Mielul lui Dumnezeu (cf. Apocalipsa 19, 7; 21, 9).

Sfinţii Părinţi ai Bisericii, văzând că Hristos Domnul asociază la fericirea Maicii Sale şi pe „cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc“ (cf. Luca 11, 27-28), consideră că sufletul fiecărui creştin poate fi deodată fecioară şi maică. El este fecioară, dacă rămâne credincios (fidel) lui Hristos, iar maică, dacă naşte virtuţi prin punerea în practică a cuvintelor sau poruncilor lui Hristos. În acest sens, Maica Domnului nostru Iisus Hristos este modelul sau icoana vieţii spirituale a creştinilor, în care este prezent Hristos prin harul Sfântului Duh (cf. Galateni 2, 20; Efeseni, 3, 16-19; Coloseni 3,3).

Maica Domnului - rugătoare pentru noi şi împreună cu noi

Textul din Evanghelia de la Luca (1, 46-55) pe care l-am auzit în seara aceasta este cunoscut în Biserica Răsăriteană ca fiind Cântarea Maicii Domnului, iar în Biserica Apuseană, Magnificat (Chiar şi reformatorul Martin Luther a văzut în Maica Domnului modelul rugăciunii smerite pentru întreaga Biserică; vezi Martin Luther, Le Magnificat, taduction Albert Greiner, Nouvelle cité, Paris, 1983). Acest text a devenit rugăciune a Bisericii, pentru că Maica Domnului este cea dintâi rugătoare către Hristos şi, cu rugăciunile ei, întăreşte toate rugăciunile Bisericii.

Evanghelia ne arată că rugăciunea Preasfintei Fecioare Maria este răspunsul ei la binecuvântarea lui Dumnezeu. Dumnezeu are iniţiativa mântuirii lumii prin Fiul Său Care Se va naşte din Fecioara Maria după ce aceasta a răspuns: „Iată roaba Domnului: fie mie după cuvântul Tău!“ (Luca 1, 38).

Bucuria Fecioarei Maria vine din comuniunea şi cooperarea ei cu Dumnezeu. Smerenia ei, ca slujitoare a voii lui Dumnezeu, este temelia fericirii ei: „Măreşte suflete al meu pe Domnul, şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul Meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale, că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi Sfânt este numele Lui“ (Luca 1, 46-49). Smerită şi, în acelaşi timp, plină de curaj, Fecioara Maria laudă lucrarea sau dreptatea lui Dumnezeu în istorie, ca ridicare a celor smeriţi şi coborâre a celor mândri: „coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi, iar pe cei bogaţi i-a scos afară, deşerţi“ (Luca 1, 52-53). În acelaşi timp, rugăciunea Fecioarei Maria leagă binecuvântarea primită de la Dumnezeu cu binecuvântarea lui Dumnezeu revărsată asupra poporului lui Israel: „(Dumnezeu) a sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-şi aducă aminte de mila Sa. Precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui în veac“ (Luca 1, 54-55). Din exemplul Fecioarei Maria, Biserica lui Hristos învaţă să preamărească pe Dumnezeu pentru lucrarea Sa mântuitoare în istorie, pentru ajutorul primit de la El în prezent, trăind cu speranţa dobândirii vieţii veşnice.

Tot de la Preasfânta Fecioară Maria, Biserica lui Hristos învaţă să fie slujitoare smerită a lui Dumnezeu în lucrarea de mântuire a oamenilor, unind smerenia cu bucuria, viaţa spirituală cu setea de dreptate socială, binecuvântarea prezentă cu speranţa în cele viitoare. Numită în cântările liturgice ortodoxe „Biserică sfinţită şi Rai cuvântător“ (Axion, Liturghia Sf. Vasile cel Mare), Fecioara Maria, Maica Domnului, care se roagă împreună cu Biserica, este izvor de bucurie şi speranţă, ocrotitoare a fecioarelor şi a mamelor, păzitoare a copiilor şi a tinerilor, sprijinitoare a bătrânilor şi a săracilor, vindecătoare a bolnavilor şi călăuză a celor dezorientaţi, după cum se spune în cântările şi rugăciunile adresate ei în cultul ortodox. Iar profeţia Fecioarei Maria: „Iată, de acum, mă vor ferici toate neamurile“ (Luca 1, 48) se împlineşte în mulţimea sărbătorilor închinate ei, în mulţimea cântărilor liturgice şi a operelor muzicale clasice, ca Ave Maria!, în mulţimea icoanelor şi frescelor, purtând chipul ei de Fecioară şi Maică, în mulţimea bisericilor de parohie, a mănăstirilor şi catedralelor puse sub ocrotirea sa.

Unii dintre fondatorii creştini occidentali ai Uniunii Europene au dorit ca Europa întreagă să fie pusă sub ocrotirea Maicii Domnului, înveşmântată în haină de culoare albastră, „purtând pe cap cunună din douăsprezece stele“, după cum se arată în Cartea Apocalipsei cap. 12, vers. 1. Din nefericire, această frumoasă intenţie a fost uitată, iar steagul albastru purtând 12 stele în cerc a fost interpretat într-o perspectivă secularizată, fără nici o semnificaţie religioasă. Totuşi, creştinii din Europa se îmbogăţesc din punct de vedere spiritual când nu separă taina Bisericii de taina Fecioarei Maria, cea smerită şi milostivă, şi o invocă mai mult în rugăciunile pentru unitate creştină, pentru demnitatea familiei şi pentru reconciliere în societate.

Încheiem această meditaţie prin cuvintele de laudă adresate Sf. Fecioare Maria de către Arhanghelul Gavriil şi de către Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har! Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău“ (Luca 1, 28 şi 42).

▲ Profesorul italian Andrea Riccardi a avut cea mai extinsă prezentare din cursul dimineţii de ieri: fondatorul Comunităţii „Santâ Egidio“ a făcut un sumar al nenorocirilor care s-au abătut asupra Europei în ultimul secol, arătând apoi şi forţa cu care a renăscut continentul nostru. Acesta a fost argumentul pe care Andrea Riccardi l-a folosit pentru a ajunge la o concluzie deloc surprinzătoare: ţările Europei trebuie să facă tot ce se poate pentru ca lumea să fie un loc mai bun, un loc paşnic, unde resursele fundamentale să fie la îndemâna tuturor şi în care educaţia să fie accesibilă. Profesorul italian a susţinut în tot timpul discursului său importanţa creştinismului pentru construcţia şi reconstrucţia Europei. (N.D.)